Citim sau cităm?

Motto: „A deveni „cititor” înseamnă să creşti fără să se vadă” Gabriel Liiceanu

      
                        Cititul n-a omorât pe nimeni. Pe de altă parte, mulţi au murit fără să citească nicio carte în viaţa lor. Aşadar, putem spune că fără citit se poate trăi şi muri, deopotrivă. Se poate. Dar modul în care o facem e diferit.

Cei care citesc cresc, iar de la înălţime vezi şi înţelegi lucrurile şi viaţa mult mai bine. Eşti deasupra unor chestiuni pe care de jos nu ai cum să le vezi. De sus vezi mai uşor cum se mişcă întreg ansamblul vieţii, pe când de jos vezi doar ceea ce e lângă tine. De sus vezi că drumul o coteşte la dreapta sau la stânga, pe când de jos vezi cotitura doar când ajungi la ea. Ceea ce, adeseori, poate fi tardiv. Cititul deschide orizonturi noi, pe când lipsa lui te ţintuieşte într-un ţarc din care nu prea ai cum să vezi ce e dincolo, după tufişuri. Cititul te învaţă lucruri noi, necititul nu te învaţă nimic. Citind pierzi timp, necitind câştigi nimic. Dar timpul pierdut e mai mult decât nimicul câştigat. Evident că timpul pierdut e doar o vorbă, pentru că tu câştigi informaţii în clipa în care citeşti. Sau pierzi timpul doar dacă în acel moment voiai să stai pe facebook ori în faţa televizorului, la emisiunile tabloide, cu indivizi de cea mai joasă speţă. Îl pierzi dacă ţi-ai propus să vegetezi în pat, iar cititul te împiedică. În rest, un om care citeşte câştigă tot ceea ce ceilalţi, care n-o fac, pierd. Valoare! Un om citit este un om valoros. Un om citit este un om informat. Iar dacă ai informaţii poţi acţiona mult mai uşor în viaţă. Nu mergi pe bâjbâite, ci calci apăsat pe cărările deloc facile ale vieţii.

Mi-am propus să aduc această pledoarie cititului pentru că oamenii zilelor noastre nu mai consideră lectura ceva esenţial. Pentru omul nou esenţial e cum să facă bani. Şi mulţi fac. Legal mai puţini, ilegal majoritatea. Dar cu aceşti bani omul nou îşi satisface nişte nevoi false. Piscina sau BMW-ul din curte nu-i dau nicio valoare „babuinului” care nu ştie nici măcar să scrie o cerere sau o postare pe facebook. Piţipoanca sexy care-şi pune poze cu aţa-n găoază şi cu ţâţele ridicate până-n mărul lui Adam nu are nicio valoare. Desigur, ea e căutată şi dorită de „berbeci”, dar, doar pentru consum. Pentru carne, nu pentru minte. Cu una de-asta, dealtfel, nici nu ai ce să faci altceva. I-o tragi şi, înainte de a deschide guriţa care concurează la aspect, cu un cur de găină pleci. Satisfăcut, dar trist. Mai ales după ce-i primeşti mesajul: „Mia plăcut, iubi! Să şti că âmi placi mult...”

Omul contemporan are orice alte preocupări înafară de lectură. Chiar şi elevii care învaţă foarte bine la şcoală şi sunt premianţi, tot nu citesc. Ei învaţă lecţia, dar nu au cultură. Vor fi, poate, buni profesionişti în meseriile lor, dar lipsiţi de cultură. Nu vor înţelege multe cuvinte pe care le vor auzi în jurul lor. Se vor plictisi.  Vor fi trişti, robotizaţi. Vor avea frustrări şi întrebări fără răspunsuri. Vor avea regrete. Când vor simţi că ceva nu e în regulă va fi târziu. Pentru că dacă nu te deprinzi cu cititul de mic, la maturitate e foarte greu să te apuci. În plus, ai mereu alte priorităţi şi dacă viermele lecturii nu te roade faci mereu ceea ce crezi că are prioritate. Deşi lectura ar trebui să fie prioritară în faţa pierderii de timp din magazine, a pierderii de timp din faţa televizorului ori a butonării telefonului mobil, pentru a da like-uri pe facebook unor oameni pe care nici nu-i cunoşti, adesea.

Tehnologia avansată are, totuşi, multe avantaje. Îi scuteşte pe mulţi de chinuitorul efort de-a citi, dar le dă ocazia să pară oameni culţi. Omul nou postează citate pe facebook. Deşi, poate, n-a auzit niciodată de autorul vorbelor de duh, incultul modern îi postează acestuia vorbele şi, adesea, nici măcar nu-l mai trece pe autor. Astfel, se amăgeşte singur crezând că amicii vor cădea pe spate în faţa erudiţiei lui. Acest fenomen ia amploare şi devine îngrijorător. Sigur, nu e o tragedie, nu se iscă molime şi nu mor oameni din aşa ceva. Sau, dacă mor, mor inculţi. Acum omul modern mai mult citează decât citeşte. Iar asta e un fel de hoţie. Nu fizică, ci intelectuală.

În încheiere, deşi nu am auzit până azi de Mario Postizzi citez din el: „În plagiat ultima mână încearcă s-o ascundă pe prima”!

Sorin Oros