Motto: „Avem ghinion cu copiii noştri. Cu toţii ajung să
se facă mari” Christopher Morley
Cât de
delicioşi sunt nou născuţii! Ce delicaţi! Ce fragili şi lipsiţi de apărare!
Câtă bucurie transmit! Câte zâmbete! Oare de ce nu pot rămâne aşa oamenii? De
ce nu ne putem bucura o viaţă întreagă cerându-le semenilor să ne deseneze o
oaie, întocmai Micului Prinţ? Ce lume de basm ar fi...! Din păcate, toate
aceste creaturi minuscule, pufoase, delicate şi dătătoare de bucurii şi
zâmbete, peste 30-40 de ani ucid, fură, lovesc, declanşează războaie, înjură,
mint, violează, dezamăgesc, se îmbolnăvesc, se senilizează... Se nasc puri şi
fără păcate, şi mor soioşi, cu mii de păcate în cârcă. Trist! Există, oare,
vreo explicaţie? Mă hazardez să afirm că societatea este de vină, la modul
general. În particular, fiecare familie. Pentru că, nu-i aşa?, „familia este celula de bază a societăţii”,
iar dacă „celula” asta nu e pură şi
fără de păcate nu poate transmite altceva. E vorba de puterea exemplului.
Argumentul cel mai solid în acest sens e zona musulmană, unde bărbaţii
consideră fata-femeie aproape un obiect. În unele ţări arabe, capra e mai
importantă decât sora sau fiica. Ei bine, copilul e educat din fragedă pruncie
în acest sens. Fata ştie că e inutilă, iar băiatul că e stăpân. Alt exemplu e
Coreea de Nord. Amărâţii ăia au plâns, la unison, când le-a sucombat liderul,
de parcă le muriseră mamele ori pruncii. La fel, aşa au fost „dresaţi”. Ei chiar cred că liderul e
Dumnezeul nord coreean, fără de care nu răsare soarele. Recent, la Jocurile
Olimpice, sportivii nord coreeni s-au cerut, ei înşişi, să lucreze în mineca
pedeapsă pentru că au cucerit doar argintul şi bronzul, mâniindu-l pe „liderul-Dumnezeu” nord coreean. E vorba
de educaţie, de manipulare a creierului. Sau de „spălare” a lui. Tot din zona arabă e exemplul cu sinucigaşii kamikaze. Ei chiar cred că dacă se
aruncă-n aer, alături de câţiva creştini, ajung direct între picioarele
virginelor care-i aşteaptă în sânul lui... Allah! Ei nu dau „doi bani” pe viaţa asta pentru că „ştiu” că aruncându-se-n aer ajung să penetreze vagine de virgine.
E colosal!
Revenind
cu picioarele pe pământ, propun să ne uităm în „ograda” noastră. Arabii şi nord coreenii sunt mult prea departe de
noi şi nu cred că-i vom ajunge vreodată la acest capitol, al „descuamării” creierului. Ei sunt
campioni la dresaj uman. Dar aminitiţi-vă de părinţii voştri care v-au spus
când eraţi mititei, să nu vă jucaţi cu X sau cu Y, pentru că sunt murdari,
ţărani, proşti sau bolnavi. Se prea poate să vă fi spus şi că dacă nu vă lasă
în pace „vine tata la şcoală şi îl bate”.
Aţi auzit, desigur, şi când vorbeau la telefon cu cineva şi trăgeau o minciună
gogonată, scoasă, parcă, din tolba baronului von Munchausen. Şi, poate, chiar
v-aţi văzut tatăl confundând-o pe mama voastră cu un sac de box. Ei bine, toate
astea sunt „lecţii” pentru copilul
pur, care, în curând, va trece graniţa înspre maturul impur. Ceea ce vezi acasă
şi în societate, aia vei face. Pentru că, sunt absolut sigur, dacă extragi un
copil arab şi unul nord coreean, din familiile lor, şi-l creşti în Europa, nu
va urla ca posedat de Diavol când îi moare preşedintele şi nici nu se va
încumeta să-şi agaţe la brâu cinci kg. de trotil pentru a fecunda fecioare. Va
şti că le poate fecunda făcându-le curte. Şi va mai şti că fecioarele alea
virgine nu sunt animale, ci parteneri de viaţă. Părinţii şi societatea sunt
responsabili de tot ceea ce devenim noi. Şi chiar dacă părinţii ne-ar educa în
spiritul unei lumi demne, curate şi drepte, societatea ne-ar perverti, în cele
din urmă. Pentru că te saturi să fii corect şi bun, dar să stagnezi, văzând că
restul sunt incorecţi şi răi, dar urcă pe scara socială. Şi începi să fii ca
ei. Minţi, fentezi, trişezi. Apoi furi, intri în combinaţii cu iz penal şi,
adesea, scapi. Pentru că, nu-i aşa?, dai şpagă. Pufosul „boţ de humă” a ajuns un demagog, un parşiv, un mincinos şi-un
criminal. Din boţ s-a transformat în hoţ. Fără ca el, sărmanul, să poarte vreo
vină. Fără ca el s-apuce să se dezmeticească.
Câţi
dintre voi nu aveţi regrete că puteaţi face sau puteaţi ajunge altceva în
viaţă? Poate că familia v-a educat într-un spirit bun, corect, curat, iar voi
aţi urmat calea învăţată acasă. Trăind mereu cu speranţa că veţi reuşi să vă
atingeţi ţelul. Anii au trecut, pe nesimţite şi v-aţi trezit trişti şi mult în
urmă la ceea ce v-aţi propus. Pentru că „ceilalţi”
au venit din urmă şi v-au depăşit, eludând lecţiile pe care le-aţi primit voi
acasă. Ei sunt altfel, sunt impuri, parşivi, „cu două feţe”. Au învăţat acasă să fie aşa. Şi s-au pliat perfect
pe societatea în care trăiesc. Voi aţi învăţat una, acasă, şi aţi dat de alta,
în lume. Aţi rămas în urmă, aţi adunat regrete, tristeţi şi eşecuri. Pentru că
voi aţi fost învăţaţi să fiţi corecţi, într-o lume incorectă. Voi, poate, mai
aveţi puritate pe lângă cei de lângă voi, dar care sunt în faţa voastră. Astfel
apar regretele şi dureroasa constatare că trebuia să fiţi ca ei. Să daţi din
coate, să minţiţi, să fiţi falşi, egoişti şi răi. Ceilalţi au făcut-o. Voi
v-aţi urmat lecţiile şi acum vă uitaţi la ei. Din spate. Nu-i aşa că vă apucă o
ură pe tot ce vă-nconjoară? O scârbă, o lehamite? Nu-i aşa că nu vă găsiţi
locul? Că vă vine să urlaţi încât să se audă până-n cer? Oricum nu vă ascultă
nimeni, pentru că societatea nu are timp de voi. Nu are urechi pentru voi.
Socieatea macină, erodează, distruge. Anihilează dorinţa desenării unei oi, în
detrimentul parvenirii unor boi. Şi gata: purul a devenit impur, copilul a
devenit matur.
Sorin
Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu