Muzica de fond

10 septembrie 2017

O mamă!


Motto: „Tot ce sunt sau ce sper să devin îi datorez îngerului care a fost mama” Abraham Lincoln

      


5 iunie 1939! În acea zi în care prin cancelariile Europei se vorbea tot mai mult de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, se năştea într-un sat din Câmpia Transilvaniei, Iuriu de Câmpie, o fetiţă. S-a născut printre alţi zece copii, băieţi şi fete, care, mai apoi şi-au luat fiecare viaţa în piept. Fetiţa aceasta, Susana, pe numele ei s-a născut altfel decât ceilalţi fraţi şi surori. Altfel decât ceilalţi oameni. Luxaţie congenitală e denumirea medicală a anomaliei cu care s-a născut fetiţa din 1939. Un picior mai scurt cu doi cm, altfel spus. Erau ani grei, anii războiului, ai condiţiilor mizere şi ai ocupaţiei hortyste. Dacă ceilalţi zece copii se jucau liniştiţi, prin curte, Susana se târa pe brânci, până pe la patru-cinci ani. Ar fi vrut să alerge ca şi fraţii şi surorile ei, dar nu putea. Îi petrecea doar cu privirea şi, adesea, plângea de neputinţă. Aşa i-a trecut copilăria... Apoi, la şcoală îşi aştepta surorile mai mari să vină de la ore pentru a le lua încălţările, cu care mergea la orele de prânz, la clasa ei. În acei ani şcoala se făcea pe grupuri orare, de la 8 la 12 şi de la 12 la 16. Cei unsprezece copii nu aveau toţi pantofi şi sandale proprii. Şi le împrumutau unul altuia. Nu aveau nici chiloţi, mai ales vara, când, pe câmp, se ştergeau cu frunze de brusturi... Au fost vremuri grele care acum par neverosimile. Bunicii ei au fost chiaburi şi în 1945, la colectivizare, statul comunist le-a luat tot. Şi magazinul şi bufetul, şi batoza... Fiind considerată fiică de chiabur (deşi, ea era doar nepoată!) nu i s-a permis să se înscrie la un liceu şi a fost nevoită să urmeze o şcoală profesională. După cele opt clase absolvite la Cojocna, a făcut Şcoala de Comerţ, la Bistriţa şi la Oradea. A ajuns vânzătoare. La început, la magazinele săteşti din câteva comune apropiate de Cluj, iar mai apoi, la magazine de confecţii şi de stofe şi mătăsuri din marele oraş. S-a căsătorit, între timp, cu un băiat frumos dintr-un sat vecin, Ceanu Mare. La Turda, în singurul hotel din oraş, de 8 Martie, au conceput un copil. Apoi, băiatul acela frumos a devenit parchetar. Se iubeau, ca orice tineri căsătoriţi şi au decis să se mute la Cluj. Comuniştii construiau cartiere noi, de pe-o zi pe alta. Se muncea cu avânt revoluţionar pentru realizarea socialismului ştiinţific. Toţi credeau în această utopie, în special oamenii simpli, de la ţară, şi fără şcoală multă. Au crezut şi Susana şi băiatul acela frumos, Petru. Mai ales, când au primit cheile unui apartament cu două camere, pe care urmau să-l achite în rate. Ce bucurie pe ei! Ce frumoasă era viaţa!
Am început să cresc, să zburd, ca un copil năstruşnic şi sănătos. Şi la cap şi la picioare. Susana îşi învăluia puiul cu o dragoste exacerbată, cu o dragoste de mamă pe care nu o poate înţelege decât... o mamă. Când puiul şi-a rupt o mână, de trei ori într-un an, a crezut că înnebuneşte de durere. Dar a trecut...! A trecut şi peste dispariţia lui din faţa blocului, preţ de câteva ore bune, când acesta avea doar şapte ani, dar se credea un vânător de temut. Pentru că doar aşa se poate explica expediţia copilului, la o baltă din apropierea cartierului, unde alături de alt amic năzdrăvan, a vânat broaşte pe care le-a băgat apoi în bidoane goale de vopsea peste care puneau carbid, amuzându-se cum explodau bietele amfibiene, fără nicio şansă de supravieţuire. Când l-a zărit în faţa uşii, târziu în noapte, mirosind a carbid, plin de noroi şi cu bucăţi de Bombina variegata variegata, pe faţă şi prin păr, a plâns de bucurie. Mai târziu, când Miliţia i-a bătut la uşă venind să ridice cărţile furate de „prinţişor”, de la librăriile din oraş, a plâns de supărare. Dar toate astea fac parte din viaţă, şi Susana a înţeles asta. A înţeles şi că puiul vrea să devină actor şi l-a încurajat şi sprijinit în toate cele şase tentative de admitere. Apoi, puiul a plecat urmându-şi calea, iar Susana a rămas cu băiatul ăla frumos, Petru, care, între timp s-a îmbolnăvit. În urmă cu zece ani, în 2006, a părăsit-o, iar Susana a rămas singură, a rămas văduvă. Cu timpul, oasele i s-au înmuiat, sănătatea i s-a şubrezit, iar piciorul ăla mai scurt cu doi cm s-a mai scurtat şi el. Acum diferenţa este de nouă cm. Se mişcă greu, bâjbâie de ici-colo, o dor toate cele, dar îi mulţumeşte lui Dumnezeu în fiecare zi. Este o femeie cu mintea limpede, cu o gândire sănătoasă, deloc alterată de cei 77 de ani pe care i-a parcurs, cu greutăţi şi cu bucurii, deopotrivă.
Măicuţa mea dragă nu îţi doresc „La mulţi ani”, ci „Ani cu multă sănătate”. Îţi doresc să fii lucidă, să te poţi mişca, să nu te doară nimic şi să ai linişte în sufletul tău minunat. Te iubesc, măicuţă dragă! Îţi mulţumesc că m-ai născut, că m-ai educat, că m-ai şcolit şi că m-ai făcut om! Eşti cea mai frumoasă şi cea mai bună mamă!

Sorin Oros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu