Biserica – opiumul târâtorilor Cartea – opiumul trăitorilor

Motto: „Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi” Nicolae Steinhardt

Cât de frumos explică Steinhardt cum stă treaba cu credinţa şi cu dumnezeirea! Chiar dacă s-a născut evreu, Aurelian Nicolae Steinhardt a trecut la religia ortodoxă în închisoarea de la Jilava, iar după eliberarea din temniţă s-a călugărit. Aşadar, vorbim despre un om care a trăit cu Dumnezeu în cap şi-n inimă. În permanenţă. Cu toate astea, vor fi fiind destui creştini habotnici care-i vor nega ortodoxia şi, implicit, vorbele. Sau, cel puţin i le vor interpreta după capacitatea lor de înţelegere, capacitate dobândită în urma lecturilor. Sau în lipsa lor.

Le voi interpreta şi eu şi voi spune că... sunt un om normal, cu defecte, cu calităţi, cu păcate, dar un om care judecă singur. Îmi pun întrebări, caut răspunsuri, constat, observ, învăţ, citesc, privesc. Muncesc, mă mai fut, mai beau, adică fac chestiuni lumeşti. Ştiu că o să mor într-o zi. Sau într-o noapte. Asta nu ştiu sigur. Nu ştiu sigur nici cum arată Dumnezeu. Însă, popii ştiu cum arată. Au bărbi mari şi haine negre. Haine negre am şi eu, iar barbă aş putea să-mi las. Totuşi, n-aş fi popă, dar aş arăta ca un popă. Şi ei dacă s-ar rade şi s-ar îmbrăca în blugi ar putea arăta ca mine. Sau ca voi. Altfel spus, sunt doar oameni. Nimic altceva. Iar dacă eu ca om am păcate, ei ca oameni nu au? Şi-atunci de ce să-i ascult pe ei şi nu pe vânzătoarea de la alimentară sau pe electrician? Cu ce mă poate ajuta un bărbos îmbrăcat în negru să găsesc răspunsurile la întrebările dumnezeieşti? Mai ales dacă bărbosul e iubitor de băieţi, are spaţii închiriate din care câştigă bani pe care nu îi dă săracilor, îmi spune că soţia mea e prostituată deoarece foloseşte prezervativul când se fute, îmi spune să nu-mi protejez soţia şi să o las să nască de fiecare dată când rămâne gravidă (sunt cam futăcios, recunosc!), cere bani de la Stat ca să construiască o uriaşă clădire inutilă, face politică, refuză să-mi îngroape morţii dacă nu cotizez (fără chitanţă!), îmi spune că femeia e obligată să-şi asculte bărbatul şi să nu iasă din cuvântul lui, îşi bate enoriaşii care-i calcă proprietatea, şi mai aflu că mai are şi un copil „din flori”. Adică, a futut şi el o altă femeie în afara evlavioasei preotese care-l aşteaptă acasă desluşind psalmii. Nu e mai aproape de adevăr dacă citesc şi mă documentez? Poate, astfel aflu că Dumnezeu nu a fost văzut de niciun popă, dar că există ceva, o energie, un spirit, poate un gând, un crez sau o naivitate, ceva care nu poate fi înţeles şi explicat de nimeni, dar care ne face temători de ceva... dumnezeiesc. E clar că niciun bărbos nu-mi poate spune cum arată Dumnezeu şi ce i-a spus lui ca să ne spună nouă. Dacă Dumnezeu a spus ceva oamenilor pot afla citind despre acest lucru. Aşa cum şi despre bărboşi, dacă fac toate cele descrise mai sus, pot afla citind despre ele. Apoi îmi pot face singur, cu propria-mi gândire, o părere. Şi despre Dumnezeu, dar şi despre bărboşii în negru. La fel pot face şi ei în ceea ce mă priveşte. Pot afla cum sunt cunoscându-mă. Dar nu pot să-mi arunce-n faţă că sunt păgân, necredincios, pătruns de Diavol, lipsit de judecată sau orice altceva le trece lor prin capete să afirme despre cei care nu-i ascultă. Iar dacă e cineva pătruns în această ecuaţie, aceia sunt ei, bărboşii. Sunt pătrunşi de alţi bărboşi, sau de aspiranţi la bărbi şi haine negre. La propriu. Nemernicii ăştia mizează pe ignoranţa semenilor lor şi o speculează, pozând în ochii acestora în prelungiri dumnezeieşti. Iar semenii ăştia, lipsiţi de cultură, amărâţi şi temători, fac şi cred tot ce spune bărbosul din parohia lor. Şarlatanie e asta, domnilor popi! Dumnezeirea e atât de departe de voi încât, dacă Iadul există, cu siguranţă, acolo veţi adăsta în lumea de apoi (dacă şi aceasta există!).

ÎnalţiPreaFericiţi, ÎntâiStătători, MultPreaLuminaţi, MultPreaMilostivi sunteţi nişte mincinoşi şi farisei fără scrupule. Nişte indivizi care v-aţi lăsat bărbi lungi şi purtaţi sutane negre pentru a-l piti mai abitir pe Satana din sufletele voastre.

Băi, milostivilor, bunilor, blânzilor, smeriţilor cu poale lungi de ce-i lăsaţi pe oameni să se târască-n coate şi rotule pe lângă nişte ziduri de piatră şi ciment? De ce îi ţineţi proşti şi temători? Care e misiunea voastră pe acest pământ? Ticăloşilor! Vă urăsc până la Doamne-Doamne şi-napoi! Nenorociţilor! Spurcaţilor! Păcătoşilor!

Sorin Oros

P.S. Rugaţi-vă pentru mine să găsesc calea bisericii, să vă pup poala, să vă dau birul şi să vă-nconjor zidurile pe brânci. Că pe Dumnezeu îl găsesc eu singur. Mai exact, El ne găseşte pe toţi. Asta dacă avem capacitatea de a-l primi în noi. Voi ce primiţi în voi, în afară de arginţi şi, unii, câte-o pulă de aspirant la sutanele negre?