Motto: „ Frumuseţea trezeşte sufletul la viaţă” Dante
Alighieri
Antonimul frumuseţii este urâţenia. Aşa cum există
oameni, lucruri, locuri ori situaţii frumoase, există şi, toate astea, urâte.
Oamenii preferă, evident, frumosul în detrimentul urâtului. Dar de ce, oare?
Deşi ţine de imagine vizualizarea frumosului sau a urâtului naşte stări
sufleteşti. Deci instrumentul de măsurare e sufletul. De ce nu vrea sufletul
chestiuni urâte? Dificilă întrebare... Poate un răspuns ar fi faptul că urâtul
produce suferinţă şi durere. Şi-atunci, în goana noastră iluzorie către viaţa
veşnică încercăm să ne hrănim sufletele doar cu bucurii şi satisfacţii. Iar
bucuria nu poate izvorî din ceva urât. Nu cred că se bucură nimeni când vede un
om urât, o stradă cu gropi, un teren plin cu bălării, hârtii şi flacoane de
plastic, un restaurant cu feţele de masă pătate, un om beat sau drogat care
face scandal, ori manifestarea susţinătorilor P.S.D., cu mici şi bere, de la
Căcâna. Toate astea sunt dizgraţioase, sunt imagini dezolante, triste şi fără
farmec. Dar când vedem o persoană cu trăsături frumoase, elegantă, un bulevard
impecabil asfaltat, un gazon tuns şi aranjat, un local frumos mirositor,
aranjat cu stil, oameni care beau cu măsură şi degajă veselie ori o manifestare
publică decentă, cu ştaif, sufletul se umple de bucurie. E plin de viaţă.
Cel mai simplu e cu oamenii. Când apare undeva o
femeie frumoasă toţi bărbaţii devin, brusc, preocupaţi de ea. Încearcă să nu o
piardă din raza vizuală şi îşi pregătesc replica de abordare. Dacă până atunci
au fost apatici şi plictisiţi, când apare frumuseţea se trezesc la viaţă, devin
cocoşei. Se dau peste cap să-i intre în graţii abandonând orice altă
activitate. Dacă, însă, apariţia feminină e ştearsă, lălâie, boccie, şleampătă,
grăsună, pitică şi cu bube, bărbaţii se comportă ca şi cum n-ar fi apărut
nimeni. Nu o văd, nu îi interesează, o ignoră şi-şi văd de ale lor. Nu vor să
cucerească ceva urât, ceva ce nu le trezeşte nimic în suflet şi, probabil, nici
în pantaloni. Deşi doare, e firesc să fie aşa. Omului îi place ceea ce e
frumos. Întrebarea care se pune e de ce există urâtul, atunci? Dacă tuturor ne
place tot ce e frumos, oameni, lucruri, locuri, situaţii, de ce există şi
varianta urâtă a acestora? Eu personal nu găsesc răspunsul la întrebarea asta.
Poate că aşa e viaţa. Frumoasă şi urâtă, deopotrivă.
Sorin Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu