Limbutele şi filozofii

Motto: „A dezbate e tipic masculin, a conversa, feminin” Louisa May Alcott

N-aş vrea să mă acuzaţi că sunt misogin pentru că ar fi un lucru fals. Pot judeca diferit de Gigi Becali, deşi nu avem acelaşi număr de oi. Pentru mine, femeia este egală cu bărbatul în drepturi. În obligaţii nu prea este, asta pentru că ea are mai multe. Dar asta e o cutumă ancestrală, şi nu cred că poate fi schimbată vreodată. Adică nu-i văd pe bărbaţii viitorului să spele copiii la cur, să-i hrănească, să pregătească mâncare pentru soţia care-i la muncă, să spele haine şi să facă ordine în casă.

Ceea ce vreau să dezbat astăzi e limbuţia feminină. Femeile vorbesc mult. Şi unii bărbaţi vorbesc mult, mai ales după ce beau mult. În general, bărbaţii sunt taciturni. Vorbesc doar cât e necesar. Nu turuie, ci se menajează. Dacă nu sunt înţeleşi, eventual, lovesc. Nu prea repetă de mai multe ori un lucru. Femeile nu lovesc. Ele bat. Dar din gură. Conversează, elegant spus. Însă conversaţia lor, adesea, e repetitivă. „Nu ai spălat vasele!”, „De ce nu ai spălat vasele?”, „Când o să speli vasele?”, „Iar n-ai spălat vasele!”, „Nu speli vasele?”, „Spală vasele!”. Bărbaţii dezbat subiectul vaselor. „Sunt obosit, am muncit mult azi!”, „Nu am timp, m-aşteaptă amicii la fotbal!”, „Nu le spăl, asta e treaba femeii!”, „Le spăl mai târziu!”. Iată încă una dintre multele diferenţe care caracterizează cele două sexe. Sexe care, de altfel, se caută şi se atrag mereu. Cu toate diferenţele de gândire, de acţiune, de simţire ori de... vorbire. Nu spun că femeile nu ştiu vorbi, ori că sunt proaste. Nici vorbă! Doar că ele, majoritatea, vorbesc atât de mult şi nu obosesc niciodată. Dac-aş fi rău m-aş întreba când mai au timp să gândească. Dar n-o fac pentru că ştiu că ele gândesc, adesea, mult mai pragmatic decât bărbaţii. Mai ales în situaţii de criză, în situaţii limită. Până dezbat bărbaţii acea situaţie, unele femei au rezolvat-o deja. Şi, culmea, fără prea multă conversaţie!

Dar... există şi excepţii, de ambele părţi. Sau inversări de roluri. Sunt femei care nu vorbesc şi bărbaţi care repetă, de zeci de ori, acelaşi lucru. Cazurile în care femeile nu vorbesc sunt două. Primul, o femeie nu mai vorbeşte atunci când e moartă. Posibil ucisă de „filozoful” care a dezbătut problema şi nu a conversat. Al doilea caz în care o femeie nu mai vorbeşte e atunci când... e vie, dar a murit ceva în ea. Şi-anume, dragostea. Când ajungi să-i fii indiferent unei femei nu te aştepta să scoată „poezia” din ea. Atunci ea nu mai are nimic de zis. E inertă sufleteşte iar gura-i rămâne închisă. Te ignoră. De obicei, în această situaţie rolul bărbatului se inversează. Ea tace ca o lebădă blagiană, iar bărbatul devine o maimuţă urlătoare. O imploră de zeci de ori să-l ierte, să-i mai dea o şansă. Cu siguranţă, femeia a mai făcut-o de câteva ori înainte, iar acum rămâne impasibilă. Atunci când o femeie te ignoră oricât ai dezbate problema, oricât ai filozofa, nu vei fi decât un limbut care a tăcut atunci când trebuia să vorbească.

Sorin Oros