Motto: „Nu-mi place să scriu ca Dumnezeu şi, doar pentru
că n-o fac, criticii spun că nu sunt în stare” Ernest Hemingway
Primesc
destul de des acuze din partea unor oameni care se opresc asupra rândurilor
mele, citindu-le. E măgulitor să te ştii citit de semenii tăi, dar mărturisesc
faptul că prefer să mă opresc asupra criticilor aduse, şi nu asupra vorbelor
frumoase care mă laudă. Cred şi ştiu că şi unii şi alţii sunt corecţi şi drepţi
în ceea ce îmi transmit. Mai ştiu şi că orice ai face nu poţi mulţumi pe toată
lumea. Cum spune o vorbă din popor „nu
există nuntă fără lacrimi şi nici înmormântare fără râsete”! Din acest
motiv înclin să cred că Dumnezeu a lăsat de toate pentru toţi. Adică şi icre
negre, dar şi mămăligă; şi alcool, dar şi apă; şi noapte, dar şi zi; şi alb,
dar şi negru. A mai lăsat şi proşti, dar şi deştepţi; şi flori, dar şi
buruieni; şi elefanţi, dar şi furnici. Bref,
pe lume e musai să existe şi scrieri bune, dar şi rele. Şi, urmând ideea,
trebuie să existe şi oameni care te apreciază, dar şi oameni care nu te plac.
Menţionez un amănunt: nu scriu pentru ca oamenii să mă placă sau să mă urască.
Scriu pentru că aşa simt! Unul simte că vrea să facă o gaură. În altul. Altul
simte că vrea să doarmă. Poate, unii simt că vor să danseze. Alţii să
tricoteze. Unii să trişeze, iar alţii să braveze. Cred că fiecare e liber să
facă ceea ce simte. Or, dacă eu simt că vreau să scriu nişte vorbe care se nasc
în urma unor trăiri, de ce ar trebui să scriu cum le-ar plăcea unora sau
altora? Fraţilor, eu nu scriu nici pentru Biserica Ortodoxă Română, nici pentru
Băsescu, nici pentru homosexuali, nici pentru vânători şi pescari, şi nici
pentru femei părăsite. Nu scriu nici pentru lăbari, nici pentru pudibonzi, şi
nici pentru târfe pseudodocte care se dau academiciene dar scot pârţuri pe
guriţele lor îmbălsămate cu kilograme de spermă. Şi, da, aţi ghicit!, nu scriu
nici pentru blonzi, nici pentru bruneţi, nici pentru graşi şi nici pentru
slabi. Să continui...? Aş vrea să cred că v-aţi prins! Prin urmare aţi înţeles
(sper!) că scriu ceea ce cred eu despre... ceea ce scriu! Nu scriu la comandă!
Nu scriu elegant! Nu scriu ultrasofisticat folosind termeni pe care nu-i
înţelegi nici dacă-ţi arunci irisul peste D.E.X.! Scriu cu cuvinte româneşti
precum, soare, muncă, pulă, măr, pisică, barză, varză, viezure, mazăre, pizdă,
politică, minciună, cur, hoţ, ţigară, Dumnezeu, televizor, durere, floare...
Chiar dacă unele îşi trag rădăcinile din alte limbi, acum ele sunt cuvinte
româneşti pe care le folosesc, sper, la locul potrivit. E adevărat că unele
sunt mai savuroase decât altele, unele au „zeamă”
iar altele sunt mai seci. Dar tot Dumnezeu a lăsat ca unora să ne placă vorbele
„zemoase”, altora cele seci, fade.
Probabil că în medicină se foloseşte termenul penis, dar cum eu nu sunt medic
prefer pulă. La fel de probabil că sunt habotnici care pupă poala (atenţie: poala!)
popii şi fac tot ceea ce le spun aceştia. Eu nefiind habotnic pot observa că
unii dintre popi sunt hoţi şi farisei şi-atunci le-o spun. Cu cuvintele mele.
Cum pot, cum ştiu. După intelect. Probabil că toţi politicienii fură, mint şi
fac trafic de influenţă, dar cum pesedeii
sunt cei mai mulţi, „câtă frunză şi iarbă”,
aleg să-i fut pe ei. Asta nu-i exonerează pe restul de nişte „preludii”, dar nici nu simt că merită
atenţia mea. Încă!
Să fiu
şi mai clar, mai transparent; acuzatorii mei sunt de trei categorii! 1-
Pudibonzii, care-mi reproşează că sunt vulgar (mă bucur, totuşi, că nu sunt
bulgar!). 2- Iubitorii de moaşte şi târâtorii pe rotule de la Micula şi alte
aşezăminte pline de har, târâtori care în restul anului au pareze, şi care mă
acuză că sunt păgân şi că dau în popi (bine că nu dau în gropi!). 3- Iubitorii
de „pesedei”, foşti şi actuali
membri, simpatizanţi sau rude, care se fac „arici”
pentru că îi tăbăcesc non-stop pe-ai lor, spunându-mi că sunt băsist (Slavă
Domnului că nu sunt fascist!). Dragi acuzatori, nu mă mai citiţi dacă vorbele
mele vă creează idiosincrazii, dacă vi se umflă ficatul şi vă ies orbitele din
găoace! Exist şi cu voi, dar şi fără voi! Şi voi puteţi exista, sublim, fără
mine. Aruncaţi-mă! Părăsiţi-mă! Ignoraţi-mă! Sau citiţi-i pe-ăia care scriu că
popii sunt nişte oameni trimişi de Dumnezeu pentru a le vorbi enoriaşilor, că „pesedeii” sunt monumente de onoare, de
cinste şi de muncă, şi că bărbatul are penis iar femeia vagin. Eu simt să scriu
altfel. Voi sunteţi liberi să citiţi sau nu. Sunteţi liberi să vă placă sau nu.
Şi sunteţi liberi să scrieţi şi voi. Sau nu! Mai bine nu... Pentru că ştiu şi
simt că nu-mi vor plăcea textele care-i ridică-n slăvi pe popii care dau cu
trafaleţii pe pereţi, şi nici alea care mă informează că Ponta Victor nu a
plagiat şi că Iliescu Ion a salvat ţara de la dezastru. Ştiu că e dreptul meu
să nu-mi placă. Nu găsiţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu