Muzica de fond

11 septembrie 2017

Ţara putorilor sociale


Motto: „Nu există om atât de rău încât să nu-l poţi face bun la ceva” J.J.Rouseau

În România mai trăiesc vreo 20 de milioane de oameni.  Înainte de 1990 trăiau 22 de milioane. Restul sunt la căpşuni, construcţii, îngrijesc bătrâni, se prostituează, stau prin închisorile Europei sau prin cimitire. Cifra exactă n-o ştie nici Dumnezeu, dar vorbim de cifre oficiale luate de la Institutul Naţional de Statistică. Tot de aici aflăm că România are vreo 3,5 milioane de elevi şi studenţi, 5,3 milioane de pensionari, şi 4,3 milioane de oameni care muncesc. Lipsesc vreo 7 milioane. De fapt, nu lipsesc, ei sunt aici în ţară, sunt patrioţi, au ales să rămână în patrie şi să... stea. Dar nu stau degeaba, ci câştigă bani... stând. Şapte milioane de oameni! Cât o ţară mai mică, precum Israel, Bulgaria sau Serbia, sau cât populaţia Norvegiei şi-a Macedoniei la un loc. Toţi oamenii ăştia se numesc asistaţi social. Carevasăzică, îi asistă Statul, societatea, şi sunt ajutaţi să trăiască, să respire, să se hrănească, şi să se înmulţească. Unii, mulţi dintre ei, romii şi ăia de susţin familia tradiţională pe care tovarăşii popi îi îndeamnă să facă trei-patru copii, trăiesc doar din alocaţiile încasate după progenituri, şi ajutorul Statului. „Doamnele” nasc anual iar Statul le dă, lunar, bani şi alimente. Comunitatea le mai dă, ocazional, masa de Crăciun şi de Paşti, îmbrăcăminte, iar popii din sat, binecuvântări dumnezeieşti. Şi le încurajează să „puiască” iepureşte. E minunat! Tot aici, la asistaţii social intră şi persoanele cu dizabilităţi psiho-fizice şi locomotorii. Dar sunt destui „orbi” cu permise de conducere care conduc bolizi, şi mulţi alţii, şchiopi, surzi sau muţi, care dansează şi cântă pe-acasă. Pe de-altă parte, sunt şi mulţi cu handicap psihic sau locomotoriu, care nu beneficiază de nimic sau de foarte puţin. Altfel spus, societate de căcat, legi de căcat!
Unde s-a mai pomenit, într-o ţară normală, să muncească 4,3 milioane de oameni, iar alte 7 milioane să stea acasă şi să primească bani?! Dac-ar munci măcar jumătate din ăştia 7 milioane, oare, cum ar fi? Am înţeles, sunt analfabeţi şi cretini (şi le place sexul!) dar cred că pot mătura străzile, pot aduna gunoiul, pot recolta porumb ori floarea-soarelui, pot căra marfă în depozite, pot spăla săli de clasă, pot să sape şanţuri, să astupe gropi, să şteargă geamuri la instituţii, să planteze păduri defrişate, să culeagă mere ori pere din livezi, să dea mâncare la animale, în ferme, şi multe altele. Pot, dar nu vreau! Pentru că ştiu că Statul le dă bani, le dă ajutoare sociale. Dacă Statul le-ar da banii doar după ce aceşti oameni, în floarea vârstei, ar presta servicii în comunitatea în care trăiesc, ar fi minunat. Pune-l, frate, să măture uliţa şi abia apoi dă-i banii! Că după aia, obosit, poate nu-şi mai înfige mădularu-n concubină ca aceasta să-i nască al şaptelea plod. Ori al optulea. Ar trebui ca niciun asistat social să nu vadă hârtii de valoare, cu Eminescu, Blaga, Caragiale, Vlaicu, Grigorescu, Enescu sau Iorga, decât dacă ar munci pentru acei bani. Din păcate, majoritatea asistaţilor social sunt nişte „putori” execrabile, nişte leneşi incurabili, beţivani şi „iepuroaice” care stau unii peste alţii, non-stop, şi toţi peste claia de plozi, pe care îi văd drept sursă de venit, şi nu copii care trebuie educaţi şi îngrijiţi. Nu prea am auzit de profesori universitari, doctori, ingineri, avocaţi, bancheri, artişti, ziarişti, etc, care să aibă şapte-opt copii. Dar toţi idioţii ăştia dezumanizaţi, care aşteaptă pomana Statului, au de la patru-cinci copii în sus. Taman ei care n-ar trebui să aibă niciun copil până nu ar avea o slujbă... nu, nu la părintele Daniel ori la ăla de la Constanţa, cercetat de D.N.A., ci o slujbă în „câmpul muncii”.
E clar că legile sunt proaste şi că cineva vrea să-i menţină pe aceşti cretinoizi analfabeţi în mizeria în care sunt. Oare cine? Cine are nevoie de votul lor, din patru în patru ani? Eu nu, poate nici voi care citiţi acum. Dar, cu siguranţă, sunt unii... care nu citesc nimic, niciodată! Na, îmi scapă cuvântul... dar poate vi-l amintiţi voi!

Sorin Oros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu