Stat versus individ

Motto: „ Mai bine mori în picioare decât să trăieşti în genunchi” Emiliano Zapata

     

        România e un stat. Românii sunt un popor. Românul e un individ. Mai mulţi indivizi creează un popor, care, la rându-i creează un stat. Până aici totul e firesc şi normal. Problema apare atunci când Statul uită că a luat naştere datorită indivizilor. Şi începe să-i fută. E ca un copil nerecunoscător, care la maturitate îşi bate părinţii, le fură banii şi, adesea, îi omoară. Vina e, în totalitate, a părinţilor. Un copil educat, un copil crescut în armonie şi deprins cu noţiuni care unora ar putea să li se pară având o tentă comunistoidă, precum cinste, corectitudine, dragoste şi respect nu ajunge niciodată să-şi chinuie părinţii. Devine un adult responsabil, cu atitudine, cu personalitate. Unul care îşi cunoaşte drepturile şi obligaţiile în societate. Individul român care formează poporul, care formează ţara din care se conturează Statul este, din păcate, unul educat prost. Unul pentru care cinstea, corectitudinea şi respectul sunt doar cuvinte. Nu sunt stări, nu sunt sentimente. Individul român e needucat, necioplit şi neserios. E incorect, necinstit şi lipsit de respect pentru ceilalţi. E egoist şi mereu pregătit să ciupească ceva de oriunde. Nicio faptă meschină nu-l poate lua pe nepregătite pentru că individul român e mereu în priză. El nu face nimic dacă nu îi iese ceva, orice. Şi face orice din ceea ce nu ar trebui să facă. Individul român e simplist, nu are profunzime, gândeşte doar pasul următor fără să-l intereseze traseul. E leneş, el nu are o legătură trainică şi sănătoasă cu munca. De aceea speculează orice ce îi poate aduce un câştig fără mult efort. Aceşti indivizi creează poporul. Mai apoi, din rândurile acestui popor se aleg căpeteniile, liderii. Aceştia se ocupă de politică. De jos până sus. Formează consilii locale, judeţene, formează Senatul, Camera Deputaţilor, formează Parlamentul şi Guvernul. Ăsta este Statul! Consolidat bine din aleşii poporului, din indivizii care populează această ţară. Ei bine, acest Stat odată consolidat se întoarce împotriva poporului, a indivizilor.

Statul emite legi. Dar sub incidenţa lor intră doar indivizii, nu şi Statul. Omul simplu care fură o capră ca s-o mănânce sau s-o pună „capră” e condamnat la închisoare. Omul Statului care fură toată turma de capre se numeşte om de afaceri. Nici vorbă de infracţiune ori de condamnare. Asta pentru că din turma de capre a avut grijă să dea tuturor. Capre, căpriţe ori ţapi. Individul ucide din culpă, într-un accident de maşină alt individ şi este condamnat. Logic şi normal. Individul Statului (unul Oprea!) ucide din culpă un individ, iar procesul durează ani de zile şi e tergiversat, până se muşamalizează. Păi cum să intre Statul la puşcărie? Întârzii să-ţi plăteşti impozitul la ANAF, automat ai penalizări. Dar când ANAF-ul îţi calculează greşit impozitul şi e nevoit să ţi-l returneze o face după 60 de zile şi fără dobândă. Individul are obligaţii, dar Statul nu. Instituţiile Statului au regim dictatorial. Electrica îţi taie curentul vreo opt ore pentru diferite lucrări dar nu are nicio obligaţie dacă, între timp, ţi s-a împuţit carnea din congelator. Cei de la Apă şi Canal îţi sapă-n faţa casei dar e obligaţia ta să nivelezi groapa şi s-o faci cum era înainte. Statul impune tot felul de taxe, pentru orice bazaconie şi eşti obligat s-o plăteşti. Statul face orice pentru a-şi chinui şi hărţui indivizii, şi nimic în favoarea lor. Când greşeşte Statul, plăteşte tot individul. Procesele pierdute pe la Haga sunt achitate din contribuţia fiecărui individ. Cee ce e tot un futai. Dacă a greşit Statul, respectiv Judecătoria X, e normal să plătească Judecătoria X. Iar Judecătoria X să-l oblige apoi pe omul Statului, respectiv pe judecătorul Y să plătească greşeala. Or, acesta fiind omul Statului e exonerat de răspundere. Astfel, X şi Y (Statul!) scapă, şi-l fut amândoi pe Z (individul!). Z e ultima literă din alafabet. E ultimul la orice. E Zero. E Zaţ. E Zob. E Zgură. E Zdrobit şi Zeciuit. Puţini indivizi câştigă procese cu Statul. Chiar dacă Statul e în culpă, câştigă mereu. Asta pentru că legile Statului nu-i apără pe indivizi. Indivizii sunt nimic pentru Stat, ei nu contează, ei nu au dreptate, au doar obligaţii. Obligaţii şi taxe. Şi, ce-i drept, minte puţină. Această stare de fapt se poate schimba doar atunci când individul înţelege că, alături de alt individ, alături de alţi indivizi, formează Statul. Că Statul sunt ei, indivizii, poporul. Atunci îşi vor şti şi drepturile, şi obligaţiile. Atunci vor putea să se ia la trântă cu Statul. Până atunci Statul îi va fute iar ei vor trăi futuţi, chinuiţi şi săraci. Vor trăi îngenuncheaţi de un Stat dictatorial născut din propriii indivizi care se târăsc permanent.

Sorin Oros