Motto: „Căsnicia are o suprafaţă vastă, care trebuie
acoperită de inedit, pentru a fugi de monotonia exasperantă în stare să-i
pietrifice pe amândoi” Mihail Drumeş
Am
întâlnit câteva cazuri de fete foarte tinere, dar măritate. Foarte tinere,
adică pe la 18-20 de ani. Unele s-au măritat din dragoste, altele ca să scape
de-acasă. Afirm cu certitudine că, în ambele cazuri s-au pripit. Dragostea e
oarbă, în general, dar aia de la 18 ani e şi surdă şi mută. E un vis. Un vis
superb, unic, dar orice vis se termină în zori. Din păcate, zorile pot apărea
după ce fata şi băiatul s-au căsătorit şi au făcut copii. La fel e şi cu a doua
variantă; căsătoria de fugă. Fata vrea să scape de-acasă, se mărită, naşte,
apoi, cu ochii deschişi vrea să divorţeze pentru că, evident, nu iubirea a
legat-o de bărbatul salvator. Procentul familiilor înfiripate în jurul vârstei
de 18-20 de ani nu este unul ridicat. Cu toate astea, cuplurile care rezistă
sunt infime. Din păcate. Fetele căsătorite atât de repede, foarte curând vor
dori să scape de calvarul căsătoriei. Comuniunea între două persoane este un
lucru dificil dacă liantul care le leagă nu este dragostea reală. Iar dragostea
de la 18 ani e nimicitoare, şi prea puţin reală. Vine ca un uragan, mătură tot
din mintea şi inima adolescentină şi
păgubeşte mintea de raţiune. Persoana în cauză se abandonează pe sine
însăşi livrându-se, pe tavă, unei himere. Dar, după orice uragan apare soarele
care luminează şi mintea şi inima. Şi, normal, fata vrea să divorţeze. La
bărbaţi, paradoxal, procentul este mai mic. Deşi este poligam, bărbatul nu vrea
să rupă relaţia, să se separe sau să divorţeze. Ruptura apare, mai mereu,
dinspre femei.
Ei bine,
în acest moment intră în scenă o mamă. Mama fetei. Care, victimă a unei
mentalităţi învechite şi retrograde o somează pe propria-i fiică să mai stea,
să mai aştepte. Mai ales dacă cei doi tineri au procreat. Mama îi spune fiicei
să rabde, să tolereze, că aşa a făcut şi ea şi că ăsta e rostul femeilor. O fi
fost, poate, ăsta rostul femeilor acum 30-50-100 de ani, dar acum? Femeia este
egala bărbatului, o spun răspicat ori de câte ori am ocazia. Iar dacă nu mai
există iubire, pasiune, atracţie, de ce să mai stea fata cu un bărbat pentru
care nu mai simte nimic? Doar de gura lumii? Doar pentru că aşa a stat şi mama
ei? Doar pentru ca acel copil să crească alături de mama şi tata care i-au dat
viaţă? Nu, categoric, nu! Pentru că acel copil va creşte cu traume văzându-şi
părinţii care-şi vor arunca vorbe grele rămânând împreună, fără iubire. Acel
copil, poate-şi va vedea tatăl lovind-o pe mamă într-o zi. Va fi un copil care
va dezvolta o labilitate emoţională şi se va închide în el. Va creşte fals. Va
ajunge un matur fals. Şi asta pentru că buna mămică a tinerei fetişcane măritate
o sfătuieşte să rabde, să înghită, să trăiască fals, să mimeze iubirea pentru
că ăsta e rostul femeii. Buna mămică îşi învaţă fiica să accepte siluirea
psihică. O învaţă să tacă, să-i dea soţului pizdă oricând cere acesta, să mimeze
fericirea în public şi să adoarmă plângând. Ce mamă bună! Ce mamă iubitoare!
Dar, ce mamă tâmpită! Ce mamă greşită! Meseria de părinte cred că este cea mai
grea din lume. De ea depind viitorii oameni. Şi, paradoxal, această meserie nu
se învaţă niciunde. Fiecare o prinde din zbor. Fiecare o face altfel. Nu există
reţete pentru meseria de părinte. Dar, chiar şi aşa, este absurd şi total
greşit ca părintele să-i spună copilului să rabde, să stea într-o relaţie
chinuită şi stresantă. Face din el un sclav. Omul e născut să fie liber.
Încătuşat este un om dereglat. Care, la rându-i va deregla pe alţii. Această
cutumă învechită, caraghioasă şi idioată e alimentată şi de B.O.R. Popii repetă
mereu că femeia trebuie să fie supusă bărbatului. Dar bărbatul de ce să nu-i
fie supus femeii? Sau, şi mai bine, de ce să nu fie amândoi egali şi să nu fie
niciunul supus? Femeia nu se naşte sclavă, ci aşa ca şi bărbatul, liberă. Oare
un bărbat ar răbda să fie umilit, lovit, certat, înşelat, ani în şir?
Categoric, nu! Lui de ce nu-i spune mă-sa să rabde şi să stea într-o relaţie
artificială? De ce femeia este cea care trebuie să sufere mereu, adesea, pentru
vini care nu sunt ale ei? De ce trebuie să tacă şi să rabde? Doar pentru că
Dumnezeu e bărbat? Pentru că popii sunt bărbaţi şi bărbaţii pot totul, iar
femeile nu pot nimic? Halal mentalitate! De Ev mediu!
Aşadar,
mamelor de fete, potoliţi-vă! Nu le inoculaţi propriilor fiice sclavia în
suflete. Dacă şi-au întemeiat o familie lăsaţi-le în pace să decidă singure.
Pentru că ele simt tandreţea, violenţa ori indiferenţa partenerului.
Sentimentele nu se pot trata cu amânări şi cu supunere. Iubeşti, stai, nu mai
iubeşti, pleci. Suntem în 2018, nu în 1518! Retrogradelor!
Sorin
Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu