Salutări finale

Motto: “În două cazuri, după mine

                Poți fi scutit să zici salut,

                Când insul ți-e necunoscut

                Sau dacă îl cunoști prea bine” Stelian Filip

        În septembrie 2015, când am început să scriu la Jurnalul de Satu Mare nu știam când mă voi opri. Am trecut, pentru scurt timp, la o publicație on-line, Presa SM, iar la final am decis să-mi fac un blog pentru a fi, deopotrivă, patron, angajat și cenzor. Pentru a da socoteală doar conștiinței mele. Nu vreau să spun că am fost cenzurat în primele două situații, am avut o colaborare bună, am primit și vreo câțiva lei, dar am ales blogul pentru că aici eram doar eu cu mine însumi. În plus îi înțeleg și pe cei care nu vor să vadă cuvinte precum pulă, pizdă, muie, futut, coaie, tipărite. Pentru mine sunt doar niște cuvinte precum mașină, panseluță, cozonac, breton, umilință. Acum e decembrie 2019! Patru ani și-un pic! 216 articole! Am scris săptămânal câte-un pamflet. Am dat în ei ca-n hoții de cai. În categoria “ei” intră toți ăia care-mi sunt dragi. Dragi așa cum îmi pot fi politicienii mincinoși (știu, e pleonasm!), imbecili, fără școală, fără scrupule, fără bagaj lexical, hoți, corupți și nemernici. Dar nu am fost cu pleoapa doar pe politicieni. I-am luat “în pana mea” și pe nemernicii de orice fel; violatori, pedofili, traficanți de carne vie, asistați social ori handicapați falși. Le-am dedicat destule rânduri și prințeselor goale la mansardă, dar pline de ele însele (și, implicit, de pule!), precum și femeilor adevărate care ne dau lecții de iubire, de atașament, de sacrificiu. Mi-am atacat și tagma de masculi dominanți, barbari, bețivi, misogini și prea iute erecționați în prezența unei femei. Noi. Mi-a plăcut, în mod special Biserica și slujitorii ei. Când am dat în popi am făcut-o cu credință în Dumnezeu, în care cred, așa cum cred că pomohacii și multpreapoleiții-n aur, multpreasfinții și multpreanemernicii nu au ce căuta în Biserică. Am atacat, în general, prostia, mișelia, minciuna, trădarea, lenea și impostura. Am vorbit despre cărți, acești prieteni metafizici care nu te trădează niciodată. Și animalele, natura și stelele și-au găsit loc printre rândurile mele. Când am scris despre Revoluție și iliescu m-a durut. Pentru că am fost acolo, am trăit-o, am sărit printre gloanțe și văd ce e acum în țară. Am scris despre prietenie, dragoste și ură. Despre războaie. Am scris mult despre țară și despre oamenii care-o populează. Și vorbe goale am scris destule. Asta pentru că nu am fost mereu inspirat. Am scris simplu, cu cuvinte firești. Nu m-am adresat academicienilor constipați care-și trăiesc iluzia în turnul lor de fildeș, evitând să coboare printre muritorii care scriu pulă, muie ori futut, atunci când trebuie să scrie pulă, muie ori futut, și nu penis, penis introdus în cavitatea bucală ori act sexual. Am scris mereu fix ceea ce am crezut și ce am simțit. Niciodată la comandă, niciodată călcându-mi pe suflet. Unora le-a plăcut, altora nu. E firesc. Nici mie nu-mi place absolut deloc Coelho, deși toată tinerimea (aia care citește, evident!) îl știe aproape pe de rost. Nu, nu mă compar cu el, am dat doar un exemplu de… gusturi. Mulți m-au înjurat. Dar văzând că au probleme cu cratimele, dezacordurile, ori i-urile finale i-am ignorant. Ce săi spui unui om care nu știe să scrie, dar te înjură de măta și de morți tăi?

          Așadar, e final de an și final de blog. Probabil, voi aduna toate pamfletele între două coperți. Asta în cazul în care cei cărora le-a plăcut ce-am scris, alături de alți oameni generoși vor direcționa cei 2% din impozitul anual, sau orice alte sume, către Asociația culturală Transfestsilvania Theatrum.

          Să fiți sănătoși și deștepți! La mulți ani!

Sorin Oros

Concluzii la capăt de drum

Motto: “Oamenii se unesc când e vorba de concluzii, dar se despart când e vorba de păreri” Goethe

        Nu știu ce va urma în următorii 30-50-100 de ani! Viața și lumea se schimbă mereu. Nu cred că în bine. Așa simt. Forțând un pic, pot spune că sunt șanse mari ca totul să se răstoarne. Albul e pe cale să se transforme în negru. Nu mă refer la rasele umane, ci la nuanțele… umanității. Dar și rasa albă e în pericol de a aduna impurități, datorită refugiaților care au invadat Europa.

          Tinerii nu mai citesc aproape nimic. Cărțile sunt neinteresante pentru ei. Asta îi va face să aibă un sertar gol în creier. Lucru dramatic pentru înțelegerea valorilor umane, a moralității și a unei vieți sociale normale.

          Iubirea pură, platonică dispare și ea. La 14-15 ani multe fete știu mai multe despre mânuirea penisului, decât despre teorema lui Pitagora sau despre operele lui Caragiale ori ale lui Eminescu. La 20 de ani sunt uzate, veștede și cu zgură în suflet. Unele se ajustează cu silicoane și botox, altele puiesc prunci pentru “alocății” și nu pentru că și-i doresc.

          Căsătoriile nu mai rezistă. Aproape trei sferturi dintre ele sfârșesc în sala pașilor pierduți sau la notar. Dacă există copii, aceștia suferă fără vreo vină, din cauza răzbunării părinților, unul pe altul.

          Clasa politică e cangrenată. Toți mint, toți fură. De 30 de ani auzim doar promisiuni pe care mulți naivi încă le mai cred. Legile sunt mutilate, politicienii scapă de pârnaie, iar infractorii periculoși ies din pârnaie. Polițiștii sunt bătuți, pădurarii sunt uciși. Poporul e gazat. Lingăii fără școală sunt promovați. Fetele care la 15 ani au descoperit penisul, la 30 ajung secretare prin Ministere frecându-și gingiile de prepuțuri politice generoase, pe salarii uriașe. E firesc, de altfel, o muie bună nu se poate plăti cu zahăr și ulei, fie el chiar de floarea-soarelui. Astea sunt doar pentru cei care primesc muie.

          Școala a decăzut atât de mult încât profesorii sunt umiliți și bătuți în clase. Cinic fiind, aș putea spune că unii merită, pentru că nu poți să iei nota doi la titularizare și apoi să le predai elevilor de nota zece. Părinții nu-și mai controlează copiii, unii stau în come alcoolice, alții trag tare în Diasporă pentru un trai mai bun.

          Spiritul civic a murit. Te taie unul pe stradă, iar cetățenii își urmează traseul stabilit, neauzind și nevăzând nimic. Toți vor schimbare, dar când sunt chemați în stradă stau acasă, beau bere și sparg semințe-ntre dinții cariați. Aruncă mizeriile pe jos, parchează unde vor, șofează de parcă ar fi singuri pe drum. Toți au pe cineva care să-i “rezolve”. Aici e marea problemă eternă a acestui popor. Mereu cineva îl “rezolvă” pe altcineva. Prin alte locuri, dacă ai greșit plătești, indiferent cine ești. Acolo se analizează fapta, la noi doar omul.

          Se cultivă nonvaloarea, prostia și slugărnicia. Un om valoros, deștept și drept, care are personalitate este înlăturat.

Bărbatul, în societatea modernă nu mai e bărbat. E un fătălău care în situații limită se pierde. Serviciul militar îl învăța câte ceva despre bărbăție. Acum, în locul “armății”, bărbatul merge la salon și se epilează.

Natalitatea a scăzut dramatic. Puțini se-ncumetă să mai facă prunci într-o societate în degringoladă. Mă refer la cei responsabili, că asistatele sociale nasc precum iepuroaicele. Din păcate, copiii lor nu vor avea niciun viitor.

Oamenii deștepți, specialiștii adevărați emigrează. Nu-și găsesc rostul într-o țară în derivă. Am ajuns să colonizăm Europa, avem enclave românești în Spania, Italia, Germania, Anglia, Irlanda, Franța, Portugalia, Belgia și Austria. Peste tot e plin de români… mai puțin în România. Peste o sută de ani mă tem că România nu va mai exista, așa cum e ea acum, cu hotarele actuale. Dacă apucați anul 21-20 trimiteți-mi un gând și spuneți-mi că m-am înșelat.

În concluzie… concluziile mele nu sunt deloc îmbucurătoare. Nu am speranțe la schimbări majore. Și nici nu sunt naiv la anii mei. Cred că fiecare va fi pe cont propriu, pentru el și nu pentru țară.

Sorin Oros

Țara fără viitor

Motto: „Când accepți un nivel mai scăzut de implicare personală, te îndrepți către eșec” Herbert Harris

        30 de ani de la Revoluție! Niciun vinovat. Păduri defrișate ilegal, pădurari uciși. Fabrici și uzine dezmembrate, distruse, falimentate. Țepe uriașe la Bănci. Autostrăzi doar în vise. Spitale cu bacterii. Școala distrusă de experimente. Analfabetism funcțional 44%. Adică 44 dintr-o sută nu înțeleg ceea ce au citit. Viitorul e luminos. Niciun vinovat. Cultură de mahala. Crime și violuri nerezolvate. Infractori eliberați înainte de termen. Vulgaritate, promiscuitate, analfabetism în Parlament. Polițiști fără putere. Judecători fără coloană. Corupție generalizată. Politicieni imbecili. Multe familii normale, fără copii. Multe familii de țigani cu mulți copii. Alocații și ajutoare sociale cu nemiluita. Șpăgi grase la orice contract cu Statul. Trafic de influență. Trafic de minore. Trafic de țigări, cu T.I.R.-ul. Asasinii din 1989 promovați în grade și-n funcții, cu certificate de revoluționar și cu privilegii. Eroii adevărați uitați și marginalizați. Prostovani și idioți cumpărați cu mici și bere pentru voturi. Corupți dovediți nepedepsiți, liberi și sfidători. Curve ajunse secretare în Parlament. Nepotism. Multe, multe biserici și catedrale, și multe țevi sparte și ruginite în sistemul de termoficare al orașelor. Oamenii se-ncălzesc iarna cu multă, multă credință. C-așa a gestionat Firea, banii Primăriei Generale. Interlopi care fac scut în jurul unui cariat penal, la Tribunale. Milioane de români plecați în străinătate, la muncă. Unii, la furat. Doruri, drame, dureri, rupturi. Suflete triste, suflete goale, suflete moarte. Politicieni nababi cu economii în Bănci și familii normale cu rate la Bănci. Mizerii pe străzi, mizerii în suflete. Popor divizat, oameni plini de ură. Spirit civic inexistent. Oameni fără dinți. Oameni jegoși și puturoși. Bețivi și curve bătrâne. Boli netratate. Ogoare pline cu mărăcini. Cândva acolo era grâu. Inundații din cauza defrișărilor fără cap. Gripe aviare și porcine închipuite. 14 mii de mioare înecate.  Incompetenți care nu pot lua decizii în momente de criză. Așteaptă instrucțiuni de la șefii politici. Oile nu fac politică, ele se îneacă sub orice regim incompetent. Oile care fac politică suntem noi, cei care știm totul despre toți. Mai puțin despre noi înșine. Nu mai știm să trăim, să visăm, să sperăm. Nu mai știm să muncim, dar știm să furăm. Nu mai știm să gândim singuri, dar emitem verdicte despre toți, deși nu-i cunoaștem. Sau îi cunoaștem după cum ne spune Antena 3, de exemplu. Biserica nu mai ajută, ci prosperă. Enoriașii pupă oase și rămân neîngropați dacă n-au arginți pentru domnul popă.

          Oare pentru asta au ieșit în stradă, și au murit oamenii în decembrie 1989? Categoric, nu. Cei care ați prins acei ani știți de ce au ieșit. Cei care nu i-ați prins nu știți ce era atunci decât din povești. Unele deformate. Și, astfel, ajungeți să regretați acele vremuri, deși nu le-ați trăit. Și nici nu vă implicați în vremurile astea, noi. „Vă doare la bască” dacă ies violatorii din temnițe, ori dacă un cariat face legi pentru curul lui. Nu vă interesează să mergeți la vot, nu vă interesează ce se întâmplă în țară. Nu sunteți implicați în niciun fel. Însă comentați despre orice, la concurență cu Cioran. Deși nici pe el nu l-ați prins. Iar de citit, nu ați avut timp... Dreptul de a comenta a fost câștigat în 1989, printre altele. Nu vă cert. Doar constat. Și trag concluzia că acei 1000 de oameni au murit degeaba, în Revoluție. Așa cum au murit degeaba și cei de la cotul Donului. Și cei din 1916-1918.  Și cei din 1877. Și cam toți cei care au murit pentru țara asta populată. Toți cei care au murit au făcut-o sperând că aceia care vor veni după ei o vor duce mai bine. Dar o duc? O duceți? Fără implicare socială, civică și chiar politică nu se poate întâmpla nimic bun. Pentru că șacalii și analfabeții se implică în locul vostru și-și culeg roadele. Ceilalți doar comentează.

Sorin Oros

Speranța

Motto: “Sunt pregătit pentru tot ce este mai rău, dar sper tot ce poate fi mai bun” Benjamin Disraeli

        Fără speranțe cred că omul ar lua-o razna. Sau ar muri. Speranța este o iluzie care ne ține în viață, cu mințile la locul lor. De ce cred asta? Pentru că atunci când nu mai speri la nimic, nu mai ai niciun motiv să stai pe-aici, pe pământ. Tot timpul sperăm la ceva. Tineri fiind sperăm să intrăm la facultate. Apoi sperăm să ne găsim un loc de muncă pe placul nostru. Poate nu reușim de prima dată, dar sperăm. Vine timpul căsătoriei și sperăm să ne găsim sufletul pereche. Nu toți reușesc, dar toți speră. Unii se amăgesc, iar apoi divorțează cand speranța li se transformă într-o certitudine dureroasă, la care nu au sperat. Majoritatea speră să aibă copii și majoritatea vor avea. Apoi, speră cu toții să-i vadă mari și sănătoși, aranjați la casele lor. Unii reușesc, alții nu, dar de sperat o fac toți. La maturitate toți oamenii speră să fie sănătoși, să fie ocoliți de boli. Până atunci aveau alte speranțe. Iar la bătrânețe, majoritatea speră să aibă o moarte ușoară, să nu se chinuie chinuindu-i și pe cei din jurul lor.

          Așadar, omul trăiește sperând mereu la ceva. Fără speranță traiul pe pământ cred că ar fi groaznic. Ai trăi doar ca să mănânci, să bei și să dormi. Sunt și de-ăștia, dar existența lor e incertă. Chiar și noțiunea de om e incertă pentru ei. Nu ăsta e motivul pentru care apărem pe pământ. Cred că însăși apariția omului este o speranță. O speranță pentru părinții noștri, pe care, mai apoi ne-o asumăm și ne creăm propriile noastre speranțe. Care, precum bulgărele de zăpadă, se propagă, crește și alunecă mai departe, din generație în generație. Viața este speranță. Iar speranța este iubire și dorință. De orice fel, desigur. Unii iubesc banii și speră să fie bogați. Își doresc asta. Dar, adesea, după ce se îmbogățesc, unii se îmbolnăvesc. Și speră să se însănătoșească. Își doresc să dea toți banii pe care-i au pentru a scăpa de cancere. De data asta speranța lor se îndreaptă către Dumnezeu, nu către bani. Iar asta cred că e cea mai nobilă speranță a omului. Să speri la ajutorul lui Dumnezeu iubindu-l. Atenție, asta nu înseamnă, câtuși de puțin, să speri că mozolind niște oase vechi scapi de cancere. Nu acolo este Dumnezeu. Acolo este doar speranța deșartă că boala trece printr-o pupătură pe-un ciont. Dumnezeu este în mintea noastră… dacă este. Speranța nu este, totuși, prostie. E doar o dorință lucidă.

          Omul speră, își dorește. Când nu o mai face înseamnă că și-a îndeplinit parcursul terestru. Și dispare. Chiar dacă nu moare atunci, trăiește ca un mort viu. Sau ca un viu care speră să moară cât mai repede.

Sorin Oros

Obiecte sexuale... minore

Motto: „Marea diferență între sexul pe bani și sexul gratuit este că sexul pe bani costă mai puțin” Brendan Francis

        De când e lumea bărbații au fost atrași de femeile tinere pentru satisfacerea poftelor sexuale. Cazuri de fete tinere atrase de bărbați maturi există și ele. Mai puține, dar există. În primul caz e vorba de instinctul animalic, în al doilea de bani și siguranță. Azi mi-am propus să dezvolt acest instinct animalic din bărbat care face din tinerele fete, minore adesea, doar un obiect sexual. Bărbații cu bani, cu mulți bani își cumpără fete pe care le folosesc, exclusiv, la sex. Pentru a le cumpăra e nevoie de cineva care să le vândă. Traficanții de carne vie. E plină lumea de ei. Și România e plină. Răpesc sau ademenesc tinere naive, apoi le violează, le bat și le vând altora care le obligă să se prostitueze. Unele sunt omorâte, iar cele care trăiesc rămân traumatizate pe viață. În ultimii ani acest fenomen a explodat peste tot, deci și în România. Fete de 14-18 ani sunt furate din sânul familiei (pentru a li se comercializa sânul!) și exportate, mai ales în Italia. Dar ajung și prin zonele arabe. Cred că este cea mai mare crimă pe care o poate comite cineva asupra unui copil. Părinții de fete, în vremurile noastre, trebuie să fie jandarmi, psihologi și cei mai buni prieteni ai copilelor lor. Dar câți înțeleg asta? Câți pot să fie așa? Câți sunt lângă ele în anii în care asasinii de vise le dau târcoale? Nu, nu dau vina pe ei, deși unii sunt vinovați. Ar putea să prevină aceste dezastre. Vina este a bărbaților care apelează la serviciile lor, după ce acestea au fost răpite și traficate. Omul este cel mai feroce animal, am mai spus asta. Iar când e vorba de sex își pierde judecata. Dacă bărbatul are o poftă sexuală și-o satisface pentru că există ofertă. Dar dacă această ofertă n-ar exista? Ei bine, pentru asta ar trebui să nu mai existe cerere. Dacă fetele ar șoma și n-ar mai avea clienți nu le-ar mai răpi nimeni obligându-le să se prostitueze. Dacă noi, masculii, n-am mai apela la serviciile lor, fetele ar rămâne cu inocența intactă la familiile lor, trăindu-și visele adolescentine. Sigur, sunt și fete care se prostituează de bunăvoie, fie pentru bani, fie din plăcere, dar, cel puțin, nu ar mai fi fete răpite, bătute și violate de traficanții asasini pentru care închisoarea pe viață ar fi prea puțin. Bordelurile oficiale pentru asta au fost inventate, pentru ca persoanele care intră acolo să o facă de bunăvoie, pentru că vor asta, fie bărbați, fie femei.

          Voi, asasini de vise, criminali ai inocenței vă puteți închipui ce simte un tată al unei fete răpite, violate și bătute, apoi obligată să stea sub burtoiul grețos și transpirat al unui bădăran libidinos? Nu puteți. Asasinii nu au sentimente. Nu au remușcări. Nu au milă. Nu au nimic uman în ei. Au doar pofte animalice și dorința de-a se umple de bani din vânzarea unor trupuri de adolescente pe care le tratează cu bătaie și cu dispreț. Nu meritați să trăiți! Meritați să aveți parte de același tratament pe care-l aplicați acestor minore pierdute-n jungla vieții. Meritați să fiți bătuți și futuți în gură și-n cur. Să fiți scuipați. Să se pișe omenirea pe fețele voastre. Să mâncați fecale și să dormiți peste șobolani. Să fiți obligați să-i priviți pe alții cum vă fut copiii în toate găurile posibile. Asta meritați voi, criminalilor! Asta merită toți cei din tagma lui Dincă, caracaleanul. Dar și cei care-i acoperă. Polițiști, procurori, politicieni. Probabil, după un asemenea tratament v-ar trece pofta de-a mai ucide vise, speranțe și copile. Iar voi, bărbații onorabili, chipurile, care vă plătiți obiectul sexual însuflețit să vă satisfacă, gândiți-vă că vă plătiți copilul să v-o sugă. Iar apoi, seara, luați cu toții cina în familie și așteptați o nouă zi lăudându-vă copilul că a luat o notă de zece la școală.

Sorin Oros

P.S. Cum am spus mai sus, există o diferență între fetele minore care o fac de bunăvoie și cele care sunt obligate. Veninul meu se îndreaptă către masculii care profită de cele din a doua categorie. Fetele din prima categorie sunt doar niște nefericite, iar masculii niște norocoși. Aceștia se duc, plătesc, servesc și pleacă. Fără violențe, fără constrângeri. Fetele alea sunt acolo pentru că vor... iar bărbații vor merge întotdeauna pentru că le place.