Muzica de fond

10 septembrie 2017

Alcoolul!


Motto: „O masă fără vin se numeşte mic dejun!” Louis Pasteur

          


          Ştim deja cu toţii că alcoolul este nociv. Învăţăm asta în primii zece ani de viaţă. Apoi, în următorii 50-60 îl consumăm cu plăcere şi, adesea, în exces. Fibra hedonistă din gena umană nu ne lasă să acţionăm altfel. Omul este un sclav al plăcerilor şi, cu toate că ştie că alcoolul şi tutunul sunt nocive, nu se poate despărţi de ele. Însă nu este neapărat vina omului pentru deprinderea acestui obicei. Zeii din Olimp organizau nişte agape de pomină pentru acele vremuri. Serbările dionisiace ţinute în cinstea lui Dionisos, zeul vinurilor şi-al orgiilor, erau menite să elibereze omul de inhibiţii şi constrângeri sociale. Era o serbare prin care oamenii reveneau la o stare mai apropiată de natură. Apoi erau Saturnaliile, serbări stropite din belşug cu vin, serbări care aveau loc în cinstea zeului Saturn, la sfârşitul lunii decembrie. Se poate spune, aşadar, că zeii l-au obişnuit pe om  cu aceste apucături bachice. Iar omul fiind mai „slab de înger” s-a dedat continuu acestei plăceri care-l apropia mai mult de natură, care-l scăpa de inhibiţii.
          Alcoolul dă curaj şi dezleagă limbile. Desigur, întunecă şi raţiunea, dar acest fapt nu se poate constata decât în stare de luciditate. Altfel spus, doar a doua zi, după beţie, constatăm ce am spus şi făcut ieri, când eram îmbibaţi cu alcool. Adesea, trebuie să ne spună alţii, noi fiind atât de „aburiţi” încât nu ne mai amintim nimic.
          Dacă alcoolul în cantităţi rezonabile este benefic pentru organism, în exces, devine otravă. Un păhărel-două de pălincă sau un pahar de vin te scutesc de vizitele la medic. Dar dacă bei zece va trebui să afli adresa şi orarul unui generalist bun. Desigur, asta odată cu trecerea timpului, pentru că nimeni nu face ciroză hepatică după prima beţie. Când te faci, pentru prima dată, „ca porcul” rişti, eventual, să-ţi împrăştii meniul zilei pe covor şi să ai migrene a doua zi. Să promiţi apoi, tuturor, că nu mai bei niciodată. Dar, ironia sorţii, acest niciodată se materializează în câteva săptămâni, când amicul tău îşi serbează onomastica. Culegi iar macaroanele de pe covoraş, iei un algocalmin, înjuri şi juri… Apoi, cu timpul te obişnuieşti şi tu, dar şi corpul tău. Constaţi că atunci când bei ai umor, ai curaj şi anturajul te apreciază. Corpul deja e antrenat iar creierul îţi zburdă când e îmbibat cu alcool. De ce să trăieşti ca un pustnic, cu lapte de capră şi ceaiuri de tei? Tu eşti tânăr, eşti potent, eşti tare. Acum te poţi controla, nu mai eşti un începător. Ai fost deja, de două-trei ori, în comă alcoolică şi eşti un erou în gaşca de prieteni. Începi să bei zilnic. Dar nu, nu eşti alcoolic, totul e sub control. De ficat ai uitat, nici nu mai ştii că-l ai. Începi să bei alcoolul aşa cum bea high-life-ul londonez ceai. Zilnic, după amiaza. Cu timpul sari peste acest obicei şi, în loc de micul dejun, tragi o votcă. Sau două. Observi că viaţa e mai uşoară, iar tu ai mai mult curaj. Când nu-ţi iei micul dejun lichid te doare căpăţâna şi eşti agitat. Tremuri! Corpul deja e obişnuit cu alcoolul cel de toate zilele şi îşi cere drepturile. Devii alcoolic. Dar nu recunoşti. Ceilalţi sunt, dar nicidecum tu. Tu te poţi controla. O perioadă… Apoi totul scapă de sub control. Paharele, munca ta, viaţa… Te blamează toţi. Te ocolesc. Un bun amic îţi sugerează un consult, o analiză. Respingi ideea cu înverşunare. Tu ştii că nu ai nimic, că eşti sănătos tun. Nu te doare nimic pentru că alcoolul amorţeşte. Te enervează doar consoarta care te bate la cap zilnic, te cicăleşte ca o gaie. Evident că o palmă nu e mare lucru pentru început. Măcar ai linişte o vreme. Dar când te anunţă că nu mai are bani pentru fleicile comandate de tine îţi sare ţandăra. Şi dai… Acum nu vrei să o mângâi, ci să o pui la punct. Să priceapă, odată pentru totdeauna, că tu eşti stăpânul. Cu doi-trei pumni nu o omori, dar rezolvi problema. Ea, dacă are putere, te părăseşte. Dacă nu, stă cu tine şi, uneori, moare. Moare ucisă de tine pentru că ai înfipt cuţitul în maţele ei, deoarece a venit acasă cu pâine în loc de votcă. Mergi la bulău şi gata. O viaţă, două vieţi…
          Mai există o variantă. Asta e mai bună, nu implică alţi oameni, decât pe tine şi alcoolul tău, cel de toate zilele... N-apuci să te însori pentru că fiind mereu „parfumat” e greu să găseşti o consoartă şi nu prea ştii cui să-i ceri mâna. Rămâi burlac. Şi bei liniştit. Până într-o zi când medicul te anunţă că nu mai ai ficat. Bravezi în continuare. Alţii au trăit fără o mână, fără un picior. O să trăieşti şi tu fără ficat. Mare lucru! Un organ, acolo… „care ştie dureros ce e suta” de votcă! Când te duce Salvarea la spital încă eşti abulic. Abia în salon, peste câteva zile, realizezi că ceva „e putred în… Danemarca”! Dar ai încredere în doctori. Însă tipul în halat alb te anunţă că în Danemarca totul e bine, dar ficatul tău e putred. Nu mai apuci să intri în operaţie. Mori în agonie, devi o jertfă anonimă şi inutilă pe altarul lui Bachus. Nu te plânge nimeni. Dimpotrivă, te mai înjură şi cei de la Morgă când îţi fac autopsia, pentru că sunt nevoiţi să suporte mirosul înţepător al hoitului tău alcoolizat. În pământ, viermii te ocolesc. Eşti acru! Ai devenit inutil până şi pentru ei. Ai devenit inutil pentru toată lumea. Ai trăit inutil, mai bine zis. Abia acum realizezi acest lucru. Vrei să te schimbi, dar eşti în pământ. Te zbaţi, dar nu mai poţi ieşi la lumină. Pământul e greu, te apasă. Şi rămâi acolo o eternitate, regretând că ceilalţi semeni ai tăi zburdă pe deasupra. Ei fac asta pentru că au ficat. Ei fac asta pentru că au băut un pahar-două, nu ca şi tine, nouă! Cam asta e diferenţa între medicament şi otravă. Măsura. Şi pentru că pomeneam, la început, de zei, tot ei spuneau că trebuie să avem măsură în toate. Cu măsură putem să trăim, să simţim viaţa, să ne bucurăm de ea. Fără măsură devenim doar nişte bucaţi de carne care hălăduiesc aiurea, ocolite de toţi. Chiar şi de viermi!

Sorin Oros



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu