Schimbă-te mereu rămânând acelaşi

Motto: „Pentru a fi de neînlocuit trebuie să fii întotdeauna diferit” Coco Chanel

        Oamenii nu se schimbă, în esenţă, niciodată. Fiecare dintre noi este croit şi plămădit în urma combinaţiilor a mai multor factori esenţiali. Genele, educaţia, şcoala şi societatea. Toate astea contribuie la „construcţia” interioară a unui om. Să vă dau câteva exemple.

Un băieţel crescut într-o comunitate musulmană ultraconservatoare nu va ezita să decapiteze, pe la 20-30 de ani, o femeie apetisantă considerând-o necredincioasă, femeie cu care ar fi putut să facă dragoste, dacă acesta se năştea în Europa.

          O fetiţă născută şi educată în Germania, Norvegia sau România nu va accepta niciodată să-şi pună dinamită la brâu şi să se arunce-n aer într-o mulţime de oameni, pentru a putea sta apoi la taclale cu Allah, în poala lui. Ar prefera poala unui bărbat care ar înfăşura-o cu îmbrăţişări.

         Un ateu sau un credincios normal nu ar săruta moaşte niciodată, şi nici nu ar apărea la tv cu mătănii printre degete, ca Becali şi, mai nou, fostul arbitru Alexandru Tudor. În schimb, cei doi, plus alte mii de habotnici ar umbla pe rotule înconjurând biserici, ar săruta lemne, metale simple sau argint, în formă de cruce, sperând să se trateze de cancere, bătături sau conjunctivită.

      Un nenorocit cu patru clase, fără dinţi, cu şapte copii, fără serviciu, trăind într-o cocioabă ar vota psd-ul dacă acesta i-ar da nişte mălai extra şi nişte ulei rafinat, şi i-ar promite că la anul îi va mai da şi nişte bani.

         Un om şcolit, citit şi liber va înţelege că psd-ul minte aşa cum respiră şi i-ar da cu flit.

         În concluzie, omul depinde de nişte factori pentru a deveni... om, cum spuneam mai sus. După aceea e gata, e format, ambalat şi livrat pe piaţă. În esenţă, nu se mai poate face nimic cu el. Absolut nimic. Dar se poate petici, pe ici-colo cu „machiaje” efemere. Poate fenta. Poate amăgi. O perioadă va ţine. Unii îţi vor spune că te-ai schimbat. Dar schimbarea este doar exterioară, de formă, nu de fond. Toate se schimbă în jurul nostru şi-atunci nimic nu mai pare aşa cum era. Dar un copac într-o pădure, sau un copac pe malul unui râu, tot copac e.

      Ideea, însă, e alta. Şi-anume adaptabilitatea omului. Dacă rămânem încrâncenaţi în principii rigide, fără să evoluăm odată cu societatea avem toate şansele să eşuăm. Trebuie să fim ancoraţi, permanent, în realitate şi să speculăm, mereu, orice ocazie pentru a fi altfel, dar rămânând aceeaşi. Sigur că este dificil, dar cei care au reuşit nu au fost, nicidecum, leneşii. Au fost aceia care s-au reinventat mereu, care au ţinut pasul cu evoluţia societăţii în care au trăit sau trăiesc. Oricum, nefiind toţi la fel, doar unii se pot schimba rămânând aceiaşi. Restul rămân neschimbaţi şi, parţial, eşuaţi.

Sorin Oros