Țara morților vii

  

Motto: „Atât de mulți politicieni corupți, și-atât de puține pușcării” George Budoi

        Mai avem câteva luni și intrăm în anul 20-20, an în care viorica din Videle  a promis țării că vor fi gata, conform Programului de guvernare absolut genial, stadioane (și la Rapid, și-n Giulești!), școli, spitale, autostrăzi. E-te, pula! Nimic nu există decât pe hârtie. Tanti asta din Videle e la cârma țării de vreo doi ani, dar partidul, luat pe persoană fizică e de patru. Partidu’ a mai fost la cârma țării încă vreo 22 de ani, în total. Din 30. Putem spune că după Revoluția din 1989, țara a fost „pesederizată”. Adică, ei au emis legi, ordonanțe, și și-au pus oamenii lor, extraordinar de capabili, în funcțiile cele mai grele. Funcții care necesitau cunoștințe serioase de specialitate, viziune, implicare, experiență și seriozitate. Doar că au pus în acele funcții șoferi, mecanici auto, secretare, analfabeți, oameni fără cultură sau foști pușcăriași. Ei bine, șleahta asta de iresponsabili și incompetenți ce putea să facă? Să asculte docili ordinele partidului, să dea șpaga cuvenită pentru funcțiile primite, să ceară șpagă pentru orice aprobări, să organizeze orgii sexualo-bachice cu membrele partidului (pentru a viriliza membrul!), să acapareze orice din ce se putea scoate profit, și să considere funcția și locul de muncă o chestiune personală, doar a lor. Din tarlaua lor și din țara lor. Astfel, țara a ajuns să nu mai fie a tuturor românilor, a cetățenilor care trăiesc în ea, ci doar a lor. Motiv pentru care nu se face nimic fără acordul lor. Iar acest acord înseamnă partea lor de profit, șpaga, hoția pe care-o exercită continuu pentru a aproba orice lucrare. Concret: să zicem că se adună la bugetul țării 100 de lei. Ăștia trebuie împărțiți egal la cele 41 de județe. Rezultă suma de 2,43 lei pentru fiecare județ. Așa ar trebui să fie. Doar că împărțirea nu se face echitabil, ci subiectiv. Clujul primește doar un leu, iar restul de 1,43 merge la Teleorman, care va aduna astfel 3,86 lei. Dar omitem acest aspect imbecil, oricum, și considerăm că județele primesc aceeași sumă, adică 2,43 lei. Bun. Cu acești bani județul trebuie să facă investiții, școli, spitale, străzi, bla-bla-bla. Aici, însă, intervin oamenii partidului care organizează licitații pentru firmele care vor executa lucrările. Și vine firma X care primește un leu, din care trebuie să returneze omului partidului 0,20 de bani. Respectivei firme nu-i ajung cei 0,80 de bani rămași pentru investiție, și, logic, doar peticește, nu rezolvă problema. Ăsta e motivul pentru care nu avem nimic trainic, ori pentru care se investesc anual fonduri, pentru aceeași lucrare. Am citit că unei școli dintr-un sat uitat de Dumnezeu, i s-au alocat timp de trei ani fonduri pentru construirea unei toalete. Elevii se pișă tot în buda din fundul curții, inclusiv iarna, când pișatul țâșnit din puțele lor nevinovate mai topește gheața din câcătoare. Ei bine, gândiți-vă câți bani au fost furați în acest mod! Câte lucrări se puteau face cu acesți bani furați? Câte „buzi”, chiar cu marmură, se puteau construi în acel sat? Cum ar fi arătat astăzi România dacă hoții erau în temnițe, iar banii erau investiți în modernizarea țării? Știu că e o utopie să cer politicienilor să fie corecți, dar când poporul, oamenii de rând cu drept de vot, sunt imbecili, obtuzi și inculți, și îi votează pe cei care îi mint cu nonșalanță, ce e? Cred că e o complicitate neasumată. Dăm vina pe politicieni, însă vina e a poporului. Ei ne mint, iar noi îi votăm. Apoi îi boscorodim și-i înjurăm patru ani. Ei fură, noi ne chinuim. Și iar îi votăm. Ei prosperă, noi crăpăm. Nu ne gândim defel că am putea face să crape ei și să prosperăm noi. Dar pentru asta e nevoie de  judecată limpede și personală, nu indusă de antene perverse, e nevoie de implicare și de acțiune. De revoltă. De Revoluție. De... alt popor, probabil!

Sorin Oros

Actorul și sălbaticii

Motto: “Trăim vremuri triste când actorii sunt politicieni și politicienii actori” Jake Gyllenhaal

        Actorii, în general, au fost mereu de partea cealaltă a baricadei politice. În opoziție. Au fost și sunt, după cum spunea Shakespeare “cronica vie a timpurilor noastre”. Nu prea s-au băgat în politică și nici nu s-au dat cu Puterea. Sunt puține excepții, la noi. Radu Duda a ajuns Principe îndrăgostindu-se nebunește de-o spiță regală. Ion Caramitru a fost Ministru al Culturii din partea P.N.Ț.C.D., și Ileana Stana Ionescu a fost deputat în Parlament reprezentând comunitatea italiană. Senatorul Sergiu Nicolaescu a fost comisarul Moldovan pesedist. Sau invers. Iar Mihai Mălaimare a umblat cu Masca prin Camera Deputaților. Evident, masca era ancorată în trei trandafiri roșii. Și… a apărut “Filip cel bun”. Care, după niște “Împușcături sub clar de lună” vrea să evite “Explozia” și să intre în “Cuibul salamandrelor”. E modest, se hrănește doar cu “Mere roșii”, din “Căruța cu mere” și locuiește în “Casa dintre câmpuri” “Așteptând un tren” la “Sfârșitul nopții”. Ca tot politicianul vine cu “Promisiuni” și-i atacă pe “Ticăloșii” care nu au “Buletin de București”, dar au “Legături bolnăvicioase” cu “Tache”, cu “Horea” și cu “Bietul Ioanide”. În 2012 a zărit “O lumină la etajul zece” și a mers “Doar cu buletinul la Paris” evitând “Capcana” dintr-o “Vacanță tragică”. A petrecut “O vară cu Mara” încercând să afle “Întâmplări cu Alexandra” pentru a fi “Din nou împreună” “Înainte de tăcere”. A organizat o “Căsătorie cu repetiție” la o “Nuntă de piatră” și, “Sub semnul șarpelui” cu un “Zâmbet de soare” i-a spus “Față în față”: “Adio, dragă Nela”! Derulând “Secvențe” din “Audiența” de la “Corul pompierilor” a luat “Telefonul” și l-a avertizat pe “Cumpărătorul de clopote” de “Secretul armei secrete”. Pornind acum la “Vânătoare de vulpi” speră să-l prindă pe “Ultimul corupt din România” la un “Poker” cu “Tănase Scatiu” cel care a declanșat “Acțiunea Autobuzul” terminată cu un “Happy End” pentru o “Dragoste pierdută”. Dar “Calculatorul mărturisește” că “Profetul, aurul și ardelenii” nu au nimic cu “Filantropica” unui actor care se visează Președinte. Pentru că Mircea Diaconu știe cel mai bine că “o mână care nu spune o poveste nu primește pomană” electorală. Iar povestea celui care a fost protagonist în filmele de mai sus e cusută cu ață albă. Dezvolt. A fost membru fondator al Alianței Civice, în 1990. Apoi a intrat în P.D., în 2004. Din 2008 a schimbat partidul și a trecut la P.N.L. În 2012 a devenit independent și parlamentar european. Acum, fostul Director al Teatrului Nottara candidează la Președinția României, tot din postura de independent. Așa zice povestea lui. Doar că realitatea îl contrazice. Omul care a schimbat trei partide, după moda mioritică, e susținut de ALDE și PRO România. Adică, aceste două partide își îndeamnă susținătorii, membrii și simpatizanții să îl voteze pe Romi din “Pruncul, petrolul și ardelenii”. Carevasăzică, Diaconu e independent față de membrii psd-ului, ai U.D.M.R.-ului, ai U.S.R.-ului și ai altor partide care n-au nicio alianță cu ALDE și PRO România. Și un nou născut înțelege că dacă va ajunge Președinte, Mircea Diaconu va fi dependent de cerințele pontisto-tăriceniene. Și de ingerințele lor. Aceste două partide nu și-au găsit un candidat din rândurile lor și au decis să-l susțină pe actor pentru că e popular și are notorietate. Oricum a fost o decizie cu iz dictatorial, pentru că nu toți membrii au fost consultați, hotărârea fiind luată de Ponta și de craidonul puriu. Au mers pe ideea că actorul prinde și la electoratul rural, care îl ține minte din rolurile de țăran, de amărăștean, de om simplu. În plus, e om deștept și vorbește bine. E blajin și are față de proletar, cum ar zice tovarășii de dinainte de 1989. Atâta doar că independent nu e câtuși de puțin. Ca actor a fost o vedetă și a avut o carieră frumoasă. Dar iată cum la bătrânețe își distruge singur aura de “Filip cel bun” prin reeditatrea marelui succes cinematografic “Actorul și sălbaticii”. De data asta în viață, nu pe peliculă. Dacă în film, sălbaticii erau legionarii, în viața reală aceștia sunt politicienii care-l susțin și-ntre care s-a băgat. Sau crede cineva că Tăriceanu și Ponta sunt sfinții coborâți de pe tavanul Capelei Sixtine?

          Așa cum mulți actori își doresc să joace Hamlet, Mircea Diaconu își dorește să joace rolul de Președinte. Dar distribuindu-se singur și-a făcut un mare deserviciu, de imagine și de credibilitate. El nu are prestanța unui asemenea personaj. Mai ales că a rămas în amintirea iubitorilor de teatru cu acel Brânzovenescu caricatural și nu cu un Tipătescu stăpân pe situație, rafinat și uns cu toate alifiile.

          Domnule Mircea Diaconu, păcat! “Filip cel bun”, acum e rău. Asta pentru că hybrisul din teatrul grecilor antici este poleit cu mizeriile pontisto-tăriceniene la care poporul pe care vreți a-l stăpâni nu mai are “puțintică răbdare” precum Zaharia Trahanache. Și nu vă ajută nici “Artista, dolarii și ardelenii”. Poate următorul film, după ce veți fi respins la castingul pentru rolul Președintelui va fi “Marea păcăleală”. Dacă va mai fi.

Sorin Oros

11 septembrie 2001

Motto: “Ucide păgânii oriunde-i vei găsi…” Coran

        O zi care va rămâne în istoria omenirii. O zi neagră, de doliu. O zi a morții. Aproape 3.000 de oameni (2.977 de victime + 19 teroriști!) au murit, au ars, s-au topit. Cinci români printre ei. Victime din 90 de țări, cu vârste între 2 și 85 de ani. Patru avioane deturnate și folosite ca arme de 19 oameni, care au ales să moară în numele credinței, ucigând alți oameni. Nicio minte normală, sănătoasă nu poate înțelege așa ceva. Viața ne e dată pentru a o trăi, nu pentru a o trăi ucigând și sinucingându-ne. Dar cum oamenii de știință sunt limitați, nimeni nu poate descoperi cum funcționează creierul uman. Problema, însă, e alta. După tragedia din 11.09.01, pe lângă cele 3.000 de victime s-au mai adunat câteva sute de mii, în toți acești 18 ani. America, lovită în inimă, a ripostat. A năvălit în Afganistan pierzând până acum peste 6.000 de soldați proprii și încă vreo 3.500 de soldați ai Coaliției. Numărul civililor morți e în jur de 30.000. Adăugăm și morții din Irak, de după invazia din 2003, care se ridică la vreo 130.000 de persoane, din care 65% au fost civili, și ne apropiem de 200.000 de vieți omenești irosite. Alți morți prin Siria, Libia, Pakistan, Africa și restul lumii. În loc să trăim în pace, unii cu alții, noi ne omorâm, unii pe alții. Și asta, în numele credinței. Dumnezeu se bate cu Allah, cu Budha și cu Satana. Oare așa să fie? Sigur că nu e așa. Oamenii îl invocă pe Dumnezeu ori pe Allah pentru a-și justifica omorurile. Nemernicia lui Osama bin Laden a fost fără justificare, atunci când a decis, alături de ceilalți fanatici musulmani să atace America și să omoare oameni care munceau și își vedeau de treburile lor. La fel, bombardamentele Coaliției n-au nicio justificare în orașele afgane, irakiene ori siriene. Dacă ataci, ataci o armată, nu un oraș în care civilii nu participă la luptă. Dar cine mai poate înțelege lumea asta dereglată în care trăim? Pe vremuri războaiele aveau onoare, aveau reguli bine stabilite. Acum totul se petrece fără reguli, fără noimă, fără milă. O întrebare, totuși, nu-mi dă pace… Pe tot globul pământesc sunt conflicte armate, între diferite națiuni ori grupuri rebele de insurgenți. Și peste tot armata americană este prezentă. Oare americanii au rolul de sanitari ai Planetei? Au fost în Coreea, în Vietnam, în Iugoslavia. Acum sunt în Afganistan, Irak și Siria. Au zgândărit și Cuba, dar Fidel Castro a fost o nucă prea tare. Au trupe în Camerun din 2015, luptând împotriva grupării Boko Haram. Ce caută americanii în toată lumea? De ce se bagă ei peste tot, “unde nu le fierbe oala”? Păi, cred că aici e treaba. “Oala” lor fierbe dacă are combustibil.  Mă rog, ziceți-i petrol. Iar unde nu-i petrol, sunt bune și bananele sau orezul, pentru că le dai la schimb. Americanii pozează în salvatorii Planetei, dar țelul lor ascuns e să dețină controlul ei. Încearcă, mai bine zis. De putut nu pot peste tot. Iar din această cauză le-au murit 3.000 de civili în 11 septembrie 2001 și le-au fost distruse turnurile gemene, Pentagonul și, urma Capitoliul, dacă pasagerii zborului 93 United Airlines nu se luptau cu teroriștii din acel avion. Merită? Departe de mine ideea de a le găsi vreo scuză celor 19 spălați pe creier și șefilor lor care au atacat America, dar dacă americanii rămâneau la picnic prin Arizona, Kansas ori Texas, și nu mărșăluiau prin zona arabă, le prăbușea cineva turnurile gemene?

          Fiecare stat are regulile, tradițiile și orânduirea specifică nației respective. E ca-ntr-o familie. Atâta timp cât nu deranjează pe alții de ce să mă bag eu și să le impun regulile și tradițiile mele? Nu ar fi caraghios să merg eu din Cluj la o familie din Băicoi, să-i pălmuiesc și să le spun că trebuie să bea pălincă și nu țuică fiartă, care e o poșircă? Aaaa, dacă la Băicoi sunt prune mai bune pentru pălincă, atunci da, aș avea o justificare să merg peste el și să i le iau la prețul propus de mine. Dar ar fi meschină. Și nu ar fi justificare, ci hoție.

Sorin Oros

P.S. Am scris, la câteva zile după 11 septembrie 2001, un articol despre acest atac înfiorător. Informațiile erau contradictorii, emoțiile și surescitarea mă învăluiau și pomeneam atunci de peste 10.000 de victime. Mă bucur că am greșit atunci, deși bucuria era totală dacă nu era nicio victimă.

Pedofili versus gerontofili

Motto: “De ești un pedofil notoriu

              Și ești încarcerat,

              Să nu crezi că-i iluzoriu,

              Să scrii o carte… și-ai scăpat” Mike Farkas

        Pedofilul, conform definiției, este o persoană care suferă de o tulburare psihologică în care un adult experimentează o preferință sexuală pentru copii de vârste prepubescente. Mai simplu, un hăndrălău între 20 și 70 de ani vrea să fută, să lingă ori să atingă fetițe sau băieți, cu vârste de la 3-4 ani până pe la 13-14 ani. E ceva contra firii, contra naturii și contra judecății. Nouă, celor normali, ni se pare acest obicei absolut monstrous și de neimaginat. Eu personal nu văd cum m-aș putea excita lângă o fetiță de 5 ani. Dar eu nu sufăr de nicio tulburare psihică… cel puțin, asta cred. Nu vreau nici fetițe de 5 ani, dar nici femei de 70. Spun asta pentru că antonimul pedofiliei este gerontofilia. Adică, băieți care au satisfacții sexuale acuplându-se voinicește cu femei bătrâne. Spun băieți pentru că ăștia le violează pe toate bunicile satelor țării; tinerele care se lasă penetrate de moșnegi magnați de 60-70 de ani sunt doar îndrăgostite “până la nemurire”. Fiind o tulburare psihică nu înseamnă că îi compătimesc ori că sunt de acord cu faptul că acești oameni distrug viețile unor copii. Mi se pare un lucru ireparabil, o rană care rămâne pe vecie în mințile victimelor. Toată viața vor avea un comportament anormal, vor avea o frică de sex, se vor simți vinovate, iar în cazul băieților violați există posibilitatea ca aceștia să devină, la rândul lor, călăi sexuali. Cercetătorii au concluzionat că pedofilii nu pot fi tratați. Pot fi doar controlați. Dar cine poate controla un om, 24 de ore din 24? Poate e o treabă de destin. Asta nu înseamnă că pedofilii nu merită pedepse private de libertate. Pentru că, liberi fiind, vor acționa din nou. Un bolnav psihic care ucide e internat, ori la un sanatoriu de boli mintale, ori, dacă avea discernământ în momentul comiterii crimei, la pușcărie. Pedofilul este în aceeași situație. Ori la bal, ori la spital. Gerontofilii prinși sunt închiși rapid, vedem asta zilnic la știrile de la ora 17. Puștanii teribili, cu o inteligență care-o depășește pe-a lui Einstein, cum fut o babă sărmană de prin satele vasluiene, cum intră la zdup. Pedofilii sunt cercetați în libertate, iar unii chiar scapă de închisoare. Și violarea unei bunici matusalemice, și a unei copile de 10-15 ani, mi se par la fel de grave. Ba chiar, violarea copilei este mai dureroasă pentru că-i distruge viitorul și încrederea în oameni. Dar gerontofilii fac pușcărie, iar pedofilii scapă. Tare strâmbă mai e dreptatea asta, adesea!

          Sunt mii de pedofili în libertate, care au acționat deja, care au distrus copii pentru toată viața. Dacă vreți o țară ca afară, de ce nu aplicați legea ca afară? În Franța, de la 5 la 20 de ani și 75.000 de euro amendă penală. Spania, de la 6 la 15 ani, Belgia, 10 ani, până la închisoare pe viață, S.U.A., 32 de ani, tot până la închisoare pe viață. La noi, după 3 ani și jumătate, pedofilul se plimbă liber prin parcuri căutând alte victime. A avut grijă de treaba asta iordache-altă întrebare. Mă întreb dacă fiica lui ar fi fost victima unui pedofil, a lui Dincă din Caracal, de exemplu, ar fi fost mulțumit cu această pedeapsă?! Avem pedofili polițiști, avem pedofili preoți, pedofili profesori, și mulți dintre ei sunt cercetați în libertate și scapă, în funcție de ce relații sus-puse au. Este grotesc și scârbos, de-a dreptul, modul în care se aplică legea în țara asta. Oare unde vom ajunge dacă mergem înainte așa și nu ne schimbăm modul de gândire? Există vreo șansă de a ni-l schimba, vreodată? Vom pricepe, oare, că trebuie să ne alegem conducători deștepți, capabili, profesioniști, și nu agramați inculți, dobitoci cu “școala vieții” care se ghidează după încrengătura de relații la adăpostul cărora își desfășoară nelegiuirile? Mă îndoiesc.

Sorin Oros

Imperfecțiunea naturii... umane

Motto: ”Rușine celui ce se mulțumește cu lumea asta, atâta de imperfectă și care ar putea fi atât de frumoasă” Andre Gide

        Universul nu e perfect. Asta în ciuda celor care susțin că există perfecțiune. Nu există. Are destule hibe, nedescoperite încă de oameni, tocmai datorită faptului că omul nu e perfect. Dac-ar fi, probabil că ar putea descoperi de ce e imperfectă natura... umană. Omul, adică. Universul e darnic cu viețuitoarele sale, dar în  ceea ce privește omul, e mai rigid. Mai ales când e vorba de femeile sale... universale. Femeia are farmec, gingășie, trup de sirenă și eleganță. Multe dintre ele au și multă minte. Calități cu care sucesc aproape orice cap masculin cu care se intersectează. Ne mistuie și ne ard. Ne îndrăgostim de ele și le luăm de soții. Le iubim și le facem copii. Sau ele ne fac nouă, mai bine zis. Dar după acest moment al nașterii fructului izvorât din iubire, imperfecțiunea universului uman feminin iese la iveală. Acea bijuterie de femeie care era în urmă cu puțini ani, se transformă încet-încet într-un gablonț. Nu toate, dar în general, o femeie după ce dă naștere altei vieți se îngrașă, face colăcei, depune țesut adipos pe fese și, parțial, e mai neîngrijită. Sigur, are altă prioritate. Dar mă revolt sincer când constat această inechitate absurdă și ciudată. O femeie are căutare atât cât e tânără și subțire, iar bărbatul, chiar gras fiind, se poate bucura de atenția felinelor bipede care-i pot fi fiice, indiferent câți ani are acesta. Afirm asta cu durere, doamnelor, și știu că vă doare și pe voi ca și pe mine. Pentru că nu e drept. De ce femeile sunt singurele care se deformează după naștere? De ce Universul e atât de hain în privința lor? Girafele nasc și nu se-ngrașă, leoaicele la fel, iepele la fel, pisicile la fel. Ați văzut vreo antilopă gnu grasă? Sau o zebră? Sunt femele și nasc. Ba mai mult, animalele nasc mai des decât femeile, dar rămân cu aceeași siluetă. Doar femela omului se îngrașă. Nu e ciudat și trist, totodată? Oare nu e o problemă a noastră, a oamenilor, fără să fie de vină Universul? Alimentația și mișcarea cred că sunt două chestiuni esențiale în acest subiect. Apropos, circulă pe internet o imagine cu litoralul românesc din anii ’70. Oamenii câtă frunză și iarbă, dar niciun gras, nicio grasă. Să fi fost, oare, de la alimentația științifică și raționată a experților lui Ceaușescu? Animalele mănâncă la fel și se mișcă la fel oricând. Dar femeia? Doar datorită păcatului originar să fie astfel pedepsită? Nu cred că Eva a greșit mai mult decât Adam. Nu cred că primul om a fost un sfânt evlavios care pupa moaște (astea fiind atât de importante pentru religie existau, certamente, și pe vremea aia, chit că înaintea lui Adam și-a Evei sale nu existau alți oameni!) și fix atunci a țâșnit Eva din tufiș și i-a îndesat cu degetele butucănoase (și fără ojă, evident!) un malus domesticus printre măselele neatacate încă de carii. Dacă bărbații mai purii au trecere la tinerele, de ce să nu se bucure de bărbăția unor „berbecuți” și femeile trecute de prima tinerețe? Nu e corect și nu e drept. Femeile poartă toate poverile, iar bărbații se desfată. Femeile fac eforturi și se îngrijesc, bărbații nu fac mare lucru, dar tot mai ating câte-o „căprioară” zburdalnică.

          Nu toate femeile se îngrașă sau se deformează după 40 de ani, sau după nașteri. Dar ideea e că bărbații le preferă pe cele tinere și slabe. Ideal ar fi ca orice femeie și orice bărbat, la orice vârstă să aibă aceleași privilegii, aceleași bucurii și aceleași desfătări. Dar nu e așa. Pentru că natura umană e imperfectă, iar bărbatul și femeia nu sunt egali, pentru 99% dintre oameni. Păcat!

Sorin Oros