Ce-aş face eu dacă...

Motto: „Dacă venirea ar fi fost după mine–n-aş fi venit.

               Dacă plecarea ar fi fost după mine–n-aş fi plecat.

               Ce bine-ar fi fost ca în lumea aceasta

               Să nu fi venit, să nu fi plecat, să nu fi trăit!”

                                                                         Omar Khayyam

Sunt convins că toţi dintre noi am spus, cel puţin o dată în această viaţă, această propoziţie; ce-aş face eu dacă aş fi în locul tău, al lui, al ălora. Pe lângă faptul că această propoziţie denotă o exacerbare a ego-ului, o supraevaluare de sine, ne arată şi că, din afară, nefiind implicaţi direct în chestiune avem o altă optică. Vedem alte rezolvări ale problemei, cu detaşare. Dar asta e doar o speculaţie, nu şi o certitudine. Dacă am fi noi în locul şi situaţia celui pe care-l judecăm, nimic nu garantează că am face lucrurile mai bine. Fiecare om judecă şi vede diferit, în funcţie de inteligenţă, cultură, experienţă, instinct, interese şi caracter. Sunt nevoit să repet, ca şi-n alte dăţi, că nu suntem, că nu putem fi egali. De exemplu, eu nu pot să cred şi să accept că liviudragnea e un om cinstit, corect, integru, sincer, care vrea binele ţării. Votanţii lui cred toate astea. Dar între mine şi votanţii lui sunt prăpăstii uriaşe. Poate văd eu greşit. Nu e nicio pagubă, un vot mai puţin. Dar dacă văd ei greşit? Dacă îl votează ei şi omul ajunge să conducă ţara, mă tem că pagubele sunt ireparabile.

Fiecare dintre noi vedem lucrurile într-un fel, atâta timp cât nu suntem implicaţi. Facem ceea ce facem doar pentru noi. Când ajungem lideri, la fel, facem ceea ce facem doar pentru noi, dar cu repercursiuni asupra celorlalţi. Beneficiarii deciziilor noastre sunt ceilalţi, nu noi. O comunitate, o instituţie, un oraş, o ţară. În această situaţie, toţi ceilalţi care erau ca şi noi, când eram ca şi ei, văd lucrurile altfel. Ei văd pentru comunitate. Liderul vede doar pentru el aruncând comunităţii doar resturile ospăţului. Aici e buba. Iar comunitatea se mulţumeşte cu extrem de puţin, cu firimituri, graţie atâtor ani de îndobitocire în comunism, ani în care se repeta până la saturaţie că toţi oamenii sunt egali. Or, aşa ceva nu există. Până şi gemenii care sunt identici, tot au câteva deosebiri dacă-i cercetezi cu atenţie. Oamenii nu sunt egali şi nu vor fi niciodată. Fiecare are un loc al lui. Unii sunt soldaţi, alţii ajung generali. Iar generalii văd altfel frontul. Pentru soldaţi, frontul e peste tot la fel. Dar fiecare dintre ei îşi imaginează ce ar face dacă ar ajunge generali. Imaginaţia şi speranţa nu pot fi blocate de nimeni şi de nimic.

Aşadar, ce-aş face eu dac-aş fi Preşedintele ţării? În primul rând, aş modifica rapid Constituţia şi mi-aş da puteri depline, nelimitate. Dictatoriale, dacă vreţi. Apoi i-aş cerceta în regim de urgenţă, adică prin procese care să se finalizeze în maximum trei luni (şi nu în 30 de ani ca şi acum!), pe toţi cei care au averi uriaşe şi nu le pot justifica. Dacă le justifică, vor fi prietenii mei, iar dacă nu, li se vor confisca, vinde şi cu banii rezultaţi aş construi spitalele regionale promise în campanie de nea` mustaţă cariată; iar pe ei, pe infractorii cu gulere albe i-aş trimite pe şantierele noilor autostrăzi construite şi din banii lor. Aş fixa un examen de scriere după dictare, citire la prima vedere şi discurs liber pentru toţi amatorii de politichie mioritică. Aş tăia pensiile speciale şi le-aş da pensii normale ţăranilor şi alocaţii rezonabile elevilor, din suma acestor pensii nejustificate. Aş da unui violator, drept pedeapsă, o lună de închisoare cu executare şi în acea lună l-aş castra chimic. Unui criminal i-aş da 100 de ani cu executare, cu drept de eliberare condiţionată după executarea a minimum 50 de ani în regim închis. Corupţilor le-aş confisca toată averea, inclusiv cea moştenită de la mătuşa Tamara şi i-aş trimite, îmbrăcaţi în salopete, pe şantierele ţării. Pe iliescuion l-aş plimba într-o cuşcă prin ţară şi l-aş infuza cu vitamine ca să nu crape în timpul itinerariului. Ar putea depăna amintiri despre amicii lui, minerii. Popilor le-aş lua tot ce au, direcţionându-le averea caselor de copii, pe ei lăsându-i doar cu nemărginita credinţă în Dumnezeu, care-i va salva, după propriile lor propovăduiri. Pe viorica aş angaja-o femeie de serviciu la o şcoală primară, cu jumătate de normă, pentru a avea timp să citească lecturi precum Puiul, de Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti, Aleodor Împărat, de Petre Ispirescu sau Doi feţi cu stea în frunte, de Ioan Slavici. Aş monta camere de luat vederi pe toate drumurile ţării, iar şoferii ar primi prin poştă amenzile aferente încălcării Codului Rutier. Aş introduce satisfacerea stagiului militar obligatoriu pentru călirea bărbaţilor efeminaţi care se plimbă acum pe străzi. Aş elimina toate concursurile politizate din instituţiile statului, dând posibilitatea ca aceste posturi să fie ocupate de cei mai capabili profesionişti. Nu m-ar deranja dacă primarul ar fi verde, iar postul ar fi ocupat de unul roşu, dacă acesta e bine pregătit. Aş introduce în şcoli cursuri de educaţie socială, învăţându-i pe omuleţi cum să se comporte în public, astfel încât să nu-i deranjeze pe cei de lângă ei. Aş introduce şi educaţia sexuală pentru ca fetele să nu se mai fută de la 12 ani şi să nască prunci pe care să-i abandoneze. Pe nostalgicii comunişti i-aş aduna săptămânal în cinematografe şi le-aş pune filme cu ororile comunismului, cu mărturii din închisori şi de la Canal, şi cu isprăvile Securităţii infiltrate până în alcovurile oricărei familii din acei ani. Aş mai face un experiment cu câţiva politicieni aleşi la întâmplare, cum ar fi: şerb(anal) nicolae, ciordache-altă întrebare, carmen (gaz)dan, rădulescu-mitralieră, codrin ştefănescu, chiparosu`-teodorovici, rovana cea de plumb, grapa grapini, norica a lu` nicolai, cati-jupâniţa Învăţământului, genunche, pamblică, procuroru`-pro România, cu origini albaneze, năstase-glonţ eşuat, hunul hunor, baciul cel vrâncean, zis şi oprişan, tânăra mireasă olguţa cu fanta spre fantele tanda pe manda, strigoiu` din cimitire-vâlcov, aborigenul  bob de mazăre şi alţii care îmi scapă acum, pentru că nimeni nu-i perfect, şi le-aş inversa salariile cu ale unor ţărani C.A.P.-işti, timp de un an, blocându-le rezerva din conturi, totodată. Dar... deja mă ia ameţeala şi constat că aş avea extrem de multe de făcut. De aceea nu voi fi Preşedinte niciodată... dar eu asta aş face. Dac-aş fi!

Sorin Oros