Exodul românilor

Motto: ”Societățile nu se guvernează bine decât dacă se suprapun două forțe: inteligența și puterea” Nicolae Titulescu

        Cifra exactă a celor care au plecat din România pentru un trai mai bun nu o știe nimeni. Cred că e între trei și patru milioane. Asta înseamnă că au plecat țări întregi precum Armenia, Irlanda, Moldova, Bosnia, Lituania, Albania, Letonia, Macedonia, Slovenia, Estonia, Cipru, Muntenegru, Luxemburg, Malta, Islanda, Andorra ori Liechtenstein. Imaginați-vă cum ar arăta aceste țări fără locuitorii lor. Exact cum arată orașul Cernobâl acum. Dar norocul nostru este că am fost 22 de milioane în 1989, iar dispariția celor aproximativ patru milioane de suflete nu se simte. Nu se simte statistic, însă o simțim cu toții în suflete. Nu e un secret pentru nimeni motivul acestui exod în masă. Când nu ai unde să muncești e firesc să cauți în altă parte. Astfel, milioane de români s-au despărțit de familii și de cei dragi pentru a lua calea bejeniei, printre străini, pentru a putea supraviețui. S-au adaptat din mers, pentru că nu cunoșteau limba, obiceiurile și cultura țărilor în care-au ajuns. Au început să câștige bine și li s-au deschis ochii, și au început să vadă uriașele diferențe de mentalitate. Unii s-au pierdut pe ei înșiși printre străini. Alții și-au pierdut familiile. S-au creat falii sufletești uriașe, între ei și copiii lor rămași acasă. Copii care după 30 de ani sunt adulți cu sufletul pustiit. Copii care nu au știut ce înseamnă să-i mângâie părinții pe creștet, seara, la culcare. Acum sunt adulți reci. Adulți cu sentimente criogenate. Sunt greu de cuantificat traumele acestor oameni în decursul celor 30 de ani, dar este evident că ele există și produc dereglări emoționale. Au fost cazuri când adolescenții au fost răpuși de dorul părinților și s-au sinucis. Au fost cazuri când părinții au fost uciși, în străinătate, unde munceau. Toate astea din cauza cui? Niște nenorociți incompetenți, proști și puși pe căpătuială, agramați majoritatea au intrat în politică și au ajuns să guverneze distrugând țara și, implicit, locuitorii ei. Au vândut fabrici și au lăsat șomeri care, astfel, au fost nevoiți să plece prin Europa ca să muncească. Țara i-a alungat. Politicienii i-au alungat. Distrugând familii și creând tragedii. Doar pentru ca ei să aibă conturile pline și să sfideze totul în jurul lor. Au dat posibilitatea ca unii să-l regrete pe Ceaușescu, un dictator tembel și la fel de agramat și neșcolit ca și ăștia de acum. E odios, iar răul pe care l-au făcut acești politicieni nu cred că se poate pedepsi nici cu o sută de condamnări la închisoare pe viață. Aceste deșeuri umane au ucis dorul, înainte de toate. Iar pentru așa ceva nu există nicio pedeapsă. În afară de cea divină, desigur. Dar pe cine mai interesează ce se întâmplă cu un nemernic după ce acesta crapă?

          Este evident că dacă oamenii aveau locuri de muncă plătite omenește, adică să se descurce cu utilitățile, să mănânce și să poată pleca în concedii normale, nu plecau din țară. Mai bine te simți alături de Vasile, Nelu ori Ghiță, decât alături de Giovanni, Wolfgang ori Ignacio Leandro de Gilberto Gonzalo. Niciun român nu a plecat din țară pentru că a vrut să-și lase soția și copiii acasă, iar el să culeagă căpșuni ori să spele pișatul conteselor apuse. A fost taman invers. S-au dus să schimbe pamperși la senilizații Europei pentru ca soțiile sau soții lor, alături de copii, să poată trăi. Pentru că țara le-a tras un șut în cur, lăsându-se sfâșiată și jecmănită de niște imbecili care nici măcar nu știu să vorbească ori să scrie corect în limba maternă. Ne-am lamentat 30 de ani, am fost sfătoși pe facebook, ne-am pișat pe vot, ne-am lăsat tâmpiți și manipulați de oficinele de propagandă meschine, care ambalau căcatul în miere de albine, am stricat prietenii din cauza viziunilor politice și ne-am îmbolnăvit de DOR. Iar acest dor nu este decât o durere fără leac.

          Cred că acest popor a murit și moare zilnic de dor și de prostie, două boli incurabile. Cunoașteți vreun slujitor de-al lui Hipocrate care să trateze așa ceva?

Sorin Oros