Motto: „Manelele sunt un fel de mamele cu silicon; arată
bine, dar sunt false” Mădălin Voicu
Maneaua...
Unii spun că e muzică de petrecere. Eu spun că e o mizerie şi-o apocalipsă, un
cancer abătut asupra spiritului uman. Voi detalia.
Maneaua
e un cuvânt turcesc şi înseamnă cafea. Se presupune că a apărut pe meleagurile
noastre în timpul regimului fanariot. A fost adaptată în timp şi a devenit
muzică lăutărească, de petrecere. Prestatorii de manele nu erau absolvenţi de
Conservator, ci simpli ţigani. Sau ţigani simpli. Au cântat prin mahalale până,
unii dintre ei, au ajuns celebri: Romica Puceanu, Gabi Luncă, Fărâmiţă Lambru
sau Dumitru Siminică. Nu a avut impactul unei culturi de masă, ci unul
periferic. Dar, după 1990, genul ăsta de „muzică”
a explodat şi, de la periferie, a cotropit toată societatea. Din bordeie din
chirpici, până la luxoasele vile cu piscină, manelele se aud astăzi „fără număr”. Prestatorii au rămas ca şi
în trecut, într-un număr copleşitor, tot ţigani. Şi tot ca şi în trecut, nu
sunt nici azi, absolvenţi de Conservator. Au apărut ca cipercile după ploaie,
şi-au luat tot felul de nume puerile şi idioate (Adrian-Copilul Minune, Sorinel
Puştiul, Adi de la Vâlcea, Jean de la Craiova, Florin Salam, Vali Vijelie,
Denisa Manelista, Sorin-Copilul de Aur, Nicolae Guţă, Marian Mexicanu, etc), şi
au contaminat cultura de masă. Nu vorbesc de melodicitate, de aranjament
muzical, ci de mesajul pe care-l transmit, de textele versurilor absolut
dizgraţioase.
„Să moară duşmanii mei”, „Fenomenal este că
sunt fenomenal, sunt bărbat al dracului, bărbat fatal”, „Ei s-au bătut pentru
banii de la duşmanii”, „Hai nu fi timidă, haladito, îţi fac viaţa ca la Puerto
Rico”, „E greu la închisoare, în lanţuri şi în soare”, „Fată mai lasă vrăjeala
că nu ţi-ai terminat şcoala, îţi arată băiatul cum să treci examenul”, „M-am
dat cu parfum de bancă, la mine banul să tragă, m-am dat cu spray de bancomat, d’aia bani am
adunat”, “România e prea mică pentru şmecheria mea, am colindat Europa să mă
pot desfăşura”, “De o viaţă fac ce vreau şi pe nimeni nu mă dau, credeţi-mă pe
cuvânt, eu vă cumpăr, eu vă vând”, “Am viaţă de barosan chiar dacă sunt un
puştan, sunt tânăr şi viaţa-mi place şi agăţ numai puştoaice”, “Eu sunt bomba
nucleară, distrug tot ce mă-nconjoară, am cea mai mare valoare, cine mă supără
moare”, “Am relaţii peste tot, sunt şef de clan mafiot, gaborii n-au nicio
probă, că-s din lumea interlopă, Ei mă caută prin ţară, eu îmi fac viaţa
pe-afară, caută probe cu tona, eu mă plimb prin Barcelona”… Aş mai putea găsi tone de
maculatură absolut infernală şi, probabil, voi ştiţi mai multe asemenea “capodopere”. Vă întreb, doar, pe cei
care devoraţi manelele, dacă aţi auzit în bula voastră existenţială de ABBA,
Boney’M, Frank Sinatra, Nat King Kole, Patrick Bruel, Adriano Celentano, Queen,
AC/DC, Patricia Kaas, Dalida, Cesaria Evora şi mulţi alţii? De “fotbalişti” precum, Ceaikovski, Vivaldi,
Strauss, Bach şi Beethoven, probabil c-aţi auzit, dar nu i-aţi prins. Erau din
altă era. Ei “jucau” artistic, nu
făceau larmă. Nu se scremeau penibil şi nici măcar nu foloseau cuvinte. Că vă
supăraţi, că nu, vă spun clar: maneaua e cea mai idioată muzică inventată
vreodată, iar consumatorii ei sunt nişte oameni neterminaţi.
“Fenomenal este că sunt fenomenal” în
sinceritatea mea. “Să moară duşmanii mei” dacă vă mint! Fac
asta pentru că “sunt bazat, am mercedesuri şi femei şi vă-ngrop pe toţi în
lei”.
Acum mă duc să borăsc…
Sorin Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu