Bani, lovele, biştari, caşcaval

Motto: „Banii sunt ca bălegarul: dacă nu sunt aruncaţi în stânga şi-n dreapta, nu aduc niciun folos” Francis Bacon

        N-am să înţeleg niciodată de ce banul e ochiul Dracului şi nu gura sau urechea lui. Ceea ce ştiu şi înţeleg e că banul există, e palpabil, pe când Dracul e ceva abstract care, poate, nici nu există decât în închipuirea noastră. În spaimele noastre. Şi nici măcar nu are ochi. Ori, poate are doar unul, ca şi ciclopii. Atunci când nu ai bani, ai draci. Eşti nervos, agitat şi speriat. Când ai prea mulţi, eşti al dracului. Îţi afişezi opulenţa, te uiţi de sus la cei fără bani, şi, adesea, îi risipeşti pe drăcii fără rost. Când nu ai bani şi ai mari datorii îţi trec prin cap tot felul de gânduri negre, drăceşti, după cum spune Biserica. Când ai cu nemiluita, îi cheltui pe excursii la mama dracului, în insule virgine cu fecioare aşişderea. Un om fără bani se roagă la Dumnezeu să-l ajute. Nu la Dracu’! Unul cu bani spune despre cel sărac “dă-l dracului de nenorocit!”. Nu spune “dă-l Dumnezeului!”. Se poate trage, uşor, concluzia că banul e liantul dintre Dumnezeu şi Drac. Sigur, fiecare îl foloseşte în alt mod, fiecare determină omul la alte acţiuni. Şi-atunci de ce banul e doar ochiul Dracului? De ce nu e şi urechea lui Dumnezeu? Sau nasul, ori gura?! Înclin să cred că i se atribuie banului nuanţe drăceşti pentru că din cauza lui se petrec multe lucruri rele. Jafuri, spargeri, crime, delapidări. Dar mai ştiu că se fac şi multe lucruri bune, cu ajutorul banului. Se contruiesc oraşe, se fac autostrăzi (nu mă refer la România!), spitale (nici acum nu e vorba de România!), şcoli (regret, dar nici de data asta nu mă refer la România!), se fac festivaluri, se tipăresc cărţi, se hrănesc oameni şi chiar se… îngroapă morţi. Fără bani, unii morţi, de pe plaiurile mioritice, riscă să rămână la suprafaţă. Asta pentru că unii popi, care-l au pe Dumnezeu în ei, nu vor să îngroape mortul până ce aparţinătorii acestuia nu-i livrează nişte “ochi ai Dracului”. E tare, nu? Omul lui Dumnezeu nu acţionează decât după ce simte irişii drăcuşorilor zvăpăiaţi, săltând prin buzunarele Satanei… sutanei, pardon! Pe de altă parte, cei care au mulţi bani au şi posibilitatea de a oferi mită după ce comit unele acţiuni… drăceşti. Şi, adesea, scapă. Cu ajutorul… ochiului dracului, nu-i aşa? Adică fac drăcii, dar scapă pentru că posedă multă cornee drăcească! Oare Dumnezeu ce rol joacă în toată afacerea asta? Iată, aşadar, că Dracul şi pupilele sale contează mai mult, uneori.

          Revenind la asemănarea dintre bani şi bălegar sunt total de acord cu vorbele lui Bacon. Cel puţin datorită faptului că, deşi “nu au miros”, banii put. Mă refer la ăia murdari, ăia care intră în componenţa ochiului drăcesc. Ăia cu care se dau şpăgi şi comisioane din contractele cu Statul, ăia pe care-i pretind popii pentru a îngropa morţi, altfel spus, ăia care nu sunt curaţi şi câştigaţi din muncă cinstită.

Sorin Oros