Dispăreţi, dracului, odată!

Motto: „Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice” George Orwell

        Băi, jigodiilor! Băi, criminalilor! Băi, inculţilor! Băi, oameni fără inimi! Băi, canaliilor! Să vă fie ruşine! Să vă dea Dumnezeu să suferiţi ca şi ei! Să vă dea Dumnezeu infecţii şi bube purulente! Să vă dea Dumnezeu dureri şi urgii interminabile!

          Vreau să vă ardă copiii! Vreau să-i internaţi cu oreon sau gripă şi să-i externaţi între patru scânduri! Vreau să vă văd rânjind şi făcând glume anoste la coşciugurile progeniturilor! Vreau să vă văd închişi pe viaţă şi eu să vă fiu gardian. Vreau să muriţi, cu toţii, incapabililor! Hoţilor! Mincinoşilor! Prostovanilor! Ţoapelor! Slugilor! Oameni fără morală, fără carte, fără suflet şi fără Dumnezeu!

          Au trecut trei ani de la tragedia din Colectiv. Ce aţi făcut în acest timp, hoţilor? Ce aţi promis înainte de alegeri, mincinoşilor? Ce aţi făcut cu ţara asta şi cu oamenii săi, infractorilor cu gulere albe?

Trei ani de când au murit arşi şi asfixiaţi cu fum 26 de tineri. Trei ani de când au mai murit alţi 38 de tineri în spitalele manageriate de voi şi-ai voştri! Băi, voi înţelegeţi ce spun? Pricepeţi limba română? 38 de oameni au murit din cauza voastră, băi, criminalilor! Adică mai mulţi decât cei care n-au  mai putut să iasă pe picioarele lor din club.

Ce aţi făcut voi în aceşti trei ani, pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple niciodată, în ţara pe care o păstoriţi? Aud? Mai tare, băi, călăilor! Urlaţi mai tare să vă audă Dumnezeu! Dumnezeul mamelor voastre! Ce ai făcut liviu dragnea, în afara faptului de a schimba guverne, şi de a te zbate să dai ordonanţe care să te scape de puşcărie? Ce ai făcut fireo, în afara faptului de a-i spune Simonei Halep că a venit în ţara „voastră” şi de a-ţi scoate paloşul la dragnea, cel cu care ai pornit la drum? Ce ai făcut, dăncilo în afară de a emite bâlbe, elucubraţii, onomatopee şi gafe, de a râde tâmp şi de a minţi Parlamentul European? Ce ai făcut tudorele, în afară de a-ţi pregăti postul de notar pentru atunci când dragnea îţi va da un şut în cur? Ce ai făcut tăricene, în afară de a te căsători a şasea/şaptea/opta oară cu o felină iubitoare de berbanţi şarmanţi la apogeu, cu băşinile-n buza găozului decrepit? Ce ai făcut, da, Iohannis, după ce „lumea bună” şi-a pus speranţa-n tine? I-ai dezamăgit, doar atât... Ce a făcut prostul ăla de andruşcă, gâgă de Moldova, olguţa cu sticluţa, vâlcov, paul stănescu cu Căcâna lui, „omul-mitralieră”, teodorovici finanţistul sau sorina pintea – „duamna” de la Sănătate? Ce aţi făcut, băi, în aceşti ani? Ce ai făcut ca să previi încă un Colectiv, nene Arafat, care eşti sfătos la tv, dar accepţi funcţii de la psd? Câte spitale aţi făcut, băi, hahalerelor? Câţi aţi băgat la puşcărie pentru corupţie, băi, loazelor? Câţi ani trebuie să treacă până la o sentinţă, până aflăm cine a greşit la Colectiv? De ce sunt liberi cei care au dat avizul de funcţionare al clubului? De ce sunteţi liberi voi, cei care îi acoperiţi? De ce mai respiraţi aerul acestui pământ?

Să vă fie ruşine, să dea Dumnezeu să plătiţi pentru tot ce aţi făcut (sau n-aţi făcut!), şi să vă fută Dracul! Uneori simt nevoie de a omorî pe cineva... metaforic. Sunt conştient şi lucid, şi înţeleg că asta nu se va întâmpla niciodată. Dar eu simt... Sunt liber s-o fac alături de cei care simt la fel. Şi care, probabil, vor muri infectaţi, în viitor, în spitalele ţării păstorite de voi. Cât căcat e în jurul nostru...!

Sorin Oros

Plictiseala

                                   

Motto: „Omul urâşte plictiseala din acelaşi motiv pentru care urăşte moartea, adică non-existenţa” Giacomo Leopardi

       

Când aud oameni, mai ales tineri, care spun că se plictisesc devin trist. Desigur, plictiseala face parte din viaţă, există situaţii plictisitoare, dar nu poţi afirma că te plictiseşti nefăcând nimic. Înseamnă că nu trăieşti, că nu ştii ce să faci, nu ştii cu ce să-ţi ocupi timpul alocat propriei existenţe pe acest pământ. Te poţi plictisi în timpul unui spectacol de teatru prost, anost, un spectacol liniar în care nu se întâmplă nimic înafară de o vorbărie goală şi preţioasă, dar fără nicio stare. Te plictiseşti vizionând un film slab din care nu pricepi nimic. Te mai poţi plictisi participând la o discuţie cu nişte interlocutori care nu au nimic de spus. Care vorbesc discuţii, cum zic şmecherii. Dar când eşti tu cu tine însuţi cum să te plictiseşti? Cele mai importante lucruri, omul le face singur. Se naşte, gândeşte şi moare singur. Cele mai personale, mai corect spus. E drept, mulţi se nasc şi mor, dar puţini gândesc. Mai ales singuri. Ăştia, pesemne, sunt cei care afirmă că se plictisesc în viaţă. Pentru că dacă gândeşti, această activitate îţi ocupă tot timpul... liber. Nu ai timp de plictiseală dacă-ţi pui întrebări despre tine, despre viaţă, despre lume. Nu ai timp să te plictiseşti dacă, atunci când eşti singur, citeşti o carte. Afli lucruri noi şi-ţi dezvolţi imaginaţia. Îţi îmbogăţeşti cultura. Înveţi cuvinte pe care le poţi folosi într-o discuţie pentru a nu fi plictisitor pentru alţii. Poţi argumenta orice afirmaţie cu ajutorul informaţiei. Poţi participa la dialog, ai instrumentul implicării.

La fel, nu te poţi plictisi dacă te uiţi la un documentar despre animale, plante, ştiinţă, ori la unul istoric, despre războaiele lumii sau despre specialităţile culinare din Tadjikistan sau Vietnam. Fiecare cu pasiunea lui, evident, dar acum există informaţii pentru oricine, despre orice. Nu trebuie decât să fim interesaţi de ceva. Să gândim. Şi să trăim.

Din păcate, foarte mulţi oameni doar se nasc şi mor. Iar în etapa de mijloc se plictisesc. Se plictisesc trăind. Am mai spus asta, pentru mulţi e un chin să trăiască. Cel mai bun exemplu e tanti Viorica Vasilica, Primul Ministru al ţării. Asta se plictiseşte de atâta muncă. Un caz unic. E în priză 24 de ore pe zi, şi nu mai are timp pentru ea. „Decât” pentru ţară. Citeşte, cu bâlbe, discursurile scrise de alţii şi vizitează ţările impuse de Padrone Livione. Că n-are exerciţiul lecturii se vede din avion, dar nici prea multe cuvinte nu cunoaşte. Vocabularul muierii e sărăcan, ca amărâţii ei compatrioţi, care-o duc de pe-o zi pe alta. Apropiaţii au dezvăluit că plânge zilnic. Sărmana. Credeţi că nu e plictisitor să citeşti zilnic vorbele scrise de alţii, fără să le înţelegi, măcar? Dar ea mai are şanse să se salveze intrând la puşcărie. Motive există. Acolo se fac cursuri de croşetat, poate face cipcă, integrame ori poate citi reviste de modă. Ar ajuta-o! Şi, astfel, ar scăpa de plictiseală, iar noi de aberaţii. Problema e cu restul celor care se plictisesc şi n-au şansa Vioricăi. Pentru ăştia singura soluţie ar fi să dea ortul popii cât mai repede. Ar scăpa de îngrozitorul chin al trăirii propriei vieţi unice, irepetabile şi deloc plictisitoare.

Sper că nu v-am plictisit!

Sorin Oros

Limbutele şi filozofii

Motto: „A dezbate e tipic masculin, a conversa, feminin” Louisa May Alcott

N-aş vrea să mă acuzaţi că sunt misogin pentru că ar fi un lucru fals. Pot judeca diferit de Gigi Becali, deşi nu avem acelaşi număr de oi. Pentru mine, femeia este egală cu bărbatul în drepturi. În obligaţii nu prea este, asta pentru că ea are mai multe. Dar asta e o cutumă ancestrală, şi nu cred că poate fi schimbată vreodată. Adică nu-i văd pe bărbaţii viitorului să spele copiii la cur, să-i hrănească, să pregătească mâncare pentru soţia care-i la muncă, să spele haine şi să facă ordine în casă.

Ceea ce vreau să dezbat astăzi e limbuţia feminină. Femeile vorbesc mult. Şi unii bărbaţi vorbesc mult, mai ales după ce beau mult. În general, bărbaţii sunt taciturni. Vorbesc doar cât e necesar. Nu turuie, ci se menajează. Dacă nu sunt înţeleşi, eventual, lovesc. Nu prea repetă de mai multe ori un lucru. Femeile nu lovesc. Ele bat. Dar din gură. Conversează, elegant spus. Însă conversaţia lor, adesea, e repetitivă. „Nu ai spălat vasele!”, „De ce nu ai spălat vasele?”, „Când o să speli vasele?”, „Iar n-ai spălat vasele!”, „Nu speli vasele?”, „Spală vasele!”. Bărbaţii dezbat subiectul vaselor. „Sunt obosit, am muncit mult azi!”, „Nu am timp, m-aşteaptă amicii la fotbal!”, „Nu le spăl, asta e treaba femeii!”, „Le spăl mai târziu!”. Iată încă una dintre multele diferenţe care caracterizează cele două sexe. Sexe care, de altfel, se caută şi se atrag mereu. Cu toate diferenţele de gândire, de acţiune, de simţire ori de... vorbire. Nu spun că femeile nu ştiu vorbi, ori că sunt proaste. Nici vorbă! Doar că ele, majoritatea, vorbesc atât de mult şi nu obosesc niciodată. Dac-aş fi rău m-aş întreba când mai au timp să gândească. Dar n-o fac pentru că ştiu că ele gândesc, adesea, mult mai pragmatic decât bărbaţii. Mai ales în situaţii de criză, în situaţii limită. Până dezbat bărbaţii acea situaţie, unele femei au rezolvat-o deja. Şi, culmea, fără prea multă conversaţie!

Dar... există şi excepţii, de ambele părţi. Sau inversări de roluri. Sunt femei care nu vorbesc şi bărbaţi care repetă, de zeci de ori, acelaşi lucru. Cazurile în care femeile nu vorbesc sunt două. Primul, o femeie nu mai vorbeşte atunci când e moartă. Posibil ucisă de „filozoful” care a dezbătut problema şi nu a conversat. Al doilea caz în care o femeie nu mai vorbeşte e atunci când... e vie, dar a murit ceva în ea. Şi-anume, dragostea. Când ajungi să-i fii indiferent unei femei nu te aştepta să scoată „poezia” din ea. Atunci ea nu mai are nimic de zis. E inertă sufleteşte iar gura-i rămâne închisă. Te ignoră. De obicei, în această situaţie rolul bărbatului se inversează. Ea tace ca o lebădă blagiană, iar bărbatul devine o maimuţă urlătoare. O imploră de zeci de ori să-l ierte, să-i mai dea o şansă. Cu siguranţă, femeia a mai făcut-o de câteva ori înainte, iar acum rămâne impasibilă. Atunci când o femeie te ignoră oricât ai dezbate problema, oricât ai filozofa, nu vei fi decât un limbut care a tăcut atunci când trebuia să vorbească.

Sorin Oros

Da, recunosc, sunt gay

Motto: „Puţini au recunoscut că sunt homosexuali. Restul s-au dat la fund” Constantin Ardeleanu

Iată de ce nu poate evolua omenirea, în general, şi societatea românească, în particular! Până nu este elucidată orientarea sexuală, a mea şi a altora, omenirea bate pasul pe loc. Homosexualitatea a apărut atunci când au apărut oamenii, fie din maimuţă, după Darwin, fie din duhul lui Dumnezeu, după popi. Nu a apărut în 1207 şi nici în 1949. Şi cu toate eforturile homofobilor, ale Coaliţiei pentru Familie şi ale BOR-ului ea va dispărea doar atunci când va dispărea şi omul de pe pământ.

Am ascuns destul, aproape o viaţă, am jucat teatru destul în viaţă, prefăcându-mă că sunt ca voi, ca majoritatea. Am făcut asta pentru a nu suferi, pentru ca voi să nu-mi aruncaţi în faţă (sau pe la spate!) cuvinte sfinte, creştine, ca bulangiu ori poponar. Am făcut asta ca să nu fiu ocolit de voi, creştinii iubitori de semeni, cu Dumnezeu în inimă şi cu toleranţă zero. M-am prefăcut că sunt ca voi ca să am aceleaşi drepturi ca şi voi, cei care-i ascultaţi pe popi, le daţi bani fără chitanţă, mergeţi duminica la slujbe, iar apoi vă-mbătaţi şi vă căsăpiţi consoartele în faţa copiilor. Am pozat în creştin ca şi voi şi am făcut aproape tot din ceea ce face un bun creştin. Doar două chestii nu am putut să fac: să mă târăsc în coate şi-n genunchi în jurul bisericilor şi să pup moaşte. Poate aş fi încercat şi târâtul, dar poziţia era indecentă şi destul de periculoasă. Iar cu pupatul... noi suntem mai pedanţi, mi-era greu să-mi pun buzele pe microbii altor creştini.

Da, sunt gay, pentru că aşa m-am născut! Sunt gay pentru că în perioada intrauterină s-a produs un scurtcircuit în hipotalamus. Nu am devenit gay pentru că am văzut doi bărbaţi sărutându-se, şi nici nu am avut ocazia să dau peste poliţistul pedofil din Bucureşti sau peste Pomohaci. Sunt gay pentru că aşa cum spun creştinii, aşa m-a lăsat Dumnezeu! Nu a fost alegerea mea, cum nici alegerea voastră de a fi heterosexuali nu v-a aparţinut. Am suferit enorm alături de ceilalţi care sunt ca şi mine. Probabil voi mai suferi. Dar acum „dixi et salvavi animam meam”! Acum m-am eliberat. Acum pot să vă privesc în ochi şi să vă întreb de ce mă huliţi? Pentru că nu am omorât, nu am delapidat bănci, nu am falimentat industrii, nu am făcut trafic de influenţă în politică, nu am averi fabuloase dobândite fraudulos, nu mi-am bătut soţia niciodată, nu am băut ultimii bănuţi de pâine. Nu m-a interesat cum şi cu cine vă futeţi şi, întotdeauna, când făceam sex eram mult mai curat decât mulţi dintre voi. Apropos, relaţia mea actuală e una de convenienţă, de imagine, pentru a putea trăi liniştit. Mă afişam cu femei doar pentru ca voi să puteţi trăi liniştiţi, să nu vă mănânce-n cur ce făceam eu acasă după ce munceam exact ca şi voi. M-am întrebat de sute de ori de ce sunt gay şi nu heterosexual ca şi voi, majoritatea. Nu găseam răspunsuri, în tinereţe, dar acum ştiu. Acum ştiu că tot ce există pe acest pământ e lăsat de Dumnezeu. Şi pe mine şi pe voi ne-a lăsat aşa Dumnezeu. Puteam să mă nasc cu malformaţii, cu şase degete, cu handicap neuropsihic, orb sau surd. Nu m-am născut aşa. Sunt normal din toate punctele de vedere, şi fizic, şi psihic. Toţi ăştia de mai sus sunt compătimiţi, toleraţi şi îngrijiţi de societate. Ceea ce e un lucru absolut firesc. Eu sunt normal, dar sunt gay. Şi, pentru asta sunt hulit, blestemat, ironizat, îndepărtat de societate. Fără ca eu să-i fi făcut vreun rău acestei societăţi. Pentru că atunci când fac dragoste, fac cu unul ca şi mine, nu cu societatea. Nu fut societatea în cur, deşi ar merita, inclusiv, în gură, cu toate că societatea mă fute pe mine şi pe ceilalţi „curişti”. Societatea creştină. Societatea în care orice om este egal în drepturi şi obligaţii. Societatea în care popii ne ţin predici despre morală şi iertare, iar ei fură, mint, bat şi fut popi mai tinerei ori studenţi la teologie. Oare unde e vârât Dracu’, în ei sau în mine?

În încheiere, acum că aţi aflat cum sunt, sper să înflorească brusc  economia ţării, să apară spitale curate şi moderne, să dispară orfelinatele din lipsă de copii abandonaţi, să se umple puşcăriile de corupţi, să crească pensiile şi să putem traversa ţara, din Satu Mare la Constanţa pe autostradă. Iar popii care sunt gay să-mi urmeze exemplul şi să recunoască public, duminica după slujbă.

Off, ce uşurare!

Sorin Oros

Biserica – opiumul târâtorilor Cartea – opiumul trăitorilor

Motto: „Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi” Nicolae Steinhardt

Cât de frumos explică Steinhardt cum stă treaba cu credinţa şi cu dumnezeirea! Chiar dacă s-a născut evreu, Aurelian Nicolae Steinhardt a trecut la religia ortodoxă în închisoarea de la Jilava, iar după eliberarea din temniţă s-a călugărit. Aşadar, vorbim despre un om care a trăit cu Dumnezeu în cap şi-n inimă. În permanenţă. Cu toate astea, vor fi fiind destui creştini habotnici care-i vor nega ortodoxia şi, implicit, vorbele. Sau, cel puţin i le vor interpreta după capacitatea lor de înţelegere, capacitate dobândită în urma lecturilor. Sau în lipsa lor.

Le voi interpreta şi eu şi voi spune că... sunt un om normal, cu defecte, cu calităţi, cu păcate, dar un om care judecă singur. Îmi pun întrebări, caut răspunsuri, constat, observ, învăţ, citesc, privesc. Muncesc, mă mai fut, mai beau, adică fac chestiuni lumeşti. Ştiu că o să mor într-o zi. Sau într-o noapte. Asta nu ştiu sigur. Nu ştiu sigur nici cum arată Dumnezeu. Însă, popii ştiu cum arată. Au bărbi mari şi haine negre. Haine negre am şi eu, iar barbă aş putea să-mi las. Totuşi, n-aş fi popă, dar aş arăta ca un popă. Şi ei dacă s-ar rade şi s-ar îmbrăca în blugi ar putea arăta ca mine. Sau ca voi. Altfel spus, sunt doar oameni. Nimic altceva. Iar dacă eu ca om am păcate, ei ca oameni nu au? Şi-atunci de ce să-i ascult pe ei şi nu pe vânzătoarea de la alimentară sau pe electrician? Cu ce mă poate ajuta un bărbos îmbrăcat în negru să găsesc răspunsurile la întrebările dumnezeieşti? Mai ales dacă bărbosul e iubitor de băieţi, are spaţii închiriate din care câştigă bani pe care nu îi dă săracilor, îmi spune că soţia mea e prostituată deoarece foloseşte prezervativul când se fute, îmi spune să nu-mi protejez soţia şi să o las să nască de fiecare dată când rămâne gravidă (sunt cam futăcios, recunosc!), cere bani de la Stat ca să construiască o uriaşă clădire inutilă, face politică, refuză să-mi îngroape morţii dacă nu cotizez (fără chitanţă!), îmi spune că femeia e obligată să-şi asculte bărbatul şi să nu iasă din cuvântul lui, îşi bate enoriaşii care-i calcă proprietatea, şi mai aflu că mai are şi un copil „din flori”. Adică, a futut şi el o altă femeie în afara evlavioasei preotese care-l aşteaptă acasă desluşind psalmii. Nu e mai aproape de adevăr dacă citesc şi mă documentez? Poate, astfel aflu că Dumnezeu nu a fost văzut de niciun popă, dar că există ceva, o energie, un spirit, poate un gând, un crez sau o naivitate, ceva care nu poate fi înţeles şi explicat de nimeni, dar care ne face temători de ceva... dumnezeiesc. E clar că niciun bărbos nu-mi poate spune cum arată Dumnezeu şi ce i-a spus lui ca să ne spună nouă. Dacă Dumnezeu a spus ceva oamenilor pot afla citind despre acest lucru. Aşa cum şi despre bărboşi, dacă fac toate cele descrise mai sus, pot afla citind despre ele. Apoi îmi pot face singur, cu propria-mi gândire, o părere. Şi despre Dumnezeu, dar şi despre bărboşii în negru. La fel pot face şi ei în ceea ce mă priveşte. Pot afla cum sunt cunoscându-mă. Dar nu pot să-mi arunce-n faţă că sunt păgân, necredincios, pătruns de Diavol, lipsit de judecată sau orice altceva le trece lor prin capete să afirme despre cei care nu-i ascultă. Iar dacă e cineva pătruns în această ecuaţie, aceia sunt ei, bărboşii. Sunt pătrunşi de alţi bărboşi, sau de aspiranţi la bărbi şi haine negre. La propriu. Nemernicii ăştia mizează pe ignoranţa semenilor lor şi o speculează, pozând în ochii acestora în prelungiri dumnezeieşti. Iar semenii ăştia, lipsiţi de cultură, amărâţi şi temători, fac şi cred tot ce spune bărbosul din parohia lor. Şarlatanie e asta, domnilor popi! Dumnezeirea e atât de departe de voi încât, dacă Iadul există, cu siguranţă, acolo veţi adăsta în lumea de apoi (dacă şi aceasta există!).

ÎnalţiPreaFericiţi, ÎntâiStătători, MultPreaLuminaţi, MultPreaMilostivi sunteţi nişte mincinoşi şi farisei fără scrupule. Nişte indivizi care v-aţi lăsat bărbi lungi şi purtaţi sutane negre pentru a-l piti mai abitir pe Satana din sufletele voastre.

Băi, milostivilor, bunilor, blânzilor, smeriţilor cu poale lungi de ce-i lăsaţi pe oameni să se târască-n coate şi rotule pe lângă nişte ziduri de piatră şi ciment? De ce îi ţineţi proşti şi temători? Care e misiunea voastră pe acest pământ? Ticăloşilor! Vă urăsc până la Doamne-Doamne şi-napoi! Nenorociţilor! Spurcaţilor! Păcătoşilor!

Sorin Oros

P.S. Rugaţi-vă pentru mine să găsesc calea bisericii, să vă pup poala, să vă dau birul şi să vă-nconjor zidurile pe brânci. Că pe Dumnezeu îl găsesc eu singur. Mai exact, El ne găseşte pe toţi. Asta dacă avem capacitatea de a-l primi în noi. Voi ce primiţi în voi, în afară de arginţi şi, unii, câte-o pulă de aspirant la sutanele negre?