Muzica de fond

11 septembrie 2017

Cuminţenia Pământului şi Ticăloşenia Guvernului


Motto: „V-am lăsat săraci şi proşti, v-am găsit şi mai săraci şi mai proşti.” Constantin Brâncuşi

        

      



          Am ezitat mult timp să scriu despre acţiunea Guvernului de a achiziţiona lucrarea lui Brâncuşi, Cuminţenia Pământului, cu bani din donaţiile poporului. Am ezitat pentru că mă întrebam dacă sunt patriot scriind împotriva acestei acţiuni. Am ezitat gândindu-mă că eu ca „om de artă” nu am voie să nu fiu de acord cu achiziţionarea unei opere de artă, realizată de un român. Dar stând strâmb şi judecând drept, după propria-mi minte, evident, am hotărât că trebuie să scriu. Împotrivă! Adică să scriu şi să strig că nu sunt de acord ca Guvernul meu să cumpere o operă de artă cu banii poporului. Argumente şi dileme:
-         cine a hotărât ca preţul operei brâncuşiene să fie de 11.000.000 de euro? De ce nu 50.000.000 sau 11.569.031,04? Arta e un produs 100% subiectiv, nu are nimic matematic, nimic ce se poate calcula, cântări şi măsura. Arta se poate doar estima şi înţelege. Cine a estimat Cuminţenia la 11.000.000 de euro? Eu, ca necunoscător, m-aş opri, poate, pe la 6-7.000.000.000. Şi asta pentru că nefiind expert în artele plastice, nepricepându-mă defel la sculptură şi nefiind, câtuşi de puţin, un snob care să cedeze metafizic, dar mai ales fizic, la contemplarea mută, tipic blagiană, a operei brâncuşiene nu mă pricep la aşa ceva. Cu toate astea înţeleg că este ceva foarte valoros şi că experţii şi consumatorii de artă o apreciază fascinaţi. Înţeleg că este mai mult decât o simplă statuie şi mult mai mult decât coloraţii pitici de grădină. Dar 11.000.000 de euro este exagerat de mult!
-         dacă Guvernul României vrea să achiziţioneze ceva, orice, e treaba Guvernului nu a poporului. El, Guvernul, poate la fel de bine să îşi achiziţioneze o betonieră, o ricşă, o bucată de ogor sau o statuie. Niciodată nu am fost întrebaţi dacă suntem de acord cu achiziţiile Guvernului, de ce am fi acum? Şi de ce, în plus, să fim şi parteneri de achiziţii?
-         se ştie foarte clar că statuia brâncuşiană nu se poate scoate din ţară. Este în patrimoniul naţional. Aşadar, familia care deţine Cuminţenia nu avea cum să o valorifice altundeva decât în România. Desigur, ea poate fi cumpărată de un miliardar de orice naţie, american, burkinabez sau somalez. Însă după achiziţie nu o poate expune nici la New York, nici la Ouagadougou şi nici la Mogadishu. O poate ţine într-o casă din România sau o poate expune într-un muzeu. Tot din România. În consecinţă, familia deţinătoare ar fi scăzut mult din preţ dacă Guvernul ştia şi voia să negocieze la sânge. Cu sânge românesc. Pentru că statuia e făcută din şi cu sânge românesc, iar „sângele apă nu se face”!
-         dacă Guvernul nu îşi tolera hoţii şi corupţii care au supt ţara de 27 de ani, poate că avea fondurile necesare pentru achiziţie, fără a mai cerşi de la cetăţenii ei. Care sunt proşti (ştiu că mă iubiţi enorm!) dar mulţi... iar doi euro de la fiecare... poate face de-o statuie. Mă întreb (şi vă întreb!) de ce Guvernul ăsta, brusc patriotic, nu cere câte doi euro pentru a-i canaliza către justiţie, către sănătate, cultură, pensionari (care trăiesc, poate, cu 20  de euro lunar!)?! Întotdeauna un hoţ se plânge că nu are şi cere de la alţii.
-         Guvernul a decis să achiziţioneze Cuminţenia cu o cotă parte din banii lui, iar restul din donaţiile poporului. Bun! Dar Guvernul ăsta milos la arta brâncuşiană de unde pizda mă-sii are cota parte a lui? Taxele şi impozitele noastre unde se adună, cine răspunde de ele? Iată că prin această odioasă şi perversă metodă, Guvernul vrea să achiziţioneze Cuminţenia de două ori din banii poporului. Cota parte a Guvernului e formată măcar 0,001% şi din impozitul meu. Iar dacă mai adaug doi euro, eu ca popor, ies pe minus.  Adică eu dau, cel puţin 2,001 euro iar Guvernul dă ceea ce a dat de 27 de ani încoace: o pulă! E obişnuit cu aşa ceva şi e extrem de darnic în acest sens.
-         dacă Guvernul dă jumătate din sumă ce l-ar împiedica să dea şi cealaltă jumătate, pe ascuns? Poate chiar asta e ideea. Guvernele şi Statul român nu şi-au iubit niciodată cetăţenii, dovadă fiind salariile de căcat, autostrăzile, sistemul sanitar, pensiile şi toate celelalte, fapt care a făcut ca românii să plece din ţară, să emigreze. Dacă-i iubea, Statul ăsta român, dar hoţ, nu-i lăsa să plece, oferindu-le salarii şi locuri de muncă. Şi-atunci ce şi-a zis Guvernul-brusc-iubitor-de-artă-brâncuşiană, deghizat astfel din maştera care e, de fapt: jucăm la cacealma, le cerem bani, proştii dau, noi achităm toată suma din rezerve, iar banii lor îi bem. Sau ne cumpărăm acadele... de supt! Simplu!
-         cu riscul de a-mi sări în cap toţi snobii apretaţi la şcoala de bune maniere, toţi patrioţii de mucava şi toţi demagogii omniprezenţi pe la televiziuni de nişă, spun aşa: dacă pun în balanţă 11.000.000 de euro şi Cuminţenia, înclin să folosesc acei bani pentru altceva. Cuminţenia este doar pentru câţiva, pentru cei aleşi, pentru cei dotaţi cu harul contemplării gnoseologice, pentru cei care posedă „ochiul” înţelegerii artistice, pentru exegeţi şi evaluatori de artă plastică. Mai bine de jumătate din poporul ăsta sublim e format din ţărani. Oare cât de pătrunşi ar fi ăştia şi câţi ar cădea în prostraţie sau în cur, la vederea şi pipăirea tandră a Cuminţeniei?  Înclin să cred că ei ar avea nevoie de altceva, dragule Guvern-paravan-de-hoţi! Susţin asta cu atât mai mult cu cât am subliniat că statuia nu poate fi scoasă din ţară. Deci, dacă rămâne pe pământul pe care s-a născut Brâncuşi de ce să aruncăm 11.000.000 de euro? Că o deţine Statul român, Guvernul sau familia Icsulescu, nouă prostimii ne e totuna. Iar greii admiratori şi consumatorii de artă ar putea-o vedea oricând, contra unui bilet de vreo... doi euro. Pentru că a lor nu va fi niciodată, deşi în lacrimogenul clip al Televiziunii Publice, copiat parcă după o reţetă de la Bollywood ce aminteşte de Vandana, Vagabondul, O floare şi doi grădinari sau Lanţul amintirilor, ni se susură lacrimogen că Brâncuşi e al nostru, al fiecăruia. Nu este adevărat! Brâncuşi este universal, este al omenirii, operele lui pâlpâie de genialitate (asta afirmă toţi exegeţii operei sale!) şi tot ce putem face este să fim mândri că a fost român de-al nostru, din popor. Atât! Restul e demagogie, înşelătorie, hoţie, lacrimogenie şi... prostie!
      Ca român sunt tare mândru că statuia altui român, Cuminţenia Pământului a scos la iveală ticăloşenia Guvernului. Deşi, ştiam asta...

Sorin Oros




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu