Actorul și sălbaticii

Motto: “Trăim vremuri triste când actorii sunt politicieni și politicienii actori” Jake Gyllenhaal

        Actorii, în general, au fost mereu de partea cealaltă a baricadei politice. În opoziție. Au fost și sunt, după cum spunea Shakespeare “cronica vie a timpurilor noastre”. Nu prea s-au băgat în politică și nici nu s-au dat cu Puterea. Sunt puține excepții, la noi. Radu Duda a ajuns Principe îndrăgostindu-se nebunește de-o spiță regală. Ion Caramitru a fost Ministru al Culturii din partea P.N.Ț.C.D., și Ileana Stana Ionescu a fost deputat în Parlament reprezentând comunitatea italiană. Senatorul Sergiu Nicolaescu a fost comisarul Moldovan pesedist. Sau invers. Iar Mihai Mălaimare a umblat cu Masca prin Camera Deputaților. Evident, masca era ancorată în trei trandafiri roșii. Și… a apărut “Filip cel bun”. Care, după niște “Împușcături sub clar de lună” vrea să evite “Explozia” și să intre în “Cuibul salamandrelor”. E modest, se hrănește doar cu “Mere roșii”, din “Căruța cu mere” și locuiește în “Casa dintre câmpuri” “Așteptând un tren” la “Sfârșitul nopții”. Ca tot politicianul vine cu “Promisiuni” și-i atacă pe “Ticăloșii” care nu au “Buletin de București”, dar au “Legături bolnăvicioase” cu “Tache”, cu “Horea” și cu “Bietul Ioanide”. În 2012 a zărit “O lumină la etajul zece” și a mers “Doar cu buletinul la Paris” evitând “Capcana” dintr-o “Vacanță tragică”. A petrecut “O vară cu Mara” încercând să afle “Întâmplări cu Alexandra” pentru a fi “Din nou împreună” “Înainte de tăcere”. A organizat o “Căsătorie cu repetiție” la o “Nuntă de piatră” și, “Sub semnul șarpelui” cu un “Zâmbet de soare” i-a spus “Față în față”: “Adio, dragă Nela”! Derulând “Secvențe” din “Audiența” de la “Corul pompierilor” a luat “Telefonul” și l-a avertizat pe “Cumpărătorul de clopote” de “Secretul armei secrete”. Pornind acum la “Vânătoare de vulpi” speră să-l prindă pe “Ultimul corupt din România” la un “Poker” cu “Tănase Scatiu” cel care a declanșat “Acțiunea Autobuzul” terminată cu un “Happy End” pentru o “Dragoste pierdută”. Dar “Calculatorul mărturisește” că “Profetul, aurul și ardelenii” nu au nimic cu “Filantropica” unui actor care se visează Președinte. Pentru că Mircea Diaconu știe cel mai bine că “o mână care nu spune o poveste nu primește pomană” electorală. Iar povestea celui care a fost protagonist în filmele de mai sus e cusută cu ață albă. Dezvolt. A fost membru fondator al Alianței Civice, în 1990. Apoi a intrat în P.D., în 2004. Din 2008 a schimbat partidul și a trecut la P.N.L. În 2012 a devenit independent și parlamentar european. Acum, fostul Director al Teatrului Nottara candidează la Președinția României, tot din postura de independent. Așa zice povestea lui. Doar că realitatea îl contrazice. Omul care a schimbat trei partide, după moda mioritică, e susținut de ALDE și PRO România. Adică, aceste două partide își îndeamnă susținătorii, membrii și simpatizanții să îl voteze pe Romi din “Pruncul, petrolul și ardelenii”. Carevasăzică, Diaconu e independent față de membrii psd-ului, ai U.D.M.R.-ului, ai U.S.R.-ului și ai altor partide care n-au nicio alianță cu ALDE și PRO România. Și un nou născut înțelege că dacă va ajunge Președinte, Mircea Diaconu va fi dependent de cerințele pontisto-tăriceniene. Și de ingerințele lor. Aceste două partide nu și-au găsit un candidat din rândurile lor și au decis să-l susțină pe actor pentru că e popular și are notorietate. Oricum a fost o decizie cu iz dictatorial, pentru că nu toți membrii au fost consultați, hotărârea fiind luată de Ponta și de craidonul puriu. Au mers pe ideea că actorul prinde și la electoratul rural, care îl ține minte din rolurile de țăran, de amărăștean, de om simplu. În plus, e om deștept și vorbește bine. E blajin și are față de proletar, cum ar zice tovarășii de dinainte de 1989. Atâta doar că independent nu e câtuși de puțin. Ca actor a fost o vedetă și a avut o carieră frumoasă. Dar iată cum la bătrânețe își distruge singur aura de “Filip cel bun” prin reeditatrea marelui succes cinematografic “Actorul și sălbaticii”. De data asta în viață, nu pe peliculă. Dacă în film, sălbaticii erau legionarii, în viața reală aceștia sunt politicienii care-l susțin și-ntre care s-a băgat. Sau crede cineva că Tăriceanu și Ponta sunt sfinții coborâți de pe tavanul Capelei Sixtine?

          Așa cum mulți actori își doresc să joace Hamlet, Mircea Diaconu își dorește să joace rolul de Președinte. Dar distribuindu-se singur și-a făcut un mare deserviciu, de imagine și de credibilitate. El nu are prestanța unui asemenea personaj. Mai ales că a rămas în amintirea iubitorilor de teatru cu acel Brânzovenescu caricatural și nu cu un Tipătescu stăpân pe situație, rafinat și uns cu toate alifiile.

          Domnule Mircea Diaconu, păcat! “Filip cel bun”, acum e rău. Asta pentru că hybrisul din teatrul grecilor antici este poleit cu mizeriile pontisto-tăriceniene la care poporul pe care vreți a-l stăpâni nu mai are “puțintică răbdare” precum Zaharia Trahanache. Și nu vă ajută nici “Artista, dolarii și ardelenii”. Poate următorul film, după ce veți fi respins la castingul pentru rolul Președintelui va fi “Marea păcăleală”. Dacă va mai fi.

Sorin Oros