Motto: „Dacă votul nostru ar putea schimba ceva, nimeni
nu ne-ar mai lăsa să votăm” Mark Twain
Pornind
de la vechea zicătoare românească voi face un preambul al zilelor decisive în
care trebuie, obligatoriu, să ne folosim propria judecată. Ştim cu toţii că vin
alegerile locale. Unii dintre noi au hotărât să candideze, din varii motive,
ceilalţi trebuie doar să ne decidem pe cine punem ştampila. Pentru că dacă o
punem greşit vom trage ponoasele în următorii patru ani. Asta dacă nu
intervine, între timp, D.N.A.-ul. Dacă o punem unde trebuie s-ar putea să ne
fie bine. Şi nouă, dar şi oraşului.
Dacă
până-n 1989, Ceauşescu alerga singur şi ieşea, mereu, campion, în ultimii 27 de
ani au început să alerge mai mulţi. P.C.R.-ul a dispărut (mă rog, aşa ne învaţă
istoria recentă!) şi au ţâşnit, ca dintr-un gheizer, zeci de partide politice
noi nouţe. Calde, proaspete, fierbinţi. Dar cu acelaşi tip de oameni. Vechi,
îndoctrinaţi, pătaţi. S-a instaurat un haos şi-o babilonie demnă de ţările
africane subdezvoltate. S-au perindat cu toţii la conducere; ba ăi de stânga,
ba ăi de dreapta, ba cei din centru. Şi cu toţii au cam bătut pasul pe loc.
Bine, băteau ei pasul, dar erau atenţi la buzunare să nu le salte-n vânt
căptuşeala… bine căptuşită. Şi mă refer, în special, la cei derivaţi din
vechiul P.C.R. Care s-au vopsit în F.S.N., F.D.S.R., P.D.S.R. şi P.S.D. Adică
un lup cu blana schimbată, dar cu năravuri marxist-leniniste.
Securisto-comuniste. Un partid care a fost şi este, încă, o ciumă pentru
societatea noastră. Dar dacă acest partid (cu oamenii din dotare!) există încă,
înseamnă că noi, ca popor, îl vrem. Îl merităm. Pentru că noi, electoratul,
alegem. Sau o fi având dreptate părintele lui Tom Sawyer?
Au
apărut după 1989 şi cele două partide istorice şi mai sănătoase: P.N.Ţ. şi
P.N.L. Ţărăniştii s-au făcut şi creştin-democraţi, iar liberalii şi-au pus, o
vreme şi democraţia în titulatură. În primii ani de după 1990, poporul obişnuit
cu secera şi ciocanul n-a marşat nici la liberali nici la ţărănişti. Şi, după
părerea mea, rău a făcut. Dar era greu să te duci cu ei când minerii lui
Iliescu Ion, bolşevicul rânjit mereu, au năvălit la chemarea lui şi au plantat
panseluţe în Piaţa Universităţii, pe care le-au udat cu sângele
intelectualilor. Vă mai amintiţi sloganul nenorociţilor conduşi de „Luceafărul Huilei”? „Noi muncim, nu gândim!” Şi dă-i cu
bâta-n cap, şi dă-i cu bâta-n coaie, şi dă-i cu bâta-n spate… Bieţi nenorociţi,
masă de manevră!
Apoi
restul partidelor, toate celelalte… Cu lideri de carton care habar nu aveau ce
este politica. Cu oportunişti care treceau, nonşalant, dintr-un partid în altul,
pentru a fi mereu cu cei de la putere. N-aveau treabă cu doctrina partidului,
nu-i interesa că erau înregimentaţi la dreapta, ei mergeau cu stânga. Sau
invers. Între timp lucrurile s-au mai schimbat. Desigur, excepţie făcând iar
P.S.D.-ul! Care în 2014, înainte de alegerile parlamentare, a emis o ordonanţă
de urgenţă prin care toţi politicienii, de peste tot, pot trece la P.S.D. fără
probleme. Iar mulţi dintre ei, oameni care, evident, doreau binele ţării, au
trecut. E nostim dacă n-ar fi trist! Dar aşa e românul. Sunt sigur că dacă, să
zicem, ar câştiga alegerile… Partidul Democrat Liberal Ţărănesc de Stânga, 80%
dintre ceilalţi iubitori de ţară, din toate partidele şi-ar face carnete de
partid la susnumita organizaţie politică. Fără să-i intereseze doctrina,
platforma program şi alte bazaconii. Oricum, un lucru bun, puzderia de
partiduleţe de garsonieră, de balcon şi de closet au dispărut. Şi unii dintre
oamenii politici s-au mai liniştit. Unii şi-au făcut plinul, altora le trimite
D.N.A-ul sms-uri cu urări de Paşti.
Şi îi anunţă că se vor elibera după… Paştele Cailor!
Aşadar
vin alegerile locale. Candidaţii, logic, vor încerca să cucerească electoratul.
Dacă acum e interzis să se mai ofere mici, mălai, ulei, orez, pungi şi pixuri,
probabil că vom avea alegeri mai curate. Mai apropiate de adevăr. Deşi românul
e atât de uşor de prostit încât mă întreb, uneori, cum de am rezistat istoriei.
Este evident că nu vor lipsi circul, atacurile la familie, promisiunile
răsuflate cu poduri şi săli multivalente (că polivalente avem deja…!), cu
popicărie şi cu tot felul de fantasmagorii. Nu vor lipsi nici micile influenţe
din gură-n gură. Sau din gură-n cur! Că pupincuriştii nu dispar niciodată. Sau,
dacă dispar vor dispărea odată cu omenirea.
La Satu
Mare lista candidaţilor e lungă. Şi groasă. Se pare că există mulţi iubitori de
oraş. Cred că electoratul are de unde alege. Dar cum, de data asta, va exista
doar un tur de scrutin, populaţia trebuie să fie foarte atentă cu cine votează.
Voturile se vor împărţi la candidaţi şi învingătorul va fi acela care va avea
cele mai multe voturi. Din această cauză, probabil, multe voturi pentru un
candidat serios, promiţător, se vor irosi. Adică nu vor conta şi s-ar putea să
câştige un candidat care, poate, nu e cel mai bun, dar care va fi votat
sentimental. Deşi în politică sentimentele nu au ce să caute, în anumite zone
ale ţării, acestea câştigă în detrimentul raţiunii. Ceea ce nu e un lucru
tocmai bun. Pentru că un oraş nu se conduce de un om pe care-l iubesc
cetăţenii, ci de unul care-i iubeşte el pe aceştia. Nu mă ajută la nimic dacă
eu îmi iubesc primarul, pentru că e neam cu mine sau prieten bun, dacă el nu
face nimic pentru oraş. Dar mă ajută dacă rezolvă problemele oraşului, deşi nu
e în graţiile mele. La acest aspect trebuie să medităm cu toţii şi să punem
ştampila, în 5 iunie, pe cel care poate renaşte acest oraş mort. Altfel ne vom
bălăci în aceeaşi mocirlă şi, din punctul meu de vedere, nu vom mai avea voie
să ne plângem că Satu Mare rămâne pe loc. Avem ocazia să-l punem în mişcare la
vot. Dacă ne e lehamite, sau votăm strâmb, următorii patru ani trebuie să tăcem
din gură.
Aşadar,
sătmăreni, daţi-vă şansa de a vă folosi propria minte. Altminteri aveţi şansa
să dormiţi după cum vă aşterne altcineva.
Sorin Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu