Puşcăria – o modă?!

Motto: „Oameni care au comis crime grave rămân somităţi, se plimbă pe stradă, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie” Mihai Eminescu

În ultimii ani majoritatea politicienilor au avut probleme cu legea. Senatori, deputaţi, secretari de stat, miniştri, primari, dar şi poliţişti, judecători sau oameni de afaceri, care îi protejau pe primii, au trecut cu toţii pe la D.N.A. Unii au fost reţinuţi, alţii mai respiră încă aerul libertăţii pentru o perioadă. Nu mai e un secret pentru nimeni că trăim într-o lume coruptă de la „vlădică până la opincă”! Mai demult dacă erai săltat şi cercetat, stăteai în arest până la definitivarea dosarului, acum toţi sunt cercetaţi în libertate, sub control judiciar. Sigur, mai puţin criminalii de la „Ştirile de la ora 5”! De ce trebuie să fie cercetat de-acasă un politician corupt nu am să înţeleg, oricâtă deschidere aş avea. Locul lui e la puşcărie în orice ţară care se respectă. La noi însă, după cele 30 de zile de arest preventiv, politicienii sunt lăsaţi să se împreuneze cu familiile lor, chipurile sub control judiciar. Adică să treacă pe la sediul poliţiei la care sunt arondaţi şi să spună ce au mai făcut în ultimele zile. Deşi le este strict interzis să ia legătura cu martori sau complici, ei o fac foarte uşor prin interpuşi de încredere. Astfel se schimbă declaraţii, se şterg urme şi probe, şi, adesea, infractorii scapă fără puşcărie. Sau primesc o condamnare cu suspendare. Nu ştiu cine a fost iniţiatorul acestei legi, dar mi se pare o aiureală. E o lege care vine în sprijinul infractorilor. Se urlă peste tot că „nimeni nu e mai presus de lege”. Atunci de ce parlamentarii au imunitate? Şi cum vine asta, să fii imun în faţa legii? Poate eşti imun în faţa unei gripe pasagere, în faţa unei tuse măgăreşti, dar în faţa unei legi cum să fii? Mai ales că „nimeni nu e mai presus de lege” iar „legea e una şi aceeaşi pentru toţi”. Desigur, astea sunt doar lozinci în ţara noastră care, iată, devine o ţară a legilor personale. După cum se vede aici fiecare are legea lui. Legea (imunitatea) lui Iliescu, legea (imunitatea) lui Băsescu, a lui Ponta, a lui Dragnea, legea (imunitatea) lui X şi-a lui Y. Doar norodul se supune sintagmei „nimeni nu e mai presus de lege”! În rest, toţi „şobolanii” se dau curaţi, se dau bolnavi, se fac scriitori şi scapă de închisoare. Apoi bravează la televizor şi urlă că sunt victime ale răzbunării politice.

Dacă în comunism cei care făceau puşcărie erau priviţi cu scepticism, acum borfaşii cu gulere albe sunt vedete. Ăia care n-au intrat măcar o lună, la „gherlă”, sunt ignoraţi de presă şi huliţi de colegii lor politicieni. Sunt consideraţi naivi. Acum valoarea constă în lunile petrecute la „beciul domnesc”. Borfaşii moderni se ghidează după sloganul: „Cine-n gherlă n-a intrat, a trăit ca un căcat, Cine-n gherlă poposeşte, faimă sie-şi făureşte”! Am scris deja despre sunetele negândite pe care le scot pe gură cei care ne conduc. E clar că nu au avut timp să se împiedice de cărţi. Valoarea lor constă, însă, în zilele de pârnaie pe care le-au executat.

Cât de mult ne-am pierdut! Cât de jos am ajuns! Ce popor demn de milă! Urlăm de 26 de ani că vrem schimbare, că vrem progres şi legi drepte, că vrem adevăr... Dar cine face ceva în acest sens? Societăţile civilizate din Occident au fost „dresate” să fie aşa cum sunt acum prin metode punitive, prin pedepse şi legi ferme, de la care nu s-a abătut nimeni. Şi asta acum două-trei sute de ani! De aceea, nordicii, ţările scandinave, de exemplu, au rata cea mai scăzută de infracţionalitate din lume. Ei nu au nevoie de puşcării pentru că din ţâţa mă-sii au fost „dresaţi” să respecte legile, să nu arunce mizerii pe geamul maşinii, să fie serioşi la locul de muncă, să-şi respecte aproapele şi, dacă e coadă undeva, să stea la rând liniştit, să semnaleze orice nedreptate sau ilegalitate, etc. Noi ne fălim că suntem o ţară de puşcăriabili urlând că suntem persecutaţi.

Chiar în aceste zile, 73 de „infractori” l-au salvat pe izmenarul odios, greţos şi penibil, ajuns general fără niciun merit soldăţesc, plagiator dovedit, ucigaş moral şi delicvent perpetuu, care poartă numele de oprea. Un analfabet care nu putea circula prin Bucureşti decât cu coloane oficiale, pentru că el, mistreţul, e mai presus de lege. El, împărţitorul de izmene căcăcioase cazone, care a condus un Guvern de infractori! Un „babuin” care nu se oprea din tâlhării dacă nu murea un om nevinovat care-l slujea. Un „cercopitec” care n-a oprit coloana oficială nici după producerea accidentului văzându-şi mai departe de traseul lui, de interesul lui. Acest oprea este imaginea clară şi limpede a politicianului autohton, este chintesenţa hoţiei, a minciunii şi-a nemerniciei, a parvenitismului şi-a vorbelor negândite. Sau gândite cu anusul! Acest oprea este imaginea ţării, este reprezentantul ţării ales şi trimis de noi să ne fure, să ne mintă şi, da, să ne omoare! oprea şi toţi ceilalţi ca el mă tem că nu mai pot fi opriţi! Iar noi, ăştialalţi, care punem ştampila nu mai putem fi deşteptaţi! Sau putem... dar peste două sute de ani!

Sorin Oros