Motto: „Prietenia – acelaşi suflet care trăieşte în două
corpuri diferite” Aristotel
Lupul
este un animal sociabil. Trăişte în haită, este inteligent şi nobil. Un bun
vânător care nu se dă bătut niciodată.
„Lupul” este un tip sociabil. Trăieşte cu
familia, este inteligent şi nobil. Un bun samaritean, care nu se dă în lături
când e vorba de a ajuta un semen. Unul e animal, celălalt e om, dar ambii au
multe în comun. Aveam patru ani când
ne-am cunoscut. Adică acum 45: o viaţă! Eram proaspăt mutaţi în bloc, şi eu şi
el. Prin anii 1970-1975, neavând calculatoare şi telefoane mobile ne jucam
toată ziua în faţa blocului, de-a hoţii şi vardiştii. Sau pac-pac! Vara mergeam
să ne scăldăm în Someş şi jucam fotbal în Parcul Iuliu Haţieaganu (fost Victor
Babeş!). Ne jucam „Animale din continente”,
„Păcălici” şi „Nu te supăra, frate”, jocurile copilăriei noastre. Iarna ne dădeam
cu săniile pe derdeluşurile din Pădurea Făget. Mâncam „pită cu unsoore”, eram
veseli şi roşii în obraji. Crescând, am început să mergem la cinematografe, în
oraş. Nu ratam niciun film, chiar dacă erau unele la care nu se găseau bilete.
Da, aşa era atunci; sălile gemeau de oameni, iar bişniţarii făceau bani frumoşi
din vânzarea biletelor la suprapreţ. Noi luam de pe jos două capete de bilete,
le ungeam cu salivă şi ne precipitam la intrare, agitaţi. Nu dădeam greş.
Adolescenţi fiind am început să creăm probleme familiilor noastre şi societăţii
socialiste multilateral dezvoltate în zborul ei lin spre comunism. Am mers
împreună la furat: cărţi, aparate foto şi... schelete! Furam pentru a ne
distra, nu din lipsă de bani. Cum se descurcau toţi oamenii muncii din acei
ani, aşa se descurcau şi familiile noastre de muncitori ai patriei noastre
dragi... Cărţile le vindeam apoi la Anticariat, nu le furam pentru lectură. Cu
scheletele de la Calvaria a fost un... calvar! Pentru mine! M-a prins paznicul
în groapa adâncă de şase metri şi, cum nu aveam pe unde scăpa, m-a înşfăcat şi
m-a altoit cu o bâtă în aşa fel încât arătam ca un soldat peste care a trecut
tancul. Sacul cu cranii, femururi şi coaste era pe umăr, nu-l abandonasem,
sperând să scap şi să ne putem îndeplini misiunea. Urma să le predăm Muzeului de
Istorie sperând la nişte gologani, că, deh, găsisem oase vechi! Proastă idee,
şi recunosc că a fost a mea. Nu am mai ieşit din casă două săptămâni şi asta
pentru că zebrele s-au inspirat din modelul meu de piele când au apărut pe
pământ. Pe urmă am descoperit sexul. Al nostru, apoi şi cel opus. Aveam, brusc,
o preocupare nouă. Umblam prin cartier „să
agăţăm” gagici. Nu întotdeauna reuşeam... Am făcut multe nebunii specifice
vârstei şi acelor ani. Mereu împreună! Pe la 17 ani deveniserăm membri ai
Uniunii Scriitorilor din Cluj. Cu legitimaţii false, evident, cu poză, cu
morgă, cu tot ce trebuia pentru a intra la spectacole la care nu mai erau
bilete. După Revoluţie am „bişniţărit”
prin Ungaria şi Turcia. Nu pot uita echiparea „Lupului” într-un costum roşu de schi, într-o „budă” din trenul care ne ducea la Budapesta. Peste costumul
respectiv a îmbrăcat apoi hainele „civile”
şi, cu toate că arăta ca un eschimos, a reuşit să treacă în Ungaria. La alt
drum a dus costumul de stofă al mamei sale. Atâta doar că era compus din sacou
şi fustă. Dar le-a îmbrăcat şi pe-alea... sub blugi! Pungi de plastic, Farmec
16, şosete, maieuri, Moşi Crăciuni în miniatură, vindeam orice vecinilor
unguri. Bineînţeles în cantităţi uriaşe ca să ne numim afacerişti. Am dus-o
bine... Apoi el a plecat în lume. Cipru, Marea Britanie... Eu am ajuns la Satu
Mare. Câţiva ani buni nu am ştiut mai
nimic unul de altul. El a ajuns în America, s-a căsătorit, a făcut
copii. Şi, da, a muncit mult de tot! Ne-am regăsit în urmă cu vreo zece ani.
Parcă ne despărţiserăm ieri. „Salut,
frate”! „Salut, brother”!... De
atunci ne revedem anual. A rămas de pomină o întâmplare de acum zece ani
dintr-un restaurant clujean. Acolo, alături de alţi patru camarazi din tinereţe
am depănat „lanţul amintirilor” preţ
de vreo şapte ore. Clienţii de la două mese alăturate i-au cerut voie
patronului să-i lase să ne asculte, fără să mai consume nimic. Oamenii se
simţeau ca la spectacol, şi se tăvăleau pe sub mese de la atâtea râsete.
„Lupul” n-a avut o viaţă facilă. S-a
zbătut pe oriunde a fost să realizeze ceva. A bătătorit toată America, din
Mexic până-n Canada cărând marfă şi cunoscând oameni. Cunoscând viaţa, mai
exact. Probabil asta e explicaţia faptului că a decis să-şi ajute semenii. A
văzut mulţi oameni mai trişti şi mai săraci decât el. După ce i-a rezolvat,
oarecum, pe cei trei copii ai săi care acum sunt studenţi prin America, muncind
totodată, „Lupul” a decis să ajute şi
alţi oameni. Iar cum pe americani îi ajută statul, omul şi-a deschis inima
către românii săi. Către românii din ţara natală. Asemenea unui şef de haită
grijuliu, din tot ce „vânează” oferă
cu mărinimie celorlalţi, care sunt mai puţin norocoşi. Masculul Alfa colectează
din toată America plină de lupi, de altfel, orice surplus pe care apoi îl
expediează cu vapoarele care traversează Atlanticul. Astfel, prin Lyone Foundation Ltd, cu sediul în
Kenosha, lângă Chicago, oamenii mai puţin norocoşi se pot bucura de pachete
consistente, cu hrană şi îmbrăcăminte. În aceste zile au sosit coletele cu
ghiozdane şi rechizite pentru cei care merg la şcoală. La Braşov, Cluj, Satu
Mare, Timişoara, peste tot, acest samaritean aduce şi distribuie zâmbete,
alinare şi bucurii. E prezent peste tot, alături de consoarta sa, Alina, şi
împreună fac ceva util pentru semenii lor. Unii cu bani mulţi îşi cumpără vile
şi limuzine. „Lupul” a ales să
investească în tristeţe, în necazuri, în neajunsuri. Investind în ele le alungă,
şi îşi umple, la rându-i, inima de bucurie. Acest „Lup” este prietenul meu. Este cel mai bun prieten al meu! Sunt
mândru de prietenia noastră pentru care nu mai e nevoie de cuvinte. Ar mai fi
doar atât: „Lupul” este porecla lui
din gaşcă. Aveam cu toţii porecle pe atunci. Acum oamenii au nick-name-uri! „Lupul”, alias Lucian Mureşanu! Cel mai bun prieten al meu. Am mai
spus-o?
Sorin Oros, alias Padrone
3 comentarii:
-Ce fain!
Asta doar așa pe scurt. Povestea e lungă cât o viață de ... lup😉
Așa e, poveste lungă... În unele episoade erai și tu implicat.
Trimiteți un comentariu