Muzica de fond

11 septembrie 2017

Puritatea pruncului şi mizeria maturului


Motto: „Avem ghinion cu copiii noştri. Cu toţii ajung să se facă mari” Christopher Morley

Cât de delicioşi sunt nou născuţii! Ce delicaţi! Ce fragili şi lipsiţi de apărare! Câtă bucurie transmit! Câte zâmbete! Oare de ce nu pot rămâne aşa oamenii? De ce nu ne putem bucura o viaţă întreagă cerându-le semenilor să ne deseneze o oaie, întocmai Micului Prinţ? Ce lume de basm ar fi...! Din păcate, toate aceste creaturi minuscule, pufoase, delicate, şi dătătoare de bucurii şi zâmbete, peste 30-40 de ani ucid, fură, lovesc, declanşează războaie, înjură, mint, violează, dezamăgesc, se îmbolnăvesc, se senilizează... Se nasc puri şi fără păcate, şi mor soioşi, cu mii de păcate în cârcă. Trist! Există, oare, vreo explicaţie? Mă hazardez să afirm că societatea este de vină, la modul general. În particular, fiecare familie. Pentru că, nu-i aşa?, „familia este celula de bază a societăţii”, iar dacă „celula” asta nu e pură, şi fără de păcate nu poate transmite altceva. E vorba de puterea exemplului. Argumentul cel mai solid în acest sens e zona musulmană, unde bărbaţii consideră fata-femeie aproape un obiect. În unele ţări arabe, capra e mai importantă decât sora sau fiica. Ei bine, copilul e educat din fragedă pruncie în acest sens. Fata ştie că e inutilă, iar băiatul că e stăpân. Alt exemplu e Coreea de Nord. Amărâţii ăia au plâns, la unison, când le-a sucombat liderul, de parcă le muriseră mamele ori pruncii. La fel, aşa au fost „dresaţi”. Ei chiar cred că liderul e Dumnezeul nord coreean, fără de care nu răsare soarele. Recent, la Jocurile Olimpice, sportivii nord coreeni s-au cerut, ei înşişi, să lucreze în mine, ca pedeapsă pentru că au cucerit doar argintul şi bronzul, mâniindu-l pe „liderul-Dumnezeu” nord coreean. E vorba de educaţie, de manipulare a creierului. Sau de „spălare” a lui. Tot din zona arabă e exemplul cu sinucigaşii kamikaze. Ei chiar cred că dacă se aruncă-n aer, alături de câţiva creştini, ajung direct între picioarele virginelor care-i aşteaptă în sânul lui... Allah! Ei nu dau „doi bani”  pe viaţa asta pentru că „ştiu” că aruncându-se-n aer ajung să penetreze vagine de virgine. E colosal!
Revenind cu picioarele pe pământ, propun să ne uităm în „ograda” noastră. Arabii şi nord coreenii sunt mult prea departe de noi, şi nu cred că-i vom ajunge vreodată, la acest capitol, al „descuamării” creierului. Ei sunt campioni la dresaj uman. Dar aminitiţi-vă de părinţii voştri care v-au spus, când eraţi mititei, să nu vă jucaţi cu X sau cu Y, pentru că sunt murdari, ţărani, proşti sau bolnavi. Se prea poate să vă fi spus şi că dacă nu vă lasă în pace „vine tata la şcoală şi îl bate”. Aţi auzit, desigur, şi când vorbeau la telefon cu cineva, şi trăgeau o minciună gogonată, scoasă, parcă, din tolba baronului von Munchausen. Şi, poate, chiar v-aţi văzut tatăl confundând-o pe mama voastră cu un sac de box. Ei bine, toate astea sunt „lecţii” pentru copilul pur, care, în curând, va trece graniţa înspre maturul impur. Ceea ce vezi acasă şi în societate, aia vei face. Pentru că, sunt absolut sigur, dacă extragi un copil arab şi unul nord coreean, din familiile lor, şi-l creşti în Europa, nu va urla ca posedat de Diavol când îi moare preşedintele şi nici nu se va încumeta să-şi agaţe la brâu cinci kg de trotil pentru a fecunda fecioare. Va şti că le poate fecunda făcându-le curte. Şi va mai şti că fecioarele alea virgine nu sunt animale, ci parteneri de viaţă. Părinţii şi societatea sunt responsabili de tot ceea ce devenim noi. Şi chiar dacă părinţii ne-ar educa în spiritul unei lumi demne, curate şi drepte, societatea ne-ar perverti, în cele din urmă. Pentru că te saturi să fii corect şi bun, dar să stagnezi, văzând că restul sunt incorecţi şi răi, dar urcă pe scara socială. Şi începi să fii ca ei. Minţi, fentezi, trişezi. Apoi furi, intri în combinaţii cu iz penal şi, adesea, scapi. Pentru că, nu-i aşa?, dai şpagă. Pufosul „boţ de humă” a ajuns un demagog, un parşiv, un mincinos şi-un criminal. Din boţ s-a transformat în hoţ. Fără ca el, sărmanul, să poarte vreo vină. Fără ca el s-apuce să se dezmeticească.
Câţi dintre voi nu aveţi regrete că puteaţi face sau puteaţi ajunge altceva în viaţă? Poate că familia v-a educat într-un spirit bun, corect, curat, iar voi aţi urmat calea învăţată acasă. Trăind mereu cu speranţa că veţi reuşi să vă atingeţi ţelul. Anii au trecut, pe nesimţite, şi v-aţi trezit trişti şi mult în urmă la ceea ce v-aţi propus. Pentru că „ceilalţi” au venit din urmă şi v-au depăşit, eludând lecţiile pe care le-aţi primit voi acasă. Ei sunt altfel, sunt impuri, parşivi, „cu două feţe”. Au învăţat acasă să fie aşa. Şi s-au pliat perfect pe societatea în care trăiesc. Voi aţi învăţat una, acasă, şi aţi dat de alta, în lume. Aţi rămas în urmă, aţi adunat regrete, tristeţi şi eşecuri. Pentru că voi aţi fost învăţaţi să fiţi corecţi, într-o lume incorectă. Voi, poate, mai aveţi puritate pe lângă cei de lângă voi, dar care sunt în faţa voastră. Astfel apar regretele şi dureroasa constatare că trebuia să fiţi ca ei. Să daţi din coate, să minţiţi, să fiţi falşi, egoişti şi răi. Ceilalţi au făcut-o. Voi v-aţi urmat lecţiile şi acum vă uitaţi la ei. Din spate. Nu-i aşa că vă apucă o ură pe tot ce vă-nconjoară? O scârbă, o lehamite? Nu-i aşa că nu vă găsiţi locul? Că vă vine să urlaţi încât să se audă până-n cer? Oricum nu vă ascultă nimeni, pentru că societatea nu are timp de voi. Nu are urechi pentru voi. Socieatea macină, erodează, distruge. Anihilează dorinţa desenării unei oi, în detrimentul parvenirii unor boi. Şi gata: purul a devenit impur, copilul a devenit matur.
                                                                   Sorin Oros



                   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu