Motto: „Tot ce sunt sau ce sper să devin îi datorez
îngerului care a fost mama” Abraham Lincoln
5 iunie
1939! În acea zi în care prin cancelariile Europei se vorbea tot mai mult de
izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, se năştea într-un sat din Câmpia
Transilvaniei, Iuriu de Câmpie, o fetiţă. S-a născut printre alţi zece copii,
băieţi şi fete, care, mai apoi şi-au luat fiecare viaţa în piept. Fetiţa
aceasta, Susana, pe numele ei s-a născut altfel decât ceilalţi fraţi şi surori.
Altfel decât ceilalţi oameni. Luxaţie congenitală e denumirea medicală a
anomaliei cu care s-a născut fetiţa din 1939. Un picior mai scurt cu doi cm,
altfel spus. Erau ani grei, anii războiului, ai condiţiilor mizere şi ai
ocupaţiei hortyste. Dacă ceilalţi zece copii se jucau liniştiţi, prin curte,
Susana se târa pe brânci, până pe la patru-cinci ani. Ar fi vrut să alerge ca
şi fraţii şi surorile ei, dar nu putea. Îi petrecea doar cu privirea şi,
adesea, plângea de neputinţă. Aşa i-a trecut copilăria... Apoi, la şcoală îşi
aştepta surorile mai mari să vină de la ore pentru a le lua încălţările, cu
care mergea la orele de prânz, la clasa ei. În acei ani şcoala se făcea pe
grupuri orare, de la 8 la 12 şi de la 12 la 16. Cei unsprezece copii nu aveau
toţi pantofi şi sandale proprii. Şi le împrumutau unul altuia. Nu aveau nici
chiloţi, mai ales vara, când, pe câmp, se ştergeau cu frunze de brusturi... Au
fost vremuri grele care acum par neverosimile. Bunicii ei au fost chiaburi şi
în 1945, la colectivizare, statul comunist le-a luat tot. Şi magazinul şi
bufetul, şi batoza... Fiind considerată fiică de chiabur (deşi, ea era doar
nepoată!) nu i s-a permis să se înscrie la un liceu şi a fost nevoită să urmeze
o şcoală profesională. După cele opt clase absolvite la Cojocna, a făcut Şcoala
de Comerţ, la Bistriţa şi la Oradea. A ajuns vânzătoare. La început, la magazinele
săteşti din câteva comune apropiate de Cluj, iar mai apoi, la magazine de confecţii
şi de stofe şi mătăsuri din marele oraş. S-a căsătorit, între timp, cu un băiat
frumos dintr-un sat vecin, Ceanu Mare. La Turda, în singurul hotel din oraş, de
8 Martie, au conceput un copil. Apoi, băiatul acela frumos a devenit parchetar.
Se iubeau, ca orice tineri căsătoriţi şi au decis să se mute la Cluj.
Comuniştii construiau cartiere noi, de pe-o zi pe alta. Se muncea cu avânt
revoluţionar pentru realizarea socialismului ştiinţific. Toţi credeau în
această utopie, în special oamenii simpli, de la ţară, şi fără şcoală multă. Au
crezut şi Susana şi băiatul acela frumos, Petru. Mai ales, când au primit
cheile unui apartament cu două camere, pe care urmau să-l achite în rate. Ce
bucurie pe ei! Ce frumoasă era viaţa!
Am
început să cresc, să zburd, ca un copil năstruşnic şi sănătos. Şi la cap şi la
picioare. Susana îşi învăluia puiul cu o dragoste exacerbată, cu o dragoste de
mamă pe care nu o poate înţelege decât... o mamă. Când puiul şi-a rupt o mână,
de trei ori într-un an, a crezut că înnebuneşte de durere. Dar a trecut...! A
trecut şi peste dispariţia lui din faţa blocului, preţ de câteva ore bune, când
acesta avea doar şapte ani, dar se credea un vânător de temut. Pentru că doar
aşa se poate explica expediţia copilului, la o baltă din apropierea
cartierului, unde alături de alt amic năzdrăvan, a vânat broaşte pe care le-a
băgat apoi în bidoane goale de vopsea peste care puneau carbid, amuzându-se cum
explodau bietele amfibiene, fără nicio şansă de supravieţuire. Când l-a zărit
în faţa uşii, târziu în noapte, mirosind a carbid, plin de noroi şi cu bucăţi
de Bombina variegata variegata, pe faţă
şi prin păr, a plâns de bucurie. Mai târziu, când Miliţia i-a bătut la uşă venind
să ridice cărţile furate de „prinţişor”,
de la librăriile din oraş, a plâns de supărare. Dar toate astea fac parte din
viaţă, şi Susana a înţeles asta. A înţeles şi că puiul vrea să devină actor şi
l-a încurajat şi sprijinit în toate cele şase tentative de admitere. Apoi,
puiul a plecat urmându-şi calea, iar Susana a rămas cu băiatul ăla frumos,
Petru, care, între timp s-a îmbolnăvit. În urmă cu zece ani, în 2006, a
părăsit-o, iar Susana a rămas singură, a rămas văduvă. Cu timpul, oasele i s-au
înmuiat, sănătatea i s-a şubrezit, iar piciorul ăla mai scurt cu doi cm s-a mai
scurtat şi el. Acum diferenţa este de nouă cm. Se mişcă greu, bâjbâie de
ici-colo, o dor toate cele, dar îi mulţumeşte lui Dumnezeu în fiecare zi. Este
o femeie cu mintea limpede, cu o gândire sănătoasă, deloc alterată de cei 77 de
ani pe care i-a parcurs, cu greutăţi şi cu bucurii, deopotrivă.
Măicuţa
mea dragă nu îţi doresc „La mulţi ani”,
ci „Ani cu multă sănătate”. Îţi
doresc să fii lucidă, să te poţi mişca, să nu te doară nimic şi să ai linişte
în sufletul tău minunat. Te iubesc, măicuţă dragă! Îţi mulţumesc că m-ai
născut, că m-ai educat, că m-ai şcolit şi că m-ai făcut om! Eşti cea mai
frumoasă şi cea mai bună mamă!
Sorin Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu