Muzica de fond

29 decembrie 2017

Luna şi ţara porcilor


Motto: “Când porcii intră-n lichidare,
              Mă-ncearcă parcă-un sentiment
              Că pierdera n-ar fi prea mare,                                                          C-avem destui în Parlament”                                                    Liviu Sergiu Manolache

        A trecut şi decembrie – cea mai sângeroasă lună din an! Luna porcilor! Bieţii râmători sunt înjunghiaţi şi pârliţi la orice gospodărie creştină. Îi ucidem ca să-i mâncăm. Barbar obicei! Dar mă consolez cu ideea că nu l-am inventat eu. Şi-apoi, alături de capră, oaie, vacă, găină, curcan, peşte, şi pe la alţii, şobolan, câine şi gândac, toate aceste vieţuitoare reprezintă hrană. Aşa e lanţul trofic. Omul ucide ca să mănânce. Ce să facă, bietul, nu se poate hrăni cu iarbă că doar nu e rumegător, ca şi calul! Deci, omul ucide ca să mănânce. Ca orice animal sălbatic. Milioane de porci sunt jertfiţi, în  decembrie, pentru a umple maţele stăpânului Universului. Sunt transformaţi în jumări, cârnaţi, caltaboşi, tobă şi fleici, iar omul are hrană în cursul anului. Sărmanii porci au o viaţă tare scurtă, prea puţini apucă să sărbătorească aniversarea unui an. Scroafele sunt mai norocoase, dacă au purcei, dar masculii îşi cam iau adio de la viaţă în ultima lună din an. Merg la cuţit guiţând disperaţi şi stresaţi, apoi horcăie un minut-două, până când rămân inerţi. Sunt “îmbrăcaţi” în paie şi pârliţi, în timp ce stăpânul şi trei-patru aghiotanţi dau pe gât păhărelele cu pălincă. Urmează “toaletarea” decedatului, apoi tranşarea lui. În casă, femeile pregătesc prima tocăniţă, cu varză călită sau mămăligă. În câteva ore, decedatul este băgat în pungi, făcut jumări şi cârnaţi, iar slănina îi este pusă la saramură. Familia are hrana asigurată.
          Aşa cum am spus, este un obicei barbar, dar cred că Dumnezeu a lăsat să fie aşa. Dacă nu era de acord cu asta, probabil îi făcea porcului carnea toxică. Sau ne făcea pe noi ierbivori. Dar ne-a făcut carnivori. Poate, de-aici vine expresia “s-au mâncat unii pe alţii”. Nimic nu e mai gustos decât fleica proaspăt tăiată din porcul crescut în propria ogradă. S-au spus tot felul de baliverne despre carnea de porc. Ba că e grasă şi nesănătoasă, ba că provoacă boli cardiovasculare şi cancere. Despre untură, la fel. Nu e nimic adevărat. Dacă porcul e sănătos, carnea e gustoasă şi benefică pentru organism. Sigur, asta nu înseamnă că trebuie s-o mâncăm zilnic. Consumată cu măsură nu e deloc periculoasă. Oricum, în exces cred că şi “iarba” vegetarienilor e toxică. Nu cred că nu ar fi deranjat la stomac un vegetarian dacă ar îngurgita cinci kilograme de frunze la o masă. Şi nu cred că n-ar căuta un medic dacă ar face-o vreo cinci ani, zi de zi. Orice e consumat în exces e toxic. Chiar şi cartilajul de rechin, laptele de capră, seminţele de goji, peştele, şi orice altceva din ce spun nutriţioniştii sau medicii că ar fi foarte bun pentru organism. Aşadar, totul cu măsură!
          Dar apropos de măsură… deşi sunt puţin trist după atâtea morţi însângerate în această lună a porcilor, mă consolez cu faptul că nu au dispărut chiar toţi. Au rămas destui încă… prin politică. Porci cu două picioare, e drept, dar cu toate apanajele unor porci cu patru; rumegă şi dormitează, se “mănâncă” între ei, au adesea bale la gură, sunt grobieni, se complac în mizerii, “mănâncă” mult căcat, şi nu sunt deloc eleganţi. Au guşi porcine, feţe înroşite de sindrofii pantagruelice, pe care nu le plătesc ei, emit propoziţii, adesea, neinteligibile, se comportă ca mitocanii cu femeile, chiar şi cu ale lor colege de Parlament, se-mbuibă şi adună averi pentru ei, în detrimental poporului debusolat şi tâmpit. Evident, nu-mi doresc să-i văd înjunghiaţi şi pârliţi, dar metaforic, tare mi-ar plăcea. Să-i văd pe distinsul Şerban Nicolae şi pe izmenarul Oprea, cu guşile lor sănătoase, rozalii şi puhave, dând explicaţii poporului pentru toate minciunile emise pe cavitatea bucală. Aş mai vrea să văd şi pozele anale ale fascinantului Şerbănel, pe care le are cu o colegă de Parlament. Aş vrea să-i văd făcând o dizertaţie despre tezele lor de doctorat, pe care şi le-au scris singuri, scremându-se dureros ca nişte studenţi în sesiune. Aş vrea să-i văd pe toţi ceilalţi, din Parlament, cu nişte trupuri de manechini eşuaţi, care opresc acul cântarelor la o sumă din trei cifre, cum vorbesc ei liberi şi inteligibil despre un răsărit de soare, despre o carte citită, despre poezia iubirii sau iubirea poeziei. Aş vrea să-i văd cum ajută un bătrân să treacă strada… Aş vrea să-i văd explicând cum au reuşit să adune toate averile pe care le au şi de ce noi, proştii, nu reuşim. Poate pentru că nu avem râturi? Tare m-aş bucura dacă nenea Liviuţ, de la Învăţământ m-ar lămuri cum s-a lovit el la “genunche” şi dacă celălalt nene Liviuţ, de la Teleorman, face baie în piscină şi iarna. Aş cădea pe spate dacă don Tăriceanu mi-ar dezvălui cum se cuceresc femeile, ori dacă “baratom” Kelemen Hunor ar intona imnul României, chiar şi cu accent hun, de ziua naţională a ţării în care s-a născut şi-n care trăieşte infinit mai bine decât conaţionalii lui din Harghita şi Covasna.
          Oameni buni, mâncaţi porci-porci şi luptaţi mereu cu porcii-oameni! Nici unii, nici alţii nu vor dispărea niciodată, oricât i-am “mânca” noi. La mulţi ani!

Sorin Oros

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu