Muzica de fond

13 septembrie 2017

Unde e România mea?


Motto: „Amintire, amintire, ce vrei de la mine?” Martha Bibescu

        Când m-am născut, în secolul trecut, România trăia în plin socialism ştiinţific. Era o ţară comunistă, cu legi stricte, cu infractorii  în puşcării şi cu foarte multe lipsuri. Acum e o ţară democrată, cu legi elastice, cu infractori prin Parlament, şi cu la fel de multe lipsuri. Paradoxal, acum deşi sunt de toate, lipsesc lucrurile esenţiale: omenia, bunătatea, zâmbetele şi liniştea. Nişte chestii metafizice. Avem de toate la suprafaţă, în exterior, dar nimic în interior, în adâncul nostru. Nu regret nicio clipă perioada comunistă, dar mă regret pe mine din acei ani. Mi-e dor de mine, cel de-atunci. Eram copil şi descopeream viaţa. Mi se părea atât de frumoasă! Nu aveam nicio grijă. Învăţam şi mă jucam cu camarazii de la bloc. Atunci, copiii se jucau afară, iarna la săniuş, vara la fotbal. Ne jucam „ascunsa” sau „hoţii şi vardiştii”, ore întregi. Acum, ore întregi se stă la calculator, la telefon ori la tabletă. Copiii sunt palizi şi bolnăvicioşi. Fragili. Fără genunchi juliţi. Dar cu creierul infestat de tehnologie. Roboţei... Mi-e dor să am genunchii juliţi şi să nu am nicio grijă. Mi-e dor să simt mirosul ierbii alături de ceilalţi copii cu care jucam fotbal. Mi-e dor de pădurile în care mergeam vara să frigem slănină. Mi-e dor de fabricile în care am făcut practică în timpul liceelor (cei patru ani de liceu i-am făcut în cinci şi la trei licee diferite!). Mi-e dor de zilele în care făceam practică agricolă şi culegeam mere, pere ori porumb. Deşi atunci mă enervau, acum mi-e dor! Şi mi-e dor pentru că acum nu mai există mai nimic din acele timpuri. Păduri, fabrici, agricultură... Toate au fost exoflisite (dacă tot suntem ţara lui Caragiale!) şi înstrăinate. Acum suntem copleşiţi de griji, de prostie, de incultură, de circ televizat. De minciună şi de răutate. De fiinţe false, egoiste, şi de parveniţi. De legi elastice care se aplică doar pentru popor. Aleşii sunt imuni. Atunci, în comunism, dacă fura unul de la stat, în câteva săptămâni era la puşcărie, indiferent de numele ori funcţia lui. Acum, despre Dragnea Liviu, se spune că a furat voturi. E liber. Despre Băsescu Traian se spune că a vândut flota. E liber. Despre Iliescu Ion se spune că a ucis oameni la mineriade. E liber şi viu! Acum toţi sunt liberi. Încătuşaţi suntem noi, poporul. Încătuşaţi de ei, de mecanicii auto, strungarii şi şoferii care ne conduc. Ce mizerie de ţară! Ce vremuri de căcat! Ce Românie tristă! Totul merge din ce în ce mai rău. Ne lovesc bolile, ne loveşte natura (pe care-o distrugem!), ne lovesc aleşii noştri, şi-n curând ne va lovi damblaua. Semnele nu sunt deloc încurajatoare. Amintirile frumoase sunt tot mai îndepărtate şi mai puţine. România mea nu prea mai există. Acum e România lor! E pădurea şi fabrica lor! E strada lor! E legea lor! E totul al lor... şi nimic al nostru. Ba da, mai avem ceva şi noi. Amintirile... Amintirile din perioada în care visam. Visele de care ne amintim cu nostalgie. Dar, oare, astea hrănesc? Sunt comestibile?
          Nu ştiu ce se va întâmpla cu România peste alţi 28 de ani. Nu sunt sigur că-i mai apuc. Dar ştiu sigur că n-o să-mi placă. Nici acum nu-mi place ce văd. Nu e România pe care-am visat-o. Eu îmi amintesc de altă Românie, a mea, a copilăriei mele. Una fără ură şi cu genunchii juliţi. Acum România nu are genunchii juliţi, ci e julită peste tot. Julită şi jumulită. Păstraţi-o voi aşa! Mie mi-e indiferentă acum! E pentru voi... Voi, cei care vă bateţi în minciuni cu baronul von Munchausen, voi, cei care aţi dormit ani la rând în Parlament, voi, cei care aţi făcut şi desfăcut Guverne, voi, toţi, care vă spuneţi politicieni, dar care nu sunteţi decât nişte căcaţi de furnică, ajunşi în funcţii de conducere, având puterea şi banul, voi aţi distrus România mea! Voi şi neamurile voastre analfabete, agramate, acefalice, alcoolice, ahtiate şi avide după bani. Sunteţi nişte ţărani, marea voastră majoritate, ţărani de la oraş! Nişte labe! Nişte scursori! Nişte dejecţii! Nişte penali! Nişte căcaţi cu ochii goi, cu suflet gol şi cu zona occipitală golită de materie cenuşie!
          Trădătorilor  de ţară, daţi-mi România mea, înapoi!

Sorin Oros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu