O ţară de amatori

Motto: „Un profesionist este un om care face tot ce poate mai bine într-un moment când nu prea are chef” Alistair Cooke

      

Unde sunt profesioniştii de altădată?... Vă propun spre meditaţie această întrebare legitimă, deoarece tot ceea ce ne înconjoară este învăluit în cel mai păgubos diletantism. În orice domeniu şi oriunde. Acest fenomen a apărut după 1990 şi a venit ca o avalanşă peste societatea noastră ahtiată după democraţie; adică după o societate politico-economică în care oricine poate orice. Orice vrea, nu orice poate. Astfel au apărut actorii amatori. Fără studii, fără noţiuni de construcţie a personajelor, fără dicţie, fără cultură. Au năvălit în telenovele şi-n serialele tv., şi au năucit gustul publicului, l-au pervertit, înfundându-l în nămolul subculturii democratice. În loc de „A fi sau a nu fi!” ori „Dau un regat pentru un cal!”, spectatorul a fost alintat cu replici spumoase, mustind de inteligenţă, ca „Bă, eşti prost?”, „Fir-ai a dracului!” ori „Hai s-o ardem pe comedie!”. Iar publicul tâmp, a râs ca prostu’ pentru că nu trebuia să-şi încâlcească neuronii aflând istoria prinţului danez. Stătea tolănit cu berea-n gâtlej şi râgâia elevat şi doct la glumiţele lui Garcea, Leana şi Costel, Trăzniţii din N.A.T.O., şi alte personaje devenite mai cunoscute decât Hamlet ori Richard al-III-lea. Nu, nu spun că arta trebuie făcută, exclusiv, pentru cunoscători, pentru elevaţi. Dar ea trebuie făcută de profesionişti cu studii de specialitate. Or, un profesionist mă tem că s-ar feri să interpreteze un personaj de factura lui Garcea. Televiziunile puteau să educe publicul cu producţii de calitate şi nu să coboare în grotele în care trăiesc unii. Caragiale spunea „Amice, eşti idiot!”, ăştia de-acum spun „Bă, eşti prost?”. Iată, acelaşi lucru rostit de un profesionist şi de un diletant.

Muncitorii. Adică zidari, zugravi, parchetari, tâmplari, mozaicari, faianţari, instalatori, electricieni, fierari-betonişti, etc. Cei care au învăţat aceste meserii, în şcolile profesionale, au murit sau au plecat prin Europa. Ţara le dădea doi-trei lei. Europa le dă doi-trei euro... în plus. Aşa au rămas amatorii să construiască în vechea Dacie. Adică nişte inşi care nu prea se pricep la nimic, dar fac totul. Trei în unul! Toarnă beton, pun parchet şi-ţi instalează şi bideul, că deh!, acum ne spălăm şi noi pe cur după defecarea matinală. Dacă peste un an îţi crapă betonul, se umflă parchetul şi-ţi iese căcatul printre gresii, nu e treaba lui. Şi nici vina. Materialele sunt proaste. Şi-apoi ai vrea să-ţi reziste casa 2.000 de ani? Doar nu-i Colosseum! Aşa e, dar nici ei nu sunt muncitori calificaţi, ci doar nişte indivizi harnici, nişte amatori, care ar face orice pentru a câştiga un bănuţ.

Alimentaţia publică. Ca şi-n cazul muncitorilor, şcolile de meserii au fost puse pe butuci. Acum dacă ai un bar îţi chemi un prieten şi-l faci administrator. Sau, pompos, manager! Apoi angajezi nişte fete sexy şi prostuţe, care-l confundă pe Ştefan cel Mare cu Ştefan Bănică, dar care au buci şi ţâţe de-ţi atrag clientela masculină ca Mecca pe mahomedani, şi afacerea-i gata. Nu e nicio problemă dacă uită comenzile, le încurcă sau le aduc ca şi cum ar veni de la capătul pământului. Când uită să-ţi treacă pe nota de plată două beri te bucuri; aşa, să te răzbuni pe „gâscă” pentru că ai aşteptat 20 de minute să vină cu prima bere! Ei, astea sunt, cu astea defilăm. Să nu crezi că le dă afară patronul. Mai degrabă te face pe tine pretenţios şi plin de fiţe, de!

Administraţia locală. Aici diletantismul e mai colorat. Are nuanţe politice. Toţi şefii şi şefuţii se înlocuiesc din patru în patru ani, indiferent de rezultatul muncii lor. Au fost roşii la putere, dar acum venind noi, cei negri, îl punem la Cultură pe nea Ploscă. Ne-a sprijinit în campanie, e cu noi, nu contează că e absolvent de Drept... de la distanţă, la Academia din Băicoi. Îl ajutăm noi să fie un bun manager artistic. La Învăţământ ar merge Costel, are Agronomia absolvită-n Spania, la Fresa (Căpşună!)! La Finanţe îl punem pe Bebe Argintviu, absolvent de Politehnică, maestru în inginerii. Sănătatea i-o dăm la dom’ părinte Eustachie Pomohăcescu, trebuie ajutat acum că a rămas fără strană şi cu „ciocanele”-n dezordine. Şi-mpuşcăm doi iepuri: îi tratează apoi le face slujba! Pe acelaşi salariu. Astfel, economisim bani pentru Sport. Aici ideal ar fi Gigi Ciungu. Are doar liceul şi o mână. Deci nu poate fura cu două. În plus, băieţii lui ne-au ajutat pe teren, în campanie.

Politica. Hm... aici totul se schimbă. Politicienii sunt cei mai profesionişti dintre toţi amatorii. Învaţă din mers, mint profesionist, fură legal, devin iute V.I.P.-uri şi se apără unii pe alţii cu colţii. În politică doar amatorii au rămas pe la sate, toţi profesioniştii sunt în Parlament. E chiar indicat pentru orice amator, din orice domeniu, să intre-n politică. Are toate şansele să devină un profesionist sadea.

Cam asta e, dragi prieteni! Suntem o ţară de amatori în tot ceea ce facem. Profesionoştii adevăraţi, fie au murit, fie au plecat. Iar dacă mai apar, ici-colo excepţii, este doar pentru a vedea hăul imens creat între profesionişti şi diletanţi.

Sorin Oros