Doar de Crăciun?

Motto: „Fii bun, dar fereşte-te să creadă lumea că poţi fi doar bun” Nicolae Iorga

       

Crăciunul este cea mai frumoasă sărbătoare a românilor. Alături de Paşte, Crăciunul ne face să răscolim dumnezeirea din noi mult mai intens. În această perioadă ne gândim mai mult la lucrurile imateriale, devenim metafizici, melancolici şi mai buni. Ne amintim că trebuie să fim mai buni, unii cu alţii. Procedăm la fel şi de Paşte, şi gata. Avem două perioade în an, în care devenim mai buni. Apoi, redevenim oameni normali. Adică, egoişti, meschini, răi, mincinoşi. Nu e cam puţin, totuşi, ca preţ de doar câteva zile pe an să fim buni?

De Crăciun oamenii îşi fac  daruri, la unii vine Moşul, oamenii se colindă, se împacă, se tolerează. Uită sau iartă neînţelegerile de peste an. Se transformă în buni creştini, cum îndeamnă Biserica. E frumos. E plăcut să fii bun cu omul de lângă tine. E minunat să-l poţi bucura pe un om făcându-i un cadou şi stând cu el la taclale mai apoi. Dar de ce nu putem fi aşa mereu? De ce să fim răi 11 luni şi jumătate, şi buni doar două week-end-uri? Întreb simplu: de ce? Dintr-un egoism feroce şi-o competiţie acerbă, fiecare vrea să fie cel mai bun, cel mai deştept, cel mai frumos şi cel mai puternic. Şi-atunci luptăm, unii cu alţii, mereu. Răstălmăcind vorbele lui Iorga, omul nu poate să fie mereu rău, are nevoie de mici pauze, bianuale, pentru a gusta din sentimentul bunătăţii. De Crăciun şi de Paşte îşi aminteşte că trebuie să fie bun. Dar, omul neavând o memorie de elefant, după trei-patru zile uită. Nu cred că ar putea trăi niciun om, o viaţă-ntreagă, fiind doar bun. Ce s-ar întâmpla atunci pe Pământ? Nu ar mai fi războaie, crime, violuri, nu ar mai fura nimeni nimic, nu ar mai fi femei bătute de stăpânii bipezi dar avariaţi la creier, nu ar mai exista copii abandonaţi prin tomberoane şi nici bătrâni alungaţi din case de copiii afectuoşi. Cât de trist ar fi totul! O lume fără evenimente! Totul ar fi fad, plat, liniar. Nu am mai simţi că trăim. Omul e de un sadism feroce şi dacă nu simte că l-a înşelat pe altul nu simte că trăieşte. Cui îi place o viaţă liniştită, trăită-n rugăciune şi post? Şi-apoi, omul nu e nici înger, nici sfânt. Doar despre ăştia se spune că sunt imaculaţi, fără păcate şi perfecţi. Norocul nostru e că ăştia nu trăiesc cu noi, pe Pământ. Imaginaţi-vă o ţară plină de îngeri şi sfinţi, şi restul lumii. Nimeni nu ar vizita acea ţară, nu ar avea relaţii politice, sociale şi economice cu nimeni. Nu ar avea turism. Ar fi o ţară care ar intra rapid în faliment. Şi-apoi, cred că nici ei nu ne-ar primi. De braţe de muncă nu ar avea nevoie, pentru că ei lucrează cu aripile. De bărbaţi, pentru perpetuarea speciei iar n-ar avea nevoie, pentru că, se ştie,  sfinţii fac minuni şi, astfel, sfintele lor ar rămâne însărcinate cu sfinţişori. Mă rog, îngeraşi la început, sfinţi ajung doar la maturitate, după o viaţă trăită-n bunătate, pioşenie, rugăciune şi post, fără dezlegare la peşte. Acolo oamenii nu s-ar mai „mânca” între ei, pentru că populaţia ar fi imaterială. Şi, fiind buni tot timpul, nu ar mai avea nevoie nici de Paşte, nici de Crăciun. Dar, oare, nu s-ar plictisi? Fără violuri sfinte, fără crime angelice, fără răutăţi, fără înjurături! Cum să spui „futu-ţi îngerul tău de sfânt”, sau „te bag în sfinţenia mamei tale îngereşti”? E hilar. Aşa că e bine că nu există o ţară doar cu sfinţi şi cu îngeri. Cred că e bine aşa cum e.

Şi dacă tot vine Crăciunul, haideţi să fim mai buni. Să încercăm să fim aşa de mai multe ori într-un an. Să ne imaginăm un Crăciun înaintea fiecărei decizii sau acţiuni care conţine răutate şi agresivitate. Poate atunci am renunţa să acţionăm cu vrăjmăşie. Zic, poate...

Iar acum nu ne rămâne decât să băgăm în noi, ca disperaţii. Deşi Crăciunul durează trei zile, proviziile sunt pentru trei luni. E musai să îngurgităm tot, dacă putem cu trei guri, să secăm cramele, pălinciile şi fabricile de bere, şi să aşteptăm, calmi, Salvările. E o tradiţie, ca de Crăciun, Salvările să-şi facă norma pe trei luni. De ce să le lăsăm să stea neumblate, prin garaje, când de Crăciun tot omul care se respectă cheamă Salvarea? Aşa e dat, când omul devine mai bun suprasolicită Salvarea. În restul anului ele şomează. Mai culeg un ghinionist cu-n A.V.C., doi-trei vitezomani împrăştiaţi pe-o rază de-o sută de metri, dar de Crăciun îi ridică din paturile lor. Umflaţi, fezandaţi, transpiraţi, gata de intubat. Aşadar, fiţi mai buni, mâncaţi şi beţi incontrolabil, şi ţineţi la îndemână numărul de telefon 112. Toxiinfecţii alimentare, come alcoolice, indigestii, accidente casnice cum ar fi căderi în pumni ori cuţite, toate astea le rezolvă zâna bună de la 112. Rugaţi-vă, doar, să nu nimeriţi pe-o zână cu coaie şi cu barbă, care e ciufută pentru că nu poate sărbători Crăciunul în familie. Şi-acum, daţi iama-n „porcării”!

Sorin Oros