Muzica de fond

8 septembrie 2017

Uniunea Scriitorilor din Penitenciare


Motto: „Eu sunt un om care scrie. Dacă nu scriu ce cred, la ce să mai scriu?” Camil Petrescu

Pornind de la motto-ul de mai sus, azi vă propun să aruncăm o privire asupra „scrofuloşilor” scriitori care eludează moda şi se îmbracă toţi la fel. În zeghe. În ultimul an a explodat, pur şi simplu, fenomenul lansării operelor celor din subterană. Nu, nu din subterana dostoievskiană pentru că de asta nu a auzit niciunul dintre cei care scriu în beci. Ei doar stau, pentru o vreme, în subterană, dar nu au citit, certamente, Însemnări din subterană. Ei doar le scriu... Pe ale lor, evident! Am aflat că până acum sunt 188 de scriitori care, înconjuraţi de „bube, mucigaiuri şi noroi” ajunşi „pe culmile disperării” sunt invadaţi de tot felul de „amintiri din copilărie”, motiv pentru care devin, brusc, prolifici. Deşi ei sunt prolicşi. Sau puşcăriaşi? Mă rog, e ceva cu p... de la plagiat?! Tare mă tem că da. Pentru că mintea umană, normală, refuză să creadă că un semianalfabet şi, aproape sigur, agramat, ca mai toţi ăia care-s băgaţi „politic” la „mititica”, în ultimii ani, au habar de scris. Ei nu ştiu să scrie două-trei rânduri, o adresă oficială, o cerere... nu o carte! Dar ce zic eu una!, ei au scris câte cinci, şaşe cărţi. Unii în doar patru luni! Ce delir i-a lovit, brusc, la bulău! Ce inspiraţie frizând „genialitatea”! Ce mari scriitori a băgat statul român prin puşcăriile patriei! Doamne, fraţilor, în ce lume trăim? Periodic, la noi, în România fascinantă şi eternă, apare câte-o „bombă”, câte-o chestie pur românească. Apare, mereu, ceva ce ne face unici! E ţara în care nimeni nu se poate plictisi niciodată. E ţara care, iată, are mai mulţi scriitori prin puşcării decât prin Academie! 188 de indivizi au scris cărţi! Toate în puşcărie, niciuna în libertate. Încep să mă întreb dacă „beciul domnesc” cum îi spunea, în şagă, Mazăre, penitenciarului, nu e un spaţiu propice creării de literatură. Sau... maculatură?! Fiecare a scris câte trei, patru sau cinci. Diferite, se-nţelege. Şi documentate, cu bibliografii, cu note, cu tot tacâmul. Nimeni nu s-a obosit să le analizeze şi să le arunce la coşul de gunoi. Dimpotrivă, „specialiştii” au zis că sunt lucrări ştiinţifice, neplagiate şi că totul e ok. Specialiştii de căcat, normal... Întocmai scriitorilor de căcat... În număr de 188! Până acum. Mai urmează ca la Uniunea Scriitorilor din România să fie ales preşedinte Gigi Becali, vicepreşedinte George Copos şi secretar Marean Vanghelie. Oare cum se simt Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu şi Patapievici ştiind că sunt confraţi de condei cu primii? Primii care n-au auzit, în viaţa lor, de ultimii! Ce oroare! Ce mizerie!
Ăstora care-au scris „opere ştiinţifice” prin puşcării ar trebui să li se dea câţiva ani în plus, nu să li se scadă 30 de zile din pedeapsă. Pentru că au furat. Au furat şi înşelat. Altfel, pentru ce mai avem Cod Penal dacă infracţiunile cuprinse în el nu sunt pedepsite?
Altă chestie unică e că unii dintre scriitorii din puşcării şi-au cumpărat, ei înşişi, tot tirajul tipărit. Oare de ce, domnule scriitor, George Copos? Ca să nu le citească nimeni sau ca să le oferi, mătăluţă, ca cadou celor avizi de literatură?
Numărul cărţilor „scrise” de cei 188 de noi academicieni ajunge pe la 400. Iată, aşadar, 400 de cărţi (până acum!) pe care nu le va citi nimeni niciodată. Nu ştiu câţi copaci trebuie tăiaţi pentru o carte, dar ştiu sigur că, acum, avem mai puţini şi datorită acestor literaţi de celulă. Iar dacă fenomenul a luat o asemenea amploare cred că ar trebui organizate alegeri, în penitenciare, pentru desemnarea preşedintelui Uniunii Scriitorilor Puşcăriaşi. Nu ar fi corect ca scriitorii din libertate să fie membrii Uniunii Scriitorilor, să participe la agape, la lansări, la simpozioane, iar cei din subterană doar să scrie. Şi unii şi ceilalţi şi-au folosit creierul, imaginaţia, inspiraţia (şi flatulaţia!) pentru a lăsa posterităţii opere literare. Nu e corect să nu profite şi ei de o măslină, de o icră neagră, să dea un autograf, să socializeze la simpozioane ştiinţifice sau la agape literare. Doar sunt scriitori şi ei, au intrat în programul CIP al Bilbliotecii Naţionale, sunt în circuitul literar, poate vor intra şi-n manualele şcolare, au toate drepturile. Mda... toate! Mai puţin acela de a scrie cărţi. Sigur, aici vorbesc de un drept moral, al conştiinţei, dar, oare, putem vorbi de conştiinţă la aceşti neoliteraţi în zeghe? Din păcate, la noi, se poate orice. E ţara în care expresia „aşa ceva nu se poate” nu există. Pot pune pariu cu voi că, în curând, românul va forţa porcul să zboare. Sigur că e de domeniul fantasticului dar nu e la fel de fantastic ca Gigi Becali, M.M.Stoica, Copos & company să scrie cărţi? Ştiinţifice, alo... Nu cărţi cu poveşti de adormit copiii, ci, taman de ştiinţă. Bleahhh...
Vedeţi cât de mult a pierdut România în anii trecuţi, lăsând în libertate atâtea genii? Ăştia nu scriau nici o literă, în libertate, iar acum, la bulău, scriu cinci cărţi în cinci luni. E clar, trebuie schimbată legea: toţi cei susceptibili de talent literar, în exces, trebuie condamnaţi la câţiva ani de puşcărie. În libertate nu se poate scrie, asta e cert. Te deranjează totul când eşti liber: gândurile, ideile, inspiraţia... Dar în celulă, toate astea se decantează şi dau naştere capodoperelor.
Gata, de azi fac o schimbare în viaţa mea. Dau foc bibliotecii din casă şi cutreier librăriile în căutarea operelor concepute în spaţiile concentraţionare. Nu o să mai citesc nimic scris de oamenii liberi. Şi vă îndemn să faceţi la fel. Vom avea, cu toţii, surprize uriaşe izvorâte din puţul gândirii penitenciare. Pentru că nu-i aşa?, orice chestie valoroasă se face cu trudă şi cu suferinţă. Acum aştept ultima carte a lui Borcea. Sper să mă înveţe cum să fac şapte copii cu patru femei. E o ştiinţă asta! Copii făcuţi de barză, evident, pentru că din celulă e cam greu să-ţi arunci sămânţa direct într-un vagin primitor. Sau, la noi, se poate şi asta, nu?

Sorin Oros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu