Muzica de fond

11 septembrie 2017

Exerciţiu de imaginaţie


Motto: „ Imaginaţia este curajul de a evada din realitate şi de a te întoarce, pentru a o convinge şi pe ea să facă la fel” Octav Bibere

        Astăzi vă propun un exerciţiu de imaginaţie. E simplu şi îl poate face oricine, într-un moment de răgaz, la o cafea, sau în compania unor prieteni. Aşadar...
          Ce-ar fi fost dacă Germania nazistă ar fi câştigat Al Doilea Război Mondial, iar noi, ca aliaţi ai lor de la început până la sfârşit, ieşeam învingători în lupta cu bolşevicii? Îmi imaginez că Bucovina şi Republica Moldova erau în componenţa României şi că Stalin nu îşi mai băga coada în Europa. Cred că alegerile din 1946 ar fi fost corecte, iar comuniştii nu mai ajungeau la cârma ţării. Implicit, nu auzeam de Gheorghe Gheorghiu Dej şi de  Nicolae Ceauşescu şi cred că nu mureau atâţia deţinuţi politici la Canal şi la stuf, în Deltă. Probabil că o duceam la fel de bine (sau de rău?) ca Republica Federală Germană, până-n 1989.
          Ce-ar fi fost dacă în decembrie 1989, bolşevicul Iliescu Ion, şcolit la Moscova şi înroşit bine de socialismul ştiinţific ar fi stat pe curul lui comunistoid, iar în mai 1990, la alegeri, ar fi ieşit preşedinte ţărănistul Ion Raţiu sau  liberalul Radu Câmpeanu? Probabil că nu auzeam niciodată despre „sinergia faptelor eludând meandrele concretului”, despre „despoţi luminaţi cu faţă umană” şi despre „măi dragă”. Dar ştiam cu toţii „cine-a tras în noi după 22”, ştiam cine au fost teroriştii şi mai ştiam ce a fost în acele zile groaznice ale Revoluţiei furate. Probabil că nu aveam mineriade şi ni se părea de neconceput sloganul „noi muncim, nu gândim”. Nu am fi auzit niciodată de Adrian Năstase, Hrebenciuc, Mazăre, Oprişan sau Ponta. Pierdeam ceva? Sau eram mai câştigaţi? Înclin să accept a doua variantă.
          Ce-ar fi fost dacă noul Guvern F.S.N.-ist ar fi acceptat, în 1990, să ratifice punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara? Fără comunişti şi securişti în funcţiile de conducere. Ar fi rămas aceste funcţii vacante, neocupate sau...? Ştiu doar atât: nu toţi cetăţenii Republicii Socialiste România erau membrii de partid, nu toţi erau comunişti.
          Ce-ar fi fost dacă toţi cei care s-au perindat prin politica post-decembristă şi-ar fi slujit ţara şi nu pe ei? Cred că aveam autostrăzi, infrastructură solidă, spitale moderne, investiţii serioase în învăţământ, cultură şi cercetare, un litoral curat şi modernizat, o economie solidă şi munţi împăduriţi.
          Ce-ar fi fost dacă influenţa politică nu ar fi existat, în justiţie mai ales, dar nici în celelalte instituţii de stat? Înclin să cred că judecătorii îşi făceau treaba şi puşcăriile erau pline, iar conturile locatarilor din acele locaţii, erau goale. Mai cred că dacă judecătorii le dădeau şapte ani, „la mititica”, nu ieşea nimeni după şapte luni, ca acum, chipurile sub control judiciar. Cred că nu existau directori sau manageri (deh!) analfabeţi şi „ţărani”, unşi la instituţii de cultură, cu lucrări de concurs „copy-paste” de care râd şi curcile bete.
          Ce-ar fi fost dacă televiziunile nu îi invitau non stop, pe manelişti, în studiourile lor? Nu, nu deveneam un popor de melomani care să susure molcom Sonata Lunii, ori Adagio-ul lui Albinoni, dar, certamente, ascultam o muzică de calitate. Muzică nu zgomotul şi behăiturile animalice şi transpirate ale spărgătorilor de timpane, ciocănele şi scăriţe, care sunt mai cunoscuţi decât preşedintele ţării.
          Ce-ar fi fost dacă profesorii îi lăsau repetenţi pe toţi cretinoizii acefalici care meritau acest lucru? Oare procentajul absolvirii la Bacalaureat era mai mare sau mai mic decât acum?
          Ce-ar fi fost dacă fiecare posesor de permis de conducere ar fi respectat regulile de circulaţie, aşa cum, normal, o fac conducătorii auto din ţările mai dezvoltate ale lumii? Aveam mai mulţi oameni vii sau mai mulţi morţi?
          Ce-ar fi fost dacă pedeapsa capitală nu ar fi fost abolită în 1989? Aveam mai mulţi oameni morţi sau mai mulţi oameni cinstiţi?
          Ce-ar fi fost dacă românii nu erau nevoiţi, în ultimii 26 de ani, să presteze servicii în Europa? Copiii ar fi crescut alături de părinţi sau alături de bunici, mătuşi şi unchi? Dar dacă ţiganii români nu ar fi halit şi prăjit lebedele vieneze, în 1990? Mai trăiau acele lebede? Dar ţiganii?
          E un simplu joc de imaginaţie, dar cred că e util. Ne poate ajuta, pe viitor, în luarea unor decizii, care, oricât de neînsemnate în aparenţă, pot să ne creioneze traiectoria noastră în viaţă. Nu găsiţi? Imaginaţi-vă asta!
Sorin Oros



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu