Limba politicienilor

Motto : „Rămân un clovn, nimic mai mult. Asta mă face să fiu mult superior unui politician” Charlie Chaplin

      

Politicienii sunt oameni. Oamenii vorbesc. Mulţi dintre ei şi gândesc. Dar nu toţi oamenii vorbesc corect. Unii oameni mint. Alţii fură... Aşadar, printr-un silogism, politicianul este un om care vorbeşte, nu întotdeauna corect şi care gândeşte, adesea, cum să mintă şi să fure. Ăsta e un truism.

Politicienii de dinainte de 1989 foloseau o „limbă de lemn” care cuprindea expresii ca „trebuie să facem totul”, „mult iubitul şi stimatul”, „societate socialistă multilateral dezvoltată”, „tuturor oamenilor muncii”, „salut cald, tovărăşesc”, „să înălţăm ţara pe cele mai înalte culmi de civilizaţie, prosperitate şi progres”, „lupta de eliberare naţională, antifascistă şi antiimperialistă”, şi alte asemenea vorbe goale care murdăreau hârtia inutil. Dar atunci, chiar dacă politicienii erau lipsiţi de educaţie, provenind din rândurile ţăranilor şi-ale muncitorilor (oamenii muncii de la oraşe şi sate!), discursurile publice le erau scrise de dinainte de tovarăşul secretar responsabil cu propaganda. Nici vorbă să spui un cuvânt de la tine, care nu era scris pe foaia aprobată de omul responsabil. Acest om, certamente, era un om cu şcoală şi ştia când „copiii” se scriu cu doi de i sau cu trei.

După 1990 a năvălit politicianul de tip nou. Fără talent politic, fără şcoală şi fără scrupule. Un om prost şi neşcolit nu are ruşine, nu simte penibilul unei situaţii în care este expus public. Tot ce ştie acesta e să-şi asculte necondiţionat şeful şi să se îmbogăţească. Pe el şi pe mama lui! Astfel, au apărut tot felul de specimene cu aere de senatori şi deputaţi, dar care habar n-au să scrie corect o propoziţie simplă în limba maternă. Unii dintre ei au ajuns să decidă soarta Culturii şi a Învăţământului. Unul, mai deştept, lovit la „genunche” a scos şi un manual de educaţie fizică. Alţii au intrat pe „goagăl” să caute „almanahe”, dar fără „succesuri”. E plin Parlamentul şi Guvernul de tembeli care nu fac diferenţa dintre „mie” şi „mi-e”, care câştigă lunar sute de milioane, care umblă peste tot pe banii ţării, şi care ne reprezintă. Unii dintre ei sunt proşti de bubuie, dar emit legi. Fără şcoli înalte, dar cu diplome de licenţă şi doctorate plagiate, ei gândesc pentru noi. Gândesc fără i-uri, fără cratime, cu â din a la început de cuvânt sau cu litere nescrise în postările publice. Nu au habar de regulile gramaticale, nu ştiu unde se pun semnele de punctuaţie, nu ştiu să vorbească şi să scrie. Dar ei ne conduc, ei decid pentru noi, poporul. E nostim dacă n-ar fi jalnic. Pentru că ei decid destine, ei decid viitorul. Care, cu siguranţă, va fii un vitor şchiop pentru că copii asta v-or ânvăţa.

Mă minunez continuu cum au putut ajunge asemenea specimene să ne conducă. Răspunsul e unul singur: din vina noastră. Noi i-am votat şi i-am cocoţat în Parlament şi prin Ministere ca să decidă pentru noi. Noi le-am dat girul neparticipând la vot. Noi i-am tolerat la nesfârşit, în loc să stăm pe capul lor sec până demisionau sau erau alungaţi. Doar noi suntem vinovaţi. Ei, proştii, ce vină au dacă noi i-am împins în faţă? Cine ar refuza un post în Parlament, un salariu exorbitant, privilegii cu nemiluita, şofer şi amantă în teritoriu, mici sau mari atenţii (şpăgi, adică!), trei feluri de mâncare cu trei lei, publicitate şi statut de persoană publică? Prin lipsa noastră de implicare am născut humanoizi cu dinţi stricaţi şi cu priviri bovine, cu guşi porcine şi priviri cretine, am născut ţoape deloc virgine, care pozează-n feline, dar nu sunt decât nişte ovine ori cabaline. Ce să facă aceste specimene pentru binele ţării? Mulţi încă mai poartă şosete albe la costum şi au chiloţii îngălbeniţi de timp. Structural sunt oameni simpli, nu le putem cere să fie lorzi. Au carenţe inimaginabile, nu au cultură, nu au nobleţe, nu au nimic spectaculos. Se au doar unii pe alţii, şi sar toţi pentru unul de-al lor, care e pe punctul de-a cădea în ghiarele fioroase ale D.N.A.-ului, indiferent din ce partide sunt. Vosganian plânge, turcoaica suspină, Rovana leşină, fiecare încearcă să emoţioneze când simte sula-n coaste. Deşi, mai toţi ar trebui s-o simtă-n gură. De la toţi cei pe care-i jefuiesc, de la toţi cei care suferă de pe urma lor. Mulţi dintre ei nici nu vorbesc, le e greu să lege subiectul de predicat. Emit doar onomatopee... „Ăăă... daa... deci... o clipă... ăăă... m-aţi luat prin surprindere... ăăă... deci... trebuie să fug la Cameră...” Şi fug. Dac-ar fugi la carceră n-ar fi mai bine? Ce mama dracului caută în Parlamentul ţării, humanoizi care nu ştiu vorbi coerent româneşte, care nu ştiu să scrie în limba maternă? Cum pizda mă-sii să se ocupe de elevi un idiot lovit la „genunche” în timp ce studia manualul de educaţie fizică? Cum să se ocupe de Justiţie un personaj de pe vremea lui Caragiale, care cere, non-stop, „altă întrebare”? Şi pe care-l cheamă Iordache, întocmai personajului caragialean.

Nu ştiu cum sunt alţii, prin alte părţi, probabil că şi acolo sunt destui agramaţi în politică, dar homo politicus mioriticus e jalnic. Unul care nu ştie vorbi corect, nici nu gândeşte corect. E logic. Ar fi, poate, o salvare dacă la viitoarele alegeri, toţi candidaţii aleşi în Parlament ar da un test de gramatică. Iar cine nu-l trece să meargă-n pizda mă-sii înapoi la şcoală şi să lase politica altora. Nu e obligatoriu ca toţi oamenii să fie citiţi, să ştie să scrie corect, să fie eleganţi în exprimare şi manifestări şi să urmeze şcoli înalte. Dar e obligatoriu ca ăia care ne reprezintă să fie de nota 10. Desigur, e o utopie dar măcar n-am mai vedea toţi agramaţii vorbind în limba română despre România fără să se facă înţeleşi.

Sorin Oros