Muzica de fond

10 septembrie 2017

Viaţă, viaţă… legată c-o aţă!


Motto: „Doar un norişor de fum pierdut în văzduh - asta este viaţa omului”  W. Somerset Maugham



Viaţa e frumoasă. Dar orice e frumos durează puţin. Aşadar, viaţa e scurtă. Dar orice durează puţin provoacă neplăceri. Deci, viaţa e grea. Dar orice e greu te obligă să gândeşti. Aşadar, viaţa e o şaradă. Cam între aceste coordonate se derulează viaţa noastră. Pentru unii e frumoasă, pentru unii e grea, pentru alţii e de neînţeles.
Cei care o găsesc frumoasă sunt oamenii care trăiesc în armonie cu ei înşişi şi cu ceilalţi. Cei care trăiesc în adevăr, în pace, cei care au înţeles să delimiteze lucrurile/faptele bune de cele rele şi care înţeleg, pe deplin, noţiunea de libertate.
Cei care o găsesc grea sunt oamenii care bântuie în toate direcţiile, fără un parcurs ferm, care copiază traseele altora, dar fără să aibă consistenţa acestora. Cei care încearcă să facă ce văd la alţii, nu ce simt ei.
Iar cei pentru care viaţa e de neînţeles sunt proştii. Ăştia sunt mulţi. Proşti, dar mulţi, încă de pe vremea lui Lăpuşneanu. Ei nu înţeleg de ce s-au născut şi, ca atare, nu ştiu ce să facă în viaţă.
Prima categorie e formată din oamenii născuţi sub o „stea norocoasă”. Deşi nu cred în zodii, se pare că au şi-astea o oarecare influenţă. Apoi intervine educaţia, „cei şapte ani de-acasă” şi şcoala. Desigur, caracterul este vital în economia construcţiei unui individ, dar încă nu ştiu sigur dacă acesta se poate prelucra sau te naşti cu el. Oamenii ăştia au înţeles să nu facă lucruri/fapte rele, să consume atât cât au, fără a face matrapazlâcuri, de care, mai târziu, să le fie ruşine. Înţeleg să respecte alt individ, să fie corecţi mereu şi să trăiască în aşa fel încât să nu-l inoportuneze pe aproapele lui. Au propria judecată de valori şi îşi folosesc, permanent, mintea în luarea oricăror decizii. Se bucură când văd ghioceii răsărind, când îşi mângâie câinele, sau când văd marea, chiar dacă dorm în cort sau într-o cameră în care n-ar intra niciodată unul din categoria a treia. În general, sunt oameni culţi, inteligenţi şi conştienţi de traseul lor pământean. Au curaj, nefiind neapărat nişte eroi, dar nici nu se dau în lături dacă se iveşte ocazia de a arăta asta. Nu se lasă influenţaţi de mase. Chiar dacă sunt singuri împotriva tuturor nu cedează şi continuă să trăiască frumos. Au conştientizat că sunt născuţi printr-un miracol  şi că Dumnezeu i-a trimis pe pământ pentru a cunoaşte viaţa. O înţeleg, o acceptă şi o parcurg. O trăiesc aşa cum vine, cu de toate şi cu bune şi cu rele. Şi asta, pentru că, pentru ei, viaţa e frumoasă!
A doua categorie, cea a oamenilor care consideră că viaţa e grea e alcătuită din… ghinionişti. Ăştia sunt mereu nemulţumiţi de tot ce-i înconjoară, şi, implicit, de ei înşişi. Au invidii, sunt răi, nu sunt foarte citiţi şi, adesea, inteligenţa le joacă feste. Nu au constanţă, pornind pe un drum pe care-l abandonează când dau de obstacole. Dar acele obstacole le apar în cale tocmai pentru ca ei să le treacă şi să constate cât e de frumoasă viaţa. Ei însă cedează, fără luptă, adesea, considerându-se ghinionişti şi căutând altceva. Ceva facil. Unii „se bagă” în politică, alţii devin infractori. Mă rog, e un pleonasm. Dar, oricum, nu înţeleg că politica este o curvă cu care după ce te combini rămâi dezamăgit. Başca, te mai şi pricopseşti cu niscai boli venerice. Care, logic, te pot trimite la „sanatorii”. Alţii sunt nişte pierde-vară care cred că totul li se cuvine. Se mută dintr-un loc în altul, veşnic nemulţumiţi şi invidioşi pe tot ce-i înconjoară. Ei nu-şi trăiesc clipa, ci visează la ce o să fie. Dar, adesea, nu mai apucă să vadă „ce o să fie” pentru că, între timp, viaţa li s-a scurs. Fără să priceapă mare lucru din această scurgere, din această „mare trecere” blagiană.
Categoria a treia, a neînţeleşilor, este cea mai numeroasă. Şi asta nu pentru că Dumnezeu a lăsat să fie aşa, ci pentru că ei nu-l lasă pe Dumnezeu să le arate calea. Deşi majoritatea sunt habotnici, cu tot ce implică asta (de la pupat moaşte, la danii către biserici, făcut cruci la fiecare troiţă ivită-n cale, mers în genunchi în faţa bisericilor, pupat haina sau poala popii, etc!), ei nu înţeleg că Dumnezeu este în ei şi nu într-o bucată de cârpă, de zid sau de femur. Se închină teatral, de multe ori, îşi exhibă credinţa într-o concurenţă ireală cu ceilalţi, şi apoi se întreabă de ce nu îi ajută Dumnezeu. De ce nu au şi ei o viaţă normală, uşoară, fără griji, dar cu bani? Nu înţeleg de ce alţii pot să o ducă bine şi ei nu. Caută mereu calea… De obicei, una uşoară, fără prea mari obstacole. Nu înţeleg nimic din tot ce li se întâmplă şi se uită chiorâş la cei care se bucură de fiecare clipă. Dau vina pe tot ce-i înconjoară, de la Dumnezeu până la vecini, colegi şi prieteni. Nu au iniţiative, dar, paradoxal, au păreri categorice. Nu acţionează, ci aşteaptă totul de la viaţă. Viaţă care le oferă totul, însă ei greşesc, mereu, calea.
Concluzionând, viaţa ne este dată pentru a învăţa şi a înţelege. Cine pricepe asta, trăieşte. Restul, doar există.


Sorin Oros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu