Chimia dragostei fizice

Motto: „Există femei cu care faci dragoste şi femei cu care vorbeşti despre ea” Robert Lamourex

      Ce minunat este să poţi face dragoste! Poate e unul din cele mai plăcute lucruri pe care le facem, în existenţa noastră, pe pământ. Să faci o casă, să ai o carieră de succes, să vizitezi locuri exotice, să fii lăudat că eşti bun în ceea ce faci... vorbe, vorbe, vorbe! Nimic din toate astea nu descarcă atâta plăcere în noi, cât descarcă actul sexual făcut cu dragoste. Toţi nervii, toţi muşchii, toate cartilagiile şi toate organele sunt invadate de o plăcere unică.Sunt stimulate şi palpită. Exultă. Vibrează. Simt că trăiesc şi că sunt vii. Trup, suflet, minte, totul e învăluit în plăcere. Cred că este cel mai mare şi mai frumos cadou pe care cineva l-a făcut omului. Nu ştiu cine, poate Dumnezeu, Natura, Universul... Mai ales că din acest cadou se pot naşte oameni. Este cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui om. Plăcerea trupească! Să mângâi un trup de femeie pe care o iubeşti. Să o atingi pe piele delicat. Să-i săruţi bucăţi din trup cu voluptate şi cu tandreţe. Să te plimbi, anevoie, cu limba peste gâtul, sânii, umerii, bazinul şi vaginul ei. Să o faci să tremure. Să-şi arcuiască trupul de emoţie. Să o penetrezi apoi, aşa cum îşi doreşte, cum te conduce ea spre explozia finală. Iute sau lent, barbar sau tandru. Şi, în final s-o bombardezi cu miliarde de stele. S-o aduci în starea de plutire, de uitare de sine. S-o goleşti şi s-o umpli, deopotrivă. S-o răsfeţi senzorial. E minunat să poţi face asta! Iar ea, la rându-i să te atingă lasciv, ca din întâmplare, peste penisul pofticios, să te aţâţe şi să te clocotească. Să te frece şi să te sărute explodându-te în ea, pe ea, pe dinăuntru şi pe dinafară. Să tremuri văzând-o ca pe o felină şi să vrei să fii hrana ei.

Sigur că bărbatul are nevoie de mult mai puţin pentru a exploda, dar explozia este devastatoare dacă totul e învăluit în dragoste. Orice femeie dacă-i umblă la „punguţa cu doi bani” îl face să explodeze dar, fără dragoste, e doar o ejaculare. Dacă, însă, cei doi se iubesc e o fărâmă de Paradis coborâtă pe pământ. Dragostea e una, sexul e alta, o ştim cu toţii. Dacă pentru bărbat diferenţa nu e foarte mare, pentru o femeie este uriaşă. Când o femeie face sex există posibilitatea ca ea să nu aibă orgasm, să nu explodeze. Bărbatul o face iepureşte îşi termină treaba şi pleacă. O lasă baltă, nu într-o baltă, cum ar trebui. Nu este foarte preocupat să o termine. Când termină el s-a terminat totul. Uneori, când el termină, femeia de-abia începe. Asta se întâmplă când nu există sentiment, ci doar dorinţă. În general, cam în tot ceea ce face, bărbatul îşi neglijează partenera. Dacă nu e îndrăgostit şi n-o iubeşte actul sexual e lipsit de „poezie”. Sau e o „poezie” cu rimă albă, care se termină când vrea el. Dar când cei doi sunt uniţi în aşternut, de dragoste, poate ieşi o capodoperă a trupurilor. O zvârcolire necontrolată de emoţii şi de senzaţii. O explozie de lavă umană, de elemente chimice.

Femeia are nevoie de mai mult decât de un penis erect. Are nevoie de iubirea bărbatului căruia i se dăruieşte. Trebuie să-l placă, iar pentru asta, bărbatul trece prin mai multe examene. Am mai spus-o, după ce un bărbat reuşeşte să-i penetreze mintea o poate avea şi fizic. Ele aleg bărbaţii cu care fac dragoste, nu invers. Iar bărbaţii nu sunt interesaţi mereu de mintea lor, vor doar trupul. Apoi caută alt trup. Cu timpul ajung să vorbească despre dragoste nu să o mai facă. De făcut o fac cu cele noi, cu noile cuceriri. E greu de schimbat acest fapt. Pur şi simplu, aşa sunt cele două genuri. Dar nimeni nu pricepe asta la început, nici bărbaţii şi nici femeile. Toţi credem că la noi e altfel, e diferit. Dar nu e. Abia după câteva poveşti de amor consumate înţelegem că din acest labirint al iubirii nu putem scăpa decât pe uşa pe care au ieşit toţi cei de dinaintea noastră. Altă ieşire nu există. Labirintul iubirii e complex, unii zăbovesc mai mult, alţii mai puţin, dar toţi ies pe aceeaşi uşă. Apare scânteia, explozia, apoi extazul, plutirea, iar la final obişnuinţa şi neimplicarea. În etapa a treia, partenerii nu mai fac dragoste, cu dragoste. O fac din obişnuinţă, fără implicare. Iubirea s-a criogenat în timp. A rămas doar amintirea ei de la început, iar asta trezeşte nostalgii. Aşadar, se poate spune că în etapa a treia a poveştii, partenerii fac dragoste cu nostalgie. Ceea ce e frumos, e delicat, oarecum, e ca un lanţ al amintirilor. Adesea, partenerii din etapa asta fac o pauză în timpul actului sexual şi stau la şuetă. Vorbesc despre... dragoste!

Sorin Oros