Muzica de fond

23 septembrie 2017

Truisme sofiste


Motto: „Cu cât gândesc mai mult cu atât mă întreb dacă îmi foloseşte la ceva” Platon

        
        
Politicianul este cel mai mincinos om. Nu-l întrece decât alt politician, mai versat.
În România se poate orice. Important este să vrei ceva. Politicienii, însă, preferă totul.
P.S.D.-ul nu e rău. Răi sunt doar membrii săi.
Iliescu a fost sărac dar cinstit. Atât de cinstit încât i-a lăsat pe ceilalţi sărăntoci, de pe lângă el, să prospere.
Dacă vrei să furi cinstit intră în politică. Altfel rişti să intri la pârnaie.
Dacă mai trăia Ceauşescu, 90% din Parlament muncea la Canalul Dunăre-Prut-Tisa. Restul de 10% erau victime colaterale.
Cei care regretă comunismul nu sunt nostalgici. Sunt doar nişte norocoşi care n-au prins nazismul ori stalinismul.
Ce este patria? Un cuvânt.
Ce este viaţa? O întrebare.
Filozofia nu e pentru toată lumea, dar toţi românii filozofează, deşi nu au auzit de Cioran, Noica ori Ţuţea.
Universul e un mister iar misterele nu pot fi înţelese.
Un prost nu va înţelege niciodată ce este viaţa. Dar va da tuturor sfaturi despre cum trebuie trăită.
Alcoolul e necesar în cantităţi rezonabile. Cei care nu beau nimic nu sunt rezonabili.
Despre poliţişti se spune că sunt proşti. Am cunoscut destui proşti care nu erau poliţişti.
Ţăranii nu au şcoală dar sunt deştepţi. Mulţi deştepţi au şcoală, dar prostia-i dărâmă.
Pentru a purta o haină de firmă nu e suficient să ai bani. Pe un parvenit, costumul Pierre Cardin va sta ca o sperietoare de ciori într-un lan.
Părinţii îşi văd copiii ca pe nişte îngeri. De aceea, îngerii adevăraţi îi cheamă, uneori, la ei. Pentru comparaţie.
Pocăiţii împart, pe străzi, broşuri despre Dumnezeu. Adicătelea, vor să ne facă mai buni. Dar ei sunt?
Femeia este îngerul bărbatului, iar bărbatul este diavolul femeii. Dar cum Raiul şi Iadul se întrepătrund, îngerul şi diavolul îşi întemeiază, adesea, familii armonioase.
Bărbatul fidel nu există. Cel cu amante e un bărbat viu, iar cel fără este un bărbat mort.
Femeia frumoasă, deşteaptă şi puternică e inabordabilă... pentru că ea nu există.
Femeia frumoasă îşi foloseşte mintea pentru a-şi îmbrăca exteriorul. Cea urâtă îşi îmbracă interiorul.
Femeia când iubeşte, pluteşte. Bărbatul când iubeşte, albeşte.
Femeia când iubeşte e lipicioasă. Când urăşte e veninoasă.
Când un bărbat invită o femeie la cafea, vrea să i-o tragă. Dacă femeia acceptă invitaţia, vrea să tragă de timp.
O femeie puternică face mai mult decât zece bărbaţi indecişi.
Femeia poate mima orgasmul. Bărbatul nu poate mima erecţia.
Cuplurile rezistente sunt alea în care minciuna are accesul interzis, iar adevărul dă bineţe zilnic.
Femeia trebuie penetrată la cap pentru a-şi deschide picioarele.
Dacă misoginii urăsc femeile de ce nu se căsătoresc între ei?
Sexul arde o sută de calorii. Dar consumi infinit mai multe până convingi femeia să accepte.
Sexul nu l-a omorât pe om, dar mulţi oameni omoară sexul.
Vaginul e elastic, dar elasticul nu-i vagin.
Cei ce pupă moaşte nu sunt proşti. Sunt veri primari cu nord-coreenii.
Popii nu sunt homosexuali şi pedofili. Ei doar îl slujesc pe Domnul X  sau pe Domnişorul Y. În numele Domnului, evident.
Nu-i mai criticaţi pe popii ortodocşi că circulă cu limuzine. Credeţi că Isus n-ar fi dat măgăruşul pe un Mercedes A Class?
Dacă Pomohaci are opt apartamente închiriate la Cluj nu-l huliţi. A dat din buci, pe brânci, pentru ele. Ghinionul vostru că munciţi doar cu palma şi staţi în chirii.
Dumnezeu a spus: „Eu sunt Tatăl vostru!”. Bine, bine, dar în ce limbă s-a exprimat?
Dacă oamenii nu ar crede în Dumnezeu, cu siguranţă ar crede în altceva. Dar ştiu ei cine sau ce e Dumnezeu? Poţi crede atât de uşor în ceva sau în cineva pe care nu-l cunoşti?
Fugim mereu de proşti uitând, uneori, să fugim şi de noi înşine.
Se spune că cei şapte ani de-acasă sunt esenţiali în formarea unui om. Uitându-mă-n jur constat că mulţi au chiulit chiar înainte de a deveni elevi.
Minerii au muncit, nu au gândit. De aceea, acum, închizându-se minele, nu mai munceşte nimeni în ţară. Toţi gândesc.

                                                                                                Sorin Oros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu