Dragă Vio

Motto: „Înţeleptul nu spune ce ştie, iar prostul nu ştie ce spune” Proverb turcesc

        

        Îţ scriu acieste vocabule pentru că te iubesc. Vreau să şti despre mine că eu sunt bine sănătos cea ce îţ doresc şi ţie. Eu şi familia mea, şi o mare parte din aciastă ţară te iubim tare mult, cu exces de zer. Ieşti femeea care posedezi calităţile necesare pentru funcţia (pe) care o ai. Prima ministră! Ieşti neconflictuală şi docilă, o trilogie perpetuă de perle, ai un zâmbet fascinat, întrun cuvânt eşti o epopeie vie pe care noi âncă nam avuto… de la tipa aia cu Codoiul, chimista aia pe care oricum a-m luao, o întreci detaşabil. Acum, în 20-19, când România a devastat Germania şi Franţa, cred că orice om îi este teamă să nu devastăm Pakistanul şi Iranul, colegele noastre din U.E. Cu imunoglobina vom putea să ne anexăm pe prevenţie, ceea ce este o acţiune premordială, he, he… Apoi, reducând democraţia vom putea construi cele trei stadioane: Dinamo, Rapid şi… Giuleşti, până în 20-20. Încerc să fac un exerciţiu de imagine şi să mă pun în pielea ta, scumpă duamnă, dar nu prea reuşesc deoarece eu nu am o relaţie privelegiată cu domnu` liviu, cel născut în Gratia. Voi vă ştiţ de mititei, de pe vremea problemelor create datorită intemperiilor vremii, şi a dezastrelor produse de calamităţi. Ai bulan, cum zic fotbaliştii! Mă bucur că ai aflat că ce-i care defăimează ţara la U.E. sunt autişti, cum ferm ai afirmat atunci când ai vorbit despre Banca Monetară. Asta are monete, nu? Mai am bucurii auzind că în cei doi ani de guvernare au fost multe dosare achitate şi oameni clasaţi. De ce să stea nevinovatul la zarcă? Că na dat în cap, poate a luat un comision de 20-30.000 de euro, un mizilic pe lângă ce fură Statul Paralelipipedic. Păi ceo să facă Irina (un nume aleatoriu!), amantele şi copilaşii la cei închişi pe nedrept? Ce milostivă eşti, Vio! Aşa-mi placi, să nu fi costelivă, ci bună cu poporu` care va votat şi va aburcat pe tronul ţării! Poţi să fi sigură că ai intrat în istoria patriei noastre dragi, nu e cazul să m-ai ai niciun dubiu. Eşti eroina mea, chiar dacă C.T.Popescu a spus că preferă pavianul cu mantie. Fiecare cu gusturile lui. Al meu e foarte amar, dar te prefer pe tine, duamnă, pentru că ador femeile deştepte care-mi declanşează climaxuri surescitante stimulându-mi diencefalul şi nucla vegetativă ancorându-mă într-o permanentă stare emoţională rocambolescă, deloc superfluă, poate vag evanescentă, dar mirobolantă în plenitudinea descărcărilor senzoriale intrinseci. Ştiu, nu ai nevoie de D.E.X. pentru a decripta stufoasa frază plină de xenisme, ăsta fiind şi motivul pentru care am conceputo.

          Opoziţia  a alcătuit un montaj video cu vreo 40 de gafe pe care le-ai făcut, dar eu cred că sunt mult mai multe. Nu pune la suflet, oamenii e răi şi plini de invidie, îi deranjează să vadă câtă eleganţă ai, şi-n exprimare, şi-n înfăţişare. Sfatul mieu e să rămâi aceiaşi, să nu te schimbi niciodată, şi să vorbeşti în continuare aşa cum poţi. Astfel, mai învăţăm şi noi expresii novatoare ale limbii române, şi nu o să crăpăm proşti.

          Salutări de la Juri… da, Juri Ratas, omul nostru din Estonia, o ţară din Europa meridională! Şti, nu?

          Pupici! Make a photo?

Sorin Oros

P.S.1 Iată că am reuşit să devastez Primul ministru al ţării, pe doamna vasilica viorica dăncilă, care are decât 40 de perle, după cum spune presa. Eu am vreo 61… Dar tot doamna vio e campioană pentru că timpul nu stă în loc atunci când doamna vio vorbeşte. He, he, stresul, deh!

P.S.2  Între timp, am mai aflat că mătăluţă & company aţi scos ţara din noroaie… Mă crezi că nu te crede nimeni, femeie? Trecând peste grotescul exprimării, ia aruncă mătăluţă o privire prin satele ţării să vezi cum se cară morţii la groapă, ori cum merg copiii la şcoală! Eşti de un cinism, femeie, încât provoci silă…

         

Bani, lovele, biştari, caşcaval

Motto: „Banii sunt ca bălegarul: dacă nu sunt aruncaţi în stânga şi-n dreapta, nu aduc niciun folos” Francis Bacon

        N-am să înţeleg niciodată de ce banul e ochiul Dracului şi nu gura sau urechea lui. Ceea ce ştiu şi înţeleg e că banul există, e palpabil, pe când Dracul e ceva abstract care, poate, nici nu există decât în închipuirea noastră. În spaimele noastre. Şi nici măcar nu are ochi. Ori, poate are doar unul, ca şi ciclopii. Atunci când nu ai bani, ai draci. Eşti nervos, agitat şi speriat. Când ai prea mulţi, eşti al dracului. Îţi afişezi opulenţa, te uiţi de sus la cei fără bani, şi, adesea, îi risipeşti pe drăcii fără rost. Când nu ai bani şi ai mari datorii îţi trec prin cap tot felul de gânduri negre, drăceşti, după cum spune Biserica. Când ai cu nemiluita, îi cheltui pe excursii la mama dracului, în insule virgine cu fecioare aşişderea. Un om fără bani se roagă la Dumnezeu să-l ajute. Nu la Dracu’! Unul cu bani spune despre cel sărac “dă-l dracului de nenorocit!”. Nu spune “dă-l Dumnezeului!”. Se poate trage, uşor, concluzia că banul e liantul dintre Dumnezeu şi Drac. Sigur, fiecare îl foloseşte în alt mod, fiecare determină omul la alte acţiuni. Şi-atunci de ce banul e doar ochiul Dracului? De ce nu e şi urechea lui Dumnezeu? Sau nasul, ori gura?! Înclin să cred că i se atribuie banului nuanţe drăceşti pentru că din cauza lui se petrec multe lucruri rele. Jafuri, spargeri, crime, delapidări. Dar mai ştiu că se fac şi multe lucruri bune, cu ajutorul banului. Se contruiesc oraşe, se fac autostrăzi (nu mă refer la România!), spitale (nici acum nu e vorba de România!), şcoli (regret, dar nici de data asta nu mă refer la România!), se fac festivaluri, se tipăresc cărţi, se hrănesc oameni şi chiar se… îngroapă morţi. Fără bani, unii morţi, de pe plaiurile mioritice, riscă să rămână la suprafaţă. Asta pentru că unii popi, care-l au pe Dumnezeu în ei, nu vor să îngroape mortul până ce aparţinătorii acestuia nu-i livrează nişte “ochi ai Dracului”. E tare, nu? Omul lui Dumnezeu nu acţionează decât după ce simte irişii drăcuşorilor zvăpăiaţi, săltând prin buzunarele Satanei… sutanei, pardon! Pe de altă parte, cei care au mulţi bani au şi posibilitatea de a oferi mită după ce comit unele acţiuni… drăceşti. Şi, adesea, scapă. Cu ajutorul… ochiului dracului, nu-i aşa? Adică fac drăcii, dar scapă pentru că posedă multă cornee drăcească! Oare Dumnezeu ce rol joacă în toată afacerea asta? Iată, aşadar, că Dracul şi pupilele sale contează mai mult, uneori.

          Revenind la asemănarea dintre bani şi bălegar sunt total de acord cu vorbele lui Bacon. Cel puţin datorită faptului că, deşi “nu au miros”, banii put. Mă refer la ăia murdari, ăia care intră în componenţa ochiului drăcesc. Ăia cu care se dau şpăgi şi comisioane din contractele cu Statul, ăia pe care-i pretind popii pentru a îngropa morţi, altfel spus, ăia care nu sunt curaţi şi câştigaţi din muncă cinstită.

Sorin Oros

Poem de dragoste... de ţară

Motto: „Nu-ţi poţi iubi patria legat la ochi” Federico Garcia Lorca

Dar-ar Dumnezeu să dea molime în ţara mea, ca să măture vârtos

Tot gunoiul de prisos, toţi tembelii, toţi năucii, ţoapele şi politrucii,

Agramaţii, impostorii, neşcoliţii, infractorii, toate curvele buzate

Tâmpe şi siliconate, care sug prepuţuri flasce, ling „măciuci”

Şi stau pe coaste, să le-ncalece craidonii cei purii şi plini de molii.

Pentru-un post în Parlament riscă şi un sculament, pentru-n minister

Bănos stau şi „capră”, pe din dos. Au stomac, ce să mai zic?

Despre ele mai nimic... Dar ăi de le babardesc nu sunt, jur, din os

Domnesc. Nu ştiu scrie, nu citesc, au cravate şi costum dar trag tunuri

După tun. Grobieni, analfabeţi, ţărănoi şi hrăpăreţi, transpiraţi cu cefe

Late, burduhoşi cu plie-n coate, cu licee la seral şi „bre” în vocabular.

Ei fac legi şi iau decizii, în spitale fac incizii, în şcoli sparg învăţământul,

Cultura e ca pământul, cormoranu-i la piscină, fiindcă d-aia e „găină”,

Străzile-s ca la Verdun, păduri n-avem că sunt... fum.

Tineretul e drogat, botox şi ciorap mulat, nu mai ştii care-i fetiţa

Când vezi „boul” cu blăniţa. Că la noi s-a scos armata şi băiatu` e ca fata.

Are greţuri matinale de-are flocuţi pe picioare, şi-are unghia cu gel,

Cum să fugă de şrapnel? Fetele nasc într-a cincea că mai iute nu au

Ciclu şi apoi „Hai, pa!” şi gata, lasă pruncu` cu bunicu`. „Oxford, pa!

Sorbona, pa! Haide, fă, în pana mea, mergem să culegem pere. Mere

Prune şi căpşună, pruncu` stă cu a` bătrână”. Care-l creşte şi-l educă fix

Cum este ea, năucă. Ce mai viitor pe ţară! Ce mai forţă nucleară! Flota-i

Dată la fier vechi, avioane câte-or fi, cad mereu peste câmpii,

Unde mătrăguna-i rege, că porumb şi grâu şi floare importăm din altă zare.

Că ţăranu-i la pământ, din grânarul Europii suntem azi la mila popii.              

Dacă vrea, ne-ngroapă mortu`, dacă nu ni-l lasă-n tindă

Pân` ce deşertăm arginţii sub sutana clocotindă... şi bine blagoslovită

De-ăla gras cu trafaletu`... MultPreaSfânt şi tare lacom cu enoriaşu` jalnic,

Care pupă oase, piele, cârpe, lemne şi obiele; tot ce-i zice popa face.

Şi-acasă bagă potroace, pere de pământ şi-urzică, fiindcă are gura mică,

Nu strigă la cei de sus: “Ho, bă, nene, v-a ajuns! Cât ne mai minţiţi în faţă,

Că acuma, că la anu`... cât mai vreţi să ne prostiţi, bă, tâlhari neostoiţi”?

Ei au pensii speciale, privilegii, uşi deschise, şase-şapte case-n ţară,

Limuzine, ţiitoare, au imunităţi şi ciorbă cu un leu, la Parlament,

Iar omul de rând acasă, poate n-are nici curent. Stă cu butelia goală,

N-are ce băga în oală, frigu-i intră prin pereţi, casa-i cade sub nămeţi.

Cică, le daţi ajutoare... Da, e drept, dar la votare, unde-i ungeţi cu ulei

Ş-apoi vă pişaţi pe ei! Patru ani îi ignoraţi ş-apoi iar îi periaţi...

Patru mici, o bere, o pungă, cât consideraţi s-ajungă

Până ştampilează foaia să vă facă senatori, deputaţi şi infractori!

Dacă-i bai sar toţi ca lupii, sare haita să te rupă, de te-atingi

De Greucenii care cad, ades`, sub lupă. Unu` plânge, alta zbiară

Şi sar toţi ca nişte ulii să-şi salveze pielea, contu` şi apoi conturu` gurii.

Bagă la „rahat” în ei, de la Paşte gospodina n-are pentru cozonei.

Infractorii ies afară, dau la buci şi ne omoară, fiindcă unu`, Tudorel

Are sânge de mişel, câştigă un sac de bani slugărind pe barosani

Şi „ievaluează”, frate, tot ce-i pune beţe-n roate!

Dobitoci şi proşti grămadă, fără niciun pic de minte, te sfidează,

Dorm în pace şi-şi rup limba în cuvinte.

Viorica e regina, vine Daia, cormoranu`, Pamblică şi cu Genunche,

Nea Andruşcă, transpiratu`, Cati cu bacaloreatu`, Carmen Dan cu priza

Largă, suptprefecta ce-a încălecat organu` şi-a dat gazu` şi bulanu`.

Ăştia-s cei ce ne conduc, parcă-s de la balamuc! “Dăm salarii!”, strigă ei!

Aşa e… dar zece lei, pentru omul ce-a votat, iar salariul vostru creşte

Zilnic, cât ai zice peşte! A mai dat unu` o sută, în `89 la balcon, şi-apoi

A zburat, săracu`, fix în faţă la pluton! Un fanfaron!

Năstase ne-a dat pădurea, Ponta Victor, plagiatul, Victor Ciorbea

Doarme-n pamperşi, Remeş ne-a luat cârnatul. Petre Roman când apare

De mult soarele se-ascunde sub lămpaşe, felinare, bâte, bolovani, topoare.

Căci Luceafărul apare iar democraţia moare... Apoi au venit pe bandă

Stolo, Isă, şi Dejeu, Athanasiu pesedeu, Tăriceanu şi Vasile,

Bejinariu, doar opt zile, Predoiu şi Ungureanu, Emil Boc şi cu Grindeanu.

Văcăroiu şi Tudose sunt din altă ligă, clar, nu sunt amărâţi din ăia

Ce refuză Murfatlar! Ăştia au făcut guverne, au turnat doar baliverne

Şi sub şefia lor ţara a ajuns ca în Sahara. Însă, poate, nu-s de vină numai ei

Că-i ţara tristă, că plâng morţii, că mor viii, că ne pleacă-n zări copiii,

Că ne chinuim  în ţară şi-i lăsăm pe hoţi afară. Vina mare şi totală

E a noastră, dragă ţară! De 30 de ani încoace n-am votat şi le-am dat pace

La ciocoi, la şobolani, la hiene şi şacali. Am tot aşteptat într-una

Să apară şi Fortuna... Dar mai este unul care are vina cea mai mare.

El e prieten cu minerii şi cu ruşii, „davai ceas, davai palton”, se crede şi

filfizon. Meandre, sinergii, tovarăşi, vorbe goale, fals în zâmbet,

Cred c-aţi bănuit că este Nelu... Nelu cel cu cinic rânjet!

Ăla care-n `89 a făcut prăpăd în ţară, ăla care-a tras în noi chiar şi după 22.

Ăla ce-a decis ca „Ceaşcă” să fie-mpuşcat în ţeastă, despotul cel luminat

Cum s-a-utointitulat, când ţara striga că vrea oameni fără „tinichea”.

Punctul 8 din Timişoara putea, zău, să scape ţara, dar el s-a insinuat

Ca un şarpe la Palat şi-a dat naştere apoi, fix la eşalonul doi.

Despre Liviu să mai zic? Că-l ştiţi toţi pe-acest nimic, are vile şi palate,

Tinerele deocheate, se dă uţa prin Belina, cu fetiţe ca Irina.

Cu Tel-Drum-u` nu-i de vină, iar cu gripa cea porcină, fi-su

Şi-a vândut cireada când a-nceput canonada.

Scoate legi, învie morţii şi se dă de ceasu` morţii ca să bage

Ordonanţa să nu-i spargă nimeni “clanţa”. Că ştim toţi că la bulău,

Curu` unora-i hârdău! Calc-o ţară în picioare doar să scape de-nchisoare.

Dar, nenică, ţara-ţi zice: “La mulţi ani! Cu-executare”!

Despre restul ce să zic? Toţi o apă şi-un nimic,

Slugăroi depreciaţi ce se cred emancipaţi.

Asta e povestea mea, ş-am încălecat pe-o şa şi văd trist cum ţara mea

Moare-ncet, pe o manea…

Sorin Oros

         

Schimbă-te mereu rămânând acelaşi

Motto: „Pentru a fi de neînlocuit trebuie să fii întotdeauna diferit” Coco Chanel

        Oamenii nu se schimbă, în esenţă, niciodată. Fiecare dintre noi este croit şi plămădit în urma combinaţiilor a mai multor factori esenţiali. Genele, educaţia, şcoala şi societatea. Toate astea contribuie la „construcţia” interioară a unui om. Să vă dau câteva exemple.

Un băieţel crescut într-o comunitate musulmană ultraconservatoare nu va ezita să decapiteze, pe la 20-30 de ani, o femeie apetisantă considerând-o necredincioasă, femeie cu care ar fi putut să facă dragoste, dacă acesta se năştea în Europa.

          O fetiţă născută şi educată în Germania, Norvegia sau România nu va accepta niciodată să-şi pună dinamită la brâu şi să se arunce-n aer într-o mulţime de oameni, pentru a putea sta apoi la taclale cu Allah, în poala lui. Ar prefera poala unui bărbat care ar înfăşura-o cu îmbrăţişări.

         Un ateu sau un credincios normal nu ar săruta moaşte niciodată, şi nici nu ar apărea la tv cu mătănii printre degete, ca Becali şi, mai nou, fostul arbitru Alexandru Tudor. În schimb, cei doi, plus alte mii de habotnici ar umbla pe rotule înconjurând biserici, ar săruta lemne, metale simple sau argint, în formă de cruce, sperând să se trateze de cancere, bătături sau conjunctivită.

      Un nenorocit cu patru clase, fără dinţi, cu şapte copii, fără serviciu, trăind într-o cocioabă ar vota psd-ul dacă acesta i-ar da nişte mălai extra şi nişte ulei rafinat, şi i-ar promite că la anul îi va mai da şi nişte bani.

         Un om şcolit, citit şi liber va înţelege că psd-ul minte aşa cum respiră şi i-ar da cu flit.

         În concluzie, omul depinde de nişte factori pentru a deveni... om, cum spuneam mai sus. După aceea e gata, e format, ambalat şi livrat pe piaţă. În esenţă, nu se mai poate face nimic cu el. Absolut nimic. Dar se poate petici, pe ici-colo cu „machiaje” efemere. Poate fenta. Poate amăgi. O perioadă va ţine. Unii îţi vor spune că te-ai schimbat. Dar schimbarea este doar exterioară, de formă, nu de fond. Toate se schimbă în jurul nostru şi-atunci nimic nu mai pare aşa cum era. Dar un copac într-o pădure, sau un copac pe malul unui râu, tot copac e.

      Ideea, însă, e alta. Şi-anume adaptabilitatea omului. Dacă rămânem încrâncenaţi în principii rigide, fără să evoluăm odată cu societatea avem toate şansele să eşuăm. Trebuie să fim ancoraţi, permanent, în realitate şi să speculăm, mereu, orice ocazie pentru a fi altfel, dar rămânând aceeaşi. Sigur că este dificil, dar cei care au reuşit nu au fost, nicidecum, leneşii. Au fost aceia care s-au reinventat mereu, care au ţinut pasul cu evoluţia societăţii în care au trăit sau trăiesc. Oricum, nefiind toţi la fel, doar unii se pot schimba rămânând aceiaşi. Restul rămân neschimbaţi şi, parţial, eşuaţi.

Sorin Oros