Muzica de fond

10 septembrie 2017

Comunicare scurtcircuitată


Motto: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă decât relaţiile interumane. În lume va exista o generaţie de idioţi.”  Albert Einstein

Câtă dreptate avea marele fizician evreu! Se vede treaba că a fost un vizionar, având în vedere că afirmaţia de mai sus are o vechime de 70-80 de ani. Este un lucru firesc ca societatea să evolueze, ca ştiinţa şi tehnologia să facă noi descoperiri. Cuţitul cioplit din os de mamut, din perioada neolitică, s-a transformat în pistol cu laser, în epoca modernă. Chiloţii din piei de animale şi blănurile de-atunci au devenit costume Gucci şi Yssei Miyake. Colibele săpate-n pământ, din urmă cu 3-4.000 de ani sunt acum Burj-al-Arab-uri şi Hiltoane răspândite-n toată lumea. Iar scrisorile de amor din urmă cu o sută de ani au devenit acum sms-uri. Evoluţia civilizaţiei, dezvoltarea ştiinţei, progresul societăţii, sunt chestiuni fireşti, normale şi benefice. Ce este, însă, anormal, nefiresc şi păgubos, este comunicarea dintre oameni. Aceasta a evoluat atât de mult încât a ajuns la o… lipsă de comunicare. Sau la una cu sincope. Şi nu mă refer aici la înrăirea oamenilor şi transformarea lor în lupi pentru semenii săi (homo homini lupus!), ci la exprimarea relaţiilor dintre ei. Dacă acum 50-100 de ani doi îndrăgostiţi îşi trimiteau scrisori, cu cuvinte dulci, cu inimioare desenate, cu stropi de parfum picuraţi pe foile scrise, sau chiar cu urme de buze rujate cu care se „pupau” scrisorile, acum toate astea sunt amintire. Tinerii sunt atât de idioţi încât nu mai pot compune trei-patru fraze prin care să-şi exprime amorul. Nu mai ştiu ce e metafora atât de necesară iubirii. Şi li se pare nefiresc să meargă la librărie, să cumpere o coală albă şi un plic, să revină acasă, să-şi aştearnă iubirea în cuvinte, adesea pompoase şi apoi să pună plicul la poştă şi să aştepte răspunsul şase-şapte zile. Într-o săptămână, în care trebuiau să aştepte răspunsul, ei deja şi-au tras-o de şapte ori. Cel puţin! Şi asta pentru că acum ei comunică tehnologic… „Sal Cf? – Bine U? – Şi io Hai la un suc – Vin – Ok la 6 la Corso – Ok Bye – Ciao fr”. Apoi, după ce se întâlnesc la un suc, în seara aia, sau cel târziu a doua zi, se „babardesc” ca iepurii. După şapte zile, timp în care bunicii aşteptau răspunsul la scrisorile trimise, ăştia deja se despart având relaţia consumată, epuizată. Nemaivorbind că după ce şi-o trag, iubiţii moderni revin la suc. Dar nu pentru a se mângâia, nu pentru a-şi spune vorbe dulci, nu pentru a se privi în ochi şi „a-şi trăi” iubirea, ci pentru a trimite, fiecare, mesaje prietenilor de pe facebook. Stau câte două ore, timp în care schimbă maxim 30 de cuvinte şi mai râd, fără să ştie exact de ce, dar trimit zeci de mesaje şi sute de like-uri prietenilor din reţea. Nota bene, din reţea! Nu prietenilor de suflet. Acum nu se mai lucrează cu sufletul, ci cu reţeaua. Asta e comunicarea lor, relaţia lor. Să stea împreună la o masă, dar separat fiecare. Sunt atât de departe, uman, unii de alţii încât te întrebi ce caută unul alături de celălalt.
Dacă tehnologia a realizat ceva util, apropiindu-i pe doi oameni de pe două continente diferite şi îndepărtate, ea a produs şi victime colaterale. Şi anume, i-a despărţit pe cei care ar fi putut fi apropiaţi. S-a interpus între două suflete care ar fi putut sta încătuşate, unul în altul. Acum ele stau alături, la zece centimetri, unul de altul, dar despărţite de un zid tehnologic. Spuneam mai sus că au dispărut metaforele. Aşa e, din păcate! Iar în locul lor au apărut cuvinte inexistente, inventate, care, cu toată bunăvoinţa, numai cuvinte nu pot fi numite. „Sal, nope, lol, ka, brb, cf, t ubi”. Salut, nu prea, prea mult râs - ha, ha, ha, ca, o să revin, ce faci, te iubesc. E clar? Pentru mine este. Limba română este pângărită şi ciuntită, este violată de aceşti tineri care, în mod firesc, ar trebui să o vorbească şi să o scrie corect. Dar ei o fut şi o stâlcesc. Vocabularul lor este prea sărac încât să poată susţine că vorbesc limba română. Ei vorbesc o limbă hidoasă, cu prescurtări şi englezisme, fără noimă. Deşi, sunt sigur, studiază în şcoală neologismele, sinonimele, antonimele, paronimele şi omonimele, ei habar nu au care sunt acestea. Sau ce sunt.
E teribil de trist să-i vezi cum se transformă din fiinţe umane în roboţei fără cultură, fără vocabular şi, adesea, fără sentimente. Pentru că oricât ar iubi nu-şi pot arăta dragostea prin cuvinte sau gesturi. Ei şi-o afişează prin „emoticoane” cu două buze roşii sau c-o inimă săgetată. Relaţiile devin scurte şi instabile tocmai datorită lipsei de comunicare dintre ei. A dispărut magia, emoţia, atingerea. A dispărut poezia. Acum totul e fad şi rece. Ca şi sufletele lor prinse-n plasa tenebroasă a tehnologiei. Brb…!
Sorin Oros



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu