Muzica de fond

10 septembrie 2017

Curajul la români



Motto: „E uşor să fii curajos de la distanţă” Proverb indian Sioux

Am învăţat din istorie că românii sunt o naţiune curajoasă. Că am ţinut piept (mai ales femeile!) tătarilor şi turcilor, că Ştefan cel Mare i-a bătut de i-a smintit, la Vaslui, că Basarab I le-a aruncat bolovani în cap, la Posada şi că bravii soldaţi români i-au distrus pe nemţi la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Mai ştim că soldaţii care au scăpat cu viaţă, din primul război mondial au murit eroic, la Cotul Donului, alături de nemţi, şi în Câmpia Panoniei şi-n Munţii Tatra, alături de ruşi, în al doilea război mondial. Istoria îl mai consemnează apoi şi pe unul, Vasile Roaită, mare comunist, care-a tras o sirenă. Vasilică ăsta e singurul biped care a reuşit să penetreze femeia-peşte, pentru că, altfel, toată povestea cu jertfa lui cu mâna-ncleştată pe butonul sirenei prin care-i chema pe muncitori la luptă împotriva burghezo-moşierilor, este una cosmetizată de istoricii comunişti. Aşadar, ştim bine că românii sunt eroi, că sunt dârji şi că sunt curajoşi. Manualele de istorie din ultimii 71 de ani (45 de comunism şi 26 de neocomunism!) doar asta ne-au învăţat. Ei bine, acum, în 2016 mă întreb unde e curajul românilor?! Unde e eroismul şi dârzenia cu care-şi apărau glia străbună, unde e Vasile Roaită postdecembrist (chiar cosmetizat!) să mai tragă de o sirenă, chemându-ne la luptă pentru a ne apăra… Atelierele Griviţa, fabricile şi pădurile, ţara, mai concret?! Bietul Vasilică nu mai e. Şi nu mai e nici Ştefan şi nici Basarab…
Au fost, în schimb, alţii… un Ion negativ, un „Emil şi detectivii”, un Traian „marinel” şi-un sas din şase şaşi cu şaşe case. Dar nici unul nu a pus mâna pe sirenă (mă rog, poate Băse a mai atins câte una, prin porturi îndepărtate!). Nici ei dar nici noi, pulimea şi pizdimea, care ne tragem din eroii dârji de mai sus. I-am lăsat pe toţi să ne sugă sângele, să vândă fabricile pe bucăţi, să taie copacii din care Ţepeş făcea ţepe pentru mahomedanii cuceritori, să eludeze legile statului, să fure tot ce au vrut, să ne vândă, ba la unii, ba la alţii. N-am avut „sânge-n instalaţie” ca să ne opunem. Ba, mai mult, văzând că se poate fura orice, de oriunde şi oricând, am început şi noi să furăm. Am devenit ca ei. Suntem toţi, cu mic cu mare, responsabili de distrugerea României! Am stat 26 de ani şi am asistat, pasivi, la distrugerea ţării. Am tăcut şi-am îndurat umilinţe şi mizerii. Am avut vise şi speranţe şi ne-am căcat pe ele. Am devenit răi, mincinoşi şi meschini. Ne-am transformat în lupi flămânzi, într-o goană nebunească după pradă. Pradă care este însăşi ţara noastră, România noastră! Nimeni nu a avut curajul să reacţioneze.  Am stat şi am tăcut continuu. Eram preocupaţi să tăiem bucăţi din prada care se împuţina mereu, din ţara care ne-a născut, din părinţii care ne-au făcut. Pentru că prădând totul ne-am prădat şi părinţii, trecutul lor, istoria lor, şi, paradoxal, viitorul nostru. Noi, acum, nu mai avem nimic. Tăcând mereu i-am lăsat pe demagogi să urle, să vorbească. Iar acum am uitat să vorbim… Dar am învăţat altceva. Acum ştim să scriem! Acum avem curajul să scriem. Acum avem curajul să fim eroi, să fim dârji, să fim de neclintit. Da, avem curaj… pe facebook! Dacă în urmă cu sute de ani se dădea chemarea la luptă prin aprinderea focurilor pe vârfurile dealurilor, dacă dârjii comunişti răspândeau manifeste, iată că acum revoluţiile se fac pe facebook! Din scaunul rotativ, din faţa calculatorului. De acasă toţi suntem mari eroi. Avem curaj, avem tupeu. Laşitatea a dispărut din sângele românilor. Conform unei reclame TV acum curajul nostru se află… la un click distanţă. Nu mai ieşim  în stradă să manifestăm, să ne urlăm durerile, să ne mobilizăm. Acum blestemăm, înjurăm şi ne dăm eroi, plini de curaj, pe facebook.
Sunt tot felul de grupuri înfiinţate în spaţiul virtual; anti Ponta şi Băsescu, pro D.N.A. şi Iohannis, anti U.D.M.R, pro Becali, anti Becali, etc. Aici, în aceste grupuri, fiecare erou dacic îşi bagă, îşi scoate, îţi dă sfaturi, ştie tot, blestemă, mobilizezaă, decretează. Postacul facebook(i)-an este Dumnezeu! Deţine adevărul suprem! El ştie politică, fotbal, economie, medicină, comerţ, are citate celebre, emise de alţii, dar postate de el fără citarea sursei, îi înjură pe musulmani şi, în timpul liber, când se odihneşte din eroism, agaţă femei care au poze photoshop-ate. Are un curaj copleşitor, care te face să te simţi mic în faţa lui. Mă rog, în faţa… spiritului lui, a entităţii lui, că pe el nu îl vezi în faţa ta. El stă pitit într-un ungher al camerei, în faţa pc-ului şi emite… Decretează! Selectează proştii de deştepţi, curvele de doamne, ţoapele de distinse! E erou! Are curaj! Are tupeu! Trecând peste infinitele greşeli gramaticale, în faţa eroismului lui începi să te întrebi dacă nu cumva e corect „măta”, „futuţi”, „băgamiaş” sau „sugeo”! Începi să te îndoieşti de existenţa vreunei cratime, dar eşti din ce în ce mai sigur, că unele postace abandonează iute tocana din cratiţă pentru a-şi arăta curajul, pe facebook. Pentru că, da, există şi femei eroine! Care siluiesc cratimele, cot la cot cu bărbaţii. Dar cum în orice război există şi victime colaterale nu mai contează că ucidem două-trei cratime, că abandonăm nişte i-uri pe câmpul de luptă, ori că luăm prizoniere altele, în plus. Important este că noi avem curaj să luptăm cu inamicul… invizibil. Stăm pe cur, în scaun şi luptăm. Viteaz şi eroic popor avem, băga-mi-aş…!
Da, chiar aşa… sămi bag penisu în dinţi laşilor care nu v-or să lupte alături de toţi fraţi românii pe facebook! Băi, laşilor nu m-ai sta-ţi acasă să dormi-ţi! Treziţivă şi haide-ţi la luptă săi terminăm pe toţi hoţi care a-u distrus Romînia! Âncă nui tîrziu.
Acum sincer, mai contează forma şi stilul îndemnului, dacă vine din partea unor oameni curajoşi? Să vină Putin, să vină ISIS, chiar şi marţienii să ne atace… vor întâlni eroismul bravilor români. Pe facebook!
Sorin Oros



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu