Plictiseala

                                   

Motto: „Omul urâşte plictiseala din acelaşi motiv pentru care urăşte moartea, adică non-existenţa” Giacomo Leopardi

       

Când aud oameni, mai ales tineri, care spun că se plictisesc devin trist. Desigur, plictiseala face parte din viaţă, există situaţii plictisitoare, dar nu poţi afirma că te plictiseşti nefăcând nimic. Înseamnă că nu trăieşti, că nu ştii ce să faci, nu ştii cu ce să-ţi ocupi timpul alocat propriei existenţe pe acest pământ. Te poţi plictisi în timpul unui spectacol de teatru prost, anost, un spectacol liniar în care nu se întâmplă nimic înafară de o vorbărie goală şi preţioasă, dar fără nicio stare. Te plictiseşti vizionând un film slab din care nu pricepi nimic. Te mai poţi plictisi participând la o discuţie cu nişte interlocutori care nu au nimic de spus. Care vorbesc discuţii, cum zic şmecherii. Dar când eşti tu cu tine însuţi cum să te plictiseşti? Cele mai importante lucruri, omul le face singur. Se naşte, gândeşte şi moare singur. Cele mai personale, mai corect spus. E drept, mulţi se nasc şi mor, dar puţini gândesc. Mai ales singuri. Ăştia, pesemne, sunt cei care afirmă că se plictisesc în viaţă. Pentru că dacă gândeşti, această activitate îţi ocupă tot timpul... liber. Nu ai timp de plictiseală dacă-ţi pui întrebări despre tine, despre viaţă, despre lume. Nu ai timp să te plictiseşti dacă, atunci când eşti singur, citeşti o carte. Afli lucruri noi şi-ţi dezvolţi imaginaţia. Îţi îmbogăţeşti cultura. Înveţi cuvinte pe care le poţi folosi într-o discuţie pentru a nu fi plictisitor pentru alţii. Poţi argumenta orice afirmaţie cu ajutorul informaţiei. Poţi participa la dialog, ai instrumentul implicării.

La fel, nu te poţi plictisi dacă te uiţi la un documentar despre animale, plante, ştiinţă, ori la unul istoric, despre războaiele lumii sau despre specialităţile culinare din Tadjikistan sau Vietnam. Fiecare cu pasiunea lui, evident, dar acum există informaţii pentru oricine, despre orice. Nu trebuie decât să fim interesaţi de ceva. Să gândim. Şi să trăim.

Din păcate, foarte mulţi oameni doar se nasc şi mor. Iar în etapa de mijloc se plictisesc. Se plictisesc trăind. Am mai spus asta, pentru mulţi e un chin să trăiască. Cel mai bun exemplu e tanti Viorica Vasilica, Primul Ministru al ţării. Asta se plictiseşte de atâta muncă. Un caz unic. E în priză 24 de ore pe zi, şi nu mai are timp pentru ea. „Decât” pentru ţară. Citeşte, cu bâlbe, discursurile scrise de alţii şi vizitează ţările impuse de Padrone Livione. Că n-are exerciţiul lecturii se vede din avion, dar nici prea multe cuvinte nu cunoaşte. Vocabularul muierii e sărăcan, ca amărâţii ei compatrioţi, care-o duc de pe-o zi pe alta. Apropiaţii au dezvăluit că plânge zilnic. Sărmana. Credeţi că nu e plictisitor să citeşti zilnic vorbele scrise de alţii, fără să le înţelegi, măcar? Dar ea mai are şanse să se salveze intrând la puşcărie. Motive există. Acolo se fac cursuri de croşetat, poate face cipcă, integrame ori poate citi reviste de modă. Ar ajuta-o! Şi, astfel, ar scăpa de plictiseală, iar noi de aberaţii. Problema e cu restul celor care se plictisesc şi n-au şansa Vioricăi. Pentru ăştia singura soluţie ar fi să dea ortul popii cât mai repede. Ar scăpa de îngrozitorul chin al trăirii propriei vieţi unice, irepetabile şi deloc plictisitoare.

Sper că nu v-am plictisit!

Sorin Oros