11 septembrie 2001

Motto: “Ucide păgânii oriunde-i vei găsi…” Coran

        O zi care va rămâne în istoria omenirii. O zi neagră, de doliu. O zi a morții. Aproape 3.000 de oameni (2.977 de victime + 19 teroriști!) au murit, au ars, s-au topit. Cinci români printre ei. Victime din 90 de țări, cu vârste între 2 și 85 de ani. Patru avioane deturnate și folosite ca arme de 19 oameni, care au ales să moară în numele credinței, ucigând alți oameni. Nicio minte normală, sănătoasă nu poate înțelege așa ceva. Viața ne e dată pentru a o trăi, nu pentru a o trăi ucigând și sinucingându-ne. Dar cum oamenii de știință sunt limitați, nimeni nu poate descoperi cum funcționează creierul uman. Problema, însă, e alta. După tragedia din 11.09.01, pe lângă cele 3.000 de victime s-au mai adunat câteva sute de mii, în toți acești 18 ani. America, lovită în inimă, a ripostat. A năvălit în Afganistan pierzând până acum peste 6.000 de soldați proprii și încă vreo 3.500 de soldați ai Coaliției. Numărul civililor morți e în jur de 30.000. Adăugăm și morții din Irak, de după invazia din 2003, care se ridică la vreo 130.000 de persoane, din care 65% au fost civili, și ne apropiem de 200.000 de vieți omenești irosite. Alți morți prin Siria, Libia, Pakistan, Africa și restul lumii. În loc să trăim în pace, unii cu alții, noi ne omorâm, unii pe alții. Și asta, în numele credinței. Dumnezeu se bate cu Allah, cu Budha și cu Satana. Oare așa să fie? Sigur că nu e așa. Oamenii îl invocă pe Dumnezeu ori pe Allah pentru a-și justifica omorurile. Nemernicia lui Osama bin Laden a fost fără justificare, atunci când a decis, alături de ceilalți fanatici musulmani să atace America și să omoare oameni care munceau și își vedeau de treburile lor. La fel, bombardamentele Coaliției n-au nicio justificare în orașele afgane, irakiene ori siriene. Dacă ataci, ataci o armată, nu un oraș în care civilii nu participă la luptă. Dar cine mai poate înțelege lumea asta dereglată în care trăim? Pe vremuri războaiele aveau onoare, aveau reguli bine stabilite. Acum totul se petrece fără reguli, fără noimă, fără milă. O întrebare, totuși, nu-mi dă pace… Pe tot globul pământesc sunt conflicte armate, între diferite națiuni ori grupuri rebele de insurgenți. Și peste tot armata americană este prezentă. Oare americanii au rolul de sanitari ai Planetei? Au fost în Coreea, în Vietnam, în Iugoslavia. Acum sunt în Afganistan, Irak și Siria. Au zgândărit și Cuba, dar Fidel Castro a fost o nucă prea tare. Au trupe în Camerun din 2015, luptând împotriva grupării Boko Haram. Ce caută americanii în toată lumea? De ce se bagă ei peste tot, “unde nu le fierbe oala”? Păi, cred că aici e treaba. “Oala” lor fierbe dacă are combustibil.  Mă rog, ziceți-i petrol. Iar unde nu-i petrol, sunt bune și bananele sau orezul, pentru că le dai la schimb. Americanii pozează în salvatorii Planetei, dar țelul lor ascuns e să dețină controlul ei. Încearcă, mai bine zis. De putut nu pot peste tot. Iar din această cauză le-au murit 3.000 de civili în 11 septembrie 2001 și le-au fost distruse turnurile gemene, Pentagonul și, urma Capitoliul, dacă pasagerii zborului 93 United Airlines nu se luptau cu teroriștii din acel avion. Merită? Departe de mine ideea de a le găsi vreo scuză celor 19 spălați pe creier și șefilor lor care au atacat America, dar dacă americanii rămâneau la picnic prin Arizona, Kansas ori Texas, și nu mărșăluiau prin zona arabă, le prăbușea cineva turnurile gemene?

          Fiecare stat are regulile, tradițiile și orânduirea specifică nației respective. E ca-ntr-o familie. Atâta timp cât nu deranjează pe alții de ce să mă bag eu și să le impun regulile și tradițiile mele? Nu ar fi caraghios să merg eu din Cluj la o familie din Băicoi, să-i pălmuiesc și să le spun că trebuie să bea pălincă și nu țuică fiartă, care e o poșircă? Aaaa, dacă la Băicoi sunt prune mai bune pentru pălincă, atunci da, aș avea o justificare să merg peste el și să i le iau la prețul propus de mine. Dar ar fi meschină. Și nu ar fi justificare, ci hoție.

Sorin Oros

P.S. Am scris, la câteva zile după 11 septembrie 2001, un articol despre acest atac înfiorător. Informațiile erau contradictorii, emoțiile și surescitarea mă învăluiau și pomeneam atunci de peste 10.000 de victime. Mă bucur că am greșit atunci, deși bucuria era totală dacă nu era nicio victimă.