10 iunie 2018

Eternul timp




Motto: „Timpul e un copil care joacă zaruri” Heraclit

       




Ce este timpul? Cred că sunt zeci sau sute de definiţii ale timpului, definiţii care încearcă să ne explice ce este acesta. Nu ştiu dacă, şi la ce ne ajută, totuşi, să ştim definiţia exactă a timpului. Asta pentru că omul trăieşte doar într-o perioadă din acest timp. Vreo 60-80 de ani. În restul timpului omul nu ştie nimic despre acesta. Poate cineva să ştie ce a fost în timpul dinozaurilor, acum vreo 250 de milioane de ani? Sau, mai recent, acum vreo 2-3 milioane, când ei deja nu mai existau? Poate cineva să ştie cum o să fie peste un milion de ani? Sunt sigur că nu. Singura certitudine pe care o ştim despre timp este că acesta este etern. Etern pentru el însuşi, nu pentru noi. Pentru noi timpul e doar o perioadă în care existăm pe pământ. Pentru noi timpul e doar o jumătate de miime de secundă din timpul timpului. Şi, paradoxal, uneori ni se pare că trece atât de greu! Dar timpul are tot timpul din lume pentru că este infinit. Este etern în comparaţie cu noi, care avem doar timpul nostru iar apoi dispărem în neant. Sau pe lumea cealaltă unde vom învia, după cum ne învaţă popii.
          Neîncercând să dau o definiţie a timpului pentru care mi-ar trebui, poate, o eternitate mă încumet să emit nişte supoziţii referitoare la ceea ce ar trebui să facem cu timpul. Cu timpul nostru personal, din viaţa noastră. În primul rând cred că ar trebui să-l exploatăm la maximum. Să nu avem timpi morţi. Să folosim fiecare secundă pe care o avem pentru a trăi frumos. Pentru că deşi trăim 60-80 de ani, şi ni se pare o perioadă foarte lungă, aceşti ani se duc iute. Apoi, după ce se termină timpul nostru nu mai e nimic. Chiar dacă Biserica ne spune că există viaţa de apoi. O fi existând, reprezentanţii B.O.R.-ului or fi ştiind mai bine, dar viaţa aia de apoi este în afara timpului. Este în neant. Este în nimic. Noi trebuie să trăim şi să gustăm viaţa atâta timp cât trăim. În cei 60-80 de ani pe care-i avem la dispoziţie. De ce să lăsăm pentru viaţa de apoi lucrurile pe care le putem face în timpul vieţii? Nu cred că ar fi tare greu dacă în timpul vieţii am fi corecţi, loiali, sinceri, dacă am citi, dacă ne-am înconjura de tot ceea ce este frumos, dacă nu am comite nelegiuiri. Nu ar fi tare greu să ne vedem fiecare de treburile noastre, şi să nu ne amestecăm în viaţa şi timpul altora. Cât de greu ne-ar fi, de exemplu, să nu aruncăm flacoanele de plastic pe geamul maşinii, şi să le strângem din pădure când mergem la grătare? Cât de greu ne-ar fi dacă nu am viola, fura sau ucide? Garantat se poate trăi fără toate astea. Sunt sigur că în acest timp, al nelegiuirilor, am putea simţi viaţa la un alt nivel. Mă tem, însă, că ceea ce propun este o utopie, deoarece omul este prea limitat pentru a-şi folosi tot creierul şi tot timpul pe care-l are la dispoziţie. Astfel, omul trebuie să bată, să fure, să mintă, să ducă războaie, să fure ţări, să vândă păduri şi flote care nu-s ale lui, să violeze femei care nu-s ale lui, să-şi cumpere insule Beline care nu-s ale lui. Şi toate astea, în timpul lui. Adică într-o jumătate de miime de secundă alocată lui însuşi. Oare câte se întâmplă într-un minut atunci?
          Şi, totuşi, ce e timpul? Pentru mulţi e nimic. Dar pentru unii, puţini, e totul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu