Muzica de fond

11 septembrie 2017

Salivă... sportivă!


Motto: „Scuipat de univers pe pământ, omul îşi caută, rătăcit, destinul.” Marius Torok

        
            Îmi place sportul. E activitatea care te menţine sănătos şi puternic. Am făcut şi eu şase ani de nataţie, unul de polo şi câteva luni de fotbal. Demult... Acum îl privesc, doar, cu plăcere şi cu emoţie uneori. Există foarte multe discipline sportive, însă cele mai populare, la noi, sunt fotbalul, gimnastica, atletismul, tenisul, handbalul şi baschetul. Poate şi pentru că sunt disciplinele care ne-au scos în lume alături de scrimă, canotaj şi judo. Există vreo 95 de discipline sportive omologate la nivel mondial. Unele ciudate tare precum curling-ul, hocheiul subacvatic, petanque-ul sau skeleton-ul, altele care nu prea au de-a face cu activitatea sportivă, ci cu cea intelectuală, precum şahul. Nu ştiu ce muşchi face un şahist în timpul unei partide şi nici câte calorii distruge. I se mai spune, preţios, „sportul minţii” şi asta pentru că mai degrabă este un exerciţiu mental decât un sport. Pentru a te pregăti pentru o partidă de şah nu cred că e nevoie de 50 de flotări, joc de glezne şi 100 de genuflexiuni. Dar nu despre ciudăţeniile disciplinelor sportive vreau să vorbesc aici, ci despre ciudăţeniile unor sportivi. Şi-anume: fotbaliştii! Ei bine, mă întreb mereu de ce scuipă toţi fotbaliştii pe teren, mai ales înainte de a executa o lovitură liberă?! Hamletiană întrebare. Sigur că depun efort fizic, saliva li se adună în gură şi, combinată cu traspiraţia se transformă într-o flegmă lipicioasă şi compactă. Adevărat, dar acelaşi fenomen se produce şi la baschetbalişti şi la boxeri şi la tenismani şi la handbalişti. Singurii sportivi care nu transpiră sunt şahiştii. Şi-atunci? Ce-i determină pe fotbalişti să-şi arunce scuipaţii pe terenul de joc, în văzul tuturor? Scuipatul, în sine, este un gest oribil, greţos şi lipsit de eleganţă. Oriunde, fie pe stradă, în câmp sau în pădure. Darămite în văzul lumii, pe un teren de sport! Baschetbaliştii de ce nu scuipă pe podea? Dar gimnastele de la sol? De ce nu scuipă schiorii sau automobiliştii? Am văzut-o pe Simona Halep de multe ori transpirată, dar, niciodată, nu i-am văzut scuipaţii plonjând peste fileu. Ah, e femeie şi e mai fină?! Ok, nu l-am văzut nici pe Roger Federer sau pe Horia Tecău! Deşi par îndepărtaţi ca civilizaţie, jucătorii de rugby din Samoa au aceleaşi condiţii de joc, întocmai fotbaliştilor: teren cu iarbă! Transpiraţi şi bărbaţi fiind, ei nu scuipă. Nu e ciudat? Fotbaliştii sunt singurii sportivi care consideră că expectorarea unei flegme pe teren e ceva firesc. Fără să se gândească la faptul că peste câteva minute pot ateriza cu faţa-n flegmă, după o deposedare sprintenă a adversarului. E grotesc, penibil şi greţos. Dar de data asta nu mă refer doar la mioriticii noştri fotbalişti, ci la toţi. Aici nu suntem excepţii, ci mergem la grămadă. Am văzut spanioli, francezi, italieni, mexicani, ruşi, cam toţi cei care joacă fotbal, inclusiv, eleganţii şi educaţii nemţi. Să fii neamţ şi să tragi o flegmă înaintea unei execuţii... în minge e un pic degradant. Dar, se pare, că nici nemţii nu mai sunt ce-au fost! Mai ales că au început să se înnegrească...
          Oricât mă gândesc nu pot găsi o explicaţie normală a acestui gest oribil, pe care-l fac fotbaliştii de pretutindeni. De ce ei, iar ceilalţi sportivi, nu? Zău că este un mister care nu se poate justifica. N-are nicio logică, nicio noimă. Apropos, vi-l mai amintiţi pe Dorinel Munteanu? El nu dădea flegme, dădea „şpriţuri”: mici, scurte şi dese! Dar, altfel mare fotbalist!
          Vă cer scuze, dragi cititori, pentru acest subiect după care sunt convins că nu salivează nimeni, însă mă obseda de multă vreme. E adevărat, nu e musai să ne exhibăm toate obsesiile, dar am considerat că e un subiect virgin, neatins încă. E normal, de altfel, nu e uşor să prelucrezi flegmele. Poate după această lectură... umezită, unii vor trece la şah. Deşi nu e tocmai uşor să driblezi cai, nebuni, dame şi regine, după ce-ai driblat femurul tăvălit prin flegme al partenerului de joc. Iar dacă simţiţi nevoia de umezeală apucaţi-vă de... curling. Şi aici obiectul e tot rotund. Iar cineva mereu îi freacă traseul. Şi pentru că se joacă pe gheaţă, poate nu mai transpiraţi atât de tare încât să vi se amestece lichidele prin gură, cerându-se imperios să zboare, cu boltă, în natură.
          Dificilă e natura asta umană! Şi de neînţeles, adesea... Oricum, sper ca jucătorii echipei naţionale de fotbal să ne aducă bucuria calificării la Campionatul Mondial din 2018, din Rusia. Cu sau fără flegme. Dar cu goluri...

                 Sorin Oros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu