Muzica de fond

6 septembrie 2017

Revenirea

Motto: „Nu te întreba ce a făcut ţara pentru tine, ci întreabă-te ce ai făcut tu pentru ţară” J.F.Kennedy

Am auzit cu toţii de „Întoarcerea lui Sandokan”, „Întoarcerea lui Bruce Lee”, „Întoarcerea fiului risipitor”, „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu”, „Păcală se întoarce” şi de alte întoarceri celebre. Peste tot e vorba de acelaşi personaj care mai face ceva. Continuă acţiunea din prima parte. Ei bine, parafrazând personajele de mai sus am decis să mă întorc la scris, să revin, să re-devin. E un fel de chimie, un fel de răspuns la dorinţele multora dintre voi care m-aţi întrebat mereu de ce nu mai scriu. Am spus chimie deoarece cerinţele voastre s-au amestecat cu dorinţa mea. De multe ori scrisul îmi dădea târcoale în toată această pauză de aproape nouă ani. Dar am tot amânat... Mi-am zis că devin redundant repetând mereu tarele naţiei mele. Dar în aceşti nouă ani văzând că nu e nimic nou sub soarele scumpei mele patrii, am ajuns la concluzia că dacă tot nu se schimbă nimic măcar să consemnez... stagnarea. Şi stagnaţii! Şi stigmatizaţii! Nu-mi place să laud, cred că ştiţi deja acest lucru. Voi critica aşa cum v-am obişnuit, voi lovi în proşti şi în prostie, voi stigmatiza politicienii pe care-i consider oportunişti, laşi şi demagogi, îmi voi „băga picioarele” în idioţi, imbecili şi tâmpiţi, şi voi încerca „să pictez” corupţia şi corupţii, nominal, ca şi în trecut. Spre deosebire de politicieni eu nu vă fac promisiuni electorale. Nu trebuie să mă votaţi nicăieri, nu candidez la nimic. Nici nu trebuie să mă citiţi dacă vă provoc idiosincrazii sau deranjuri stomacale. Sunt sigur că îmi voi face iar foarte mulţi „prieteni”! Nu mă deranjează, sunt un tip sociabil, contrar aparenţelor. Dar vreau să menţionez că-i respect infinit mai mult pe duşmanii declaraţi făţiş, decât pe prietenii oportunişti. Pentru că am trăit viaţa şi nu am parcurs-o, îmi permit să am propriile mele judecăţi şi păreri. Personale, subliniez. Desigur, nu întotdeauna conforme cu realitatea, cu adevărul, nu întotdeauna corecte, dar mereu proprii. Singurele fiinţe care mă pot influenţa, şi chiar o fac, sunt autorii pe care i-am citit. În rest, puteţi fi siguri că niciun politician, director sau mare grangur, îmbuibat cu deşertăciunile unei democraţii de căcat, ori redactor-şef de gazetă şi nimeni, oricine altcineva, nu mă poate influenţa cum să-mi „nasc” urletele metafizice. O fac conştient de ceea ce scriu, de valoarea cuvântului, şi de eventualele urmări ale amprentei lui asupra conştiinţei unora care se vor regăsi în pamfletele mele.
La început, acum 15 ani totul a pornit dintr-o revoltă, dintr-un impuls emoţional. Acum pot spune că scriu din plăcere şi, poate, din necesitate. Nu pecuniară (cine face ceva doar pentru arginţi nu-şi mai este sieşi stăpân!), ci sufletească, mentală. Aşa simt eu, aşa îmi transmite sufletul în această perioadă a vieţii. Trebuie să ne re-întâlnim, să ne re-vedem. Să ne transmitem gânduri, idei, simţiri. Pentru că deşi eu scriu iar voi mă citiţi, gândurile voastre ajung la mine. Nu ştiu cum, nu e important, esenţial este să ne simţim aproape. Astfel vom fi mai puternici, chiar dacă nu vom avea puterea. E un paradox! Dar ce mai contează nuanţele atâta timp cât sufletul şi mintea pot fi puternice!?
Aşadar, dragii mei cititori, vechi şi noi, iată-mă re-venit printre voi. Vă voi vorbi în fiecare zi de luni, în această rubrică personalizată. Orice reclamaţii, înjurături şi doleanţe le puteţi trimite redacţiei. Vor ajunge la mine şi voi răspunde tuturor. Aşa cum la teatru îmi respect publicul-spectator, tot aşa îmi voi respecta şi la ziar, publicul-cititor.
Scuturaţi-vă de letargia asta ancestrală tipic românească şi haideţi să purcedem la drum împreună. Să nu-i mai lăsăm pe politicieni să ne penetreze... Sau vă place?
                                                                         Sorin Oros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu