Muzica de fond

8 septembrie 2017

Durerea Diasporei


Motto: „O ţară de oi merită un guvern de lupi” Edward R. Murrow

Mă întreb, mereu, de ce nu pot românii să fie uniţi, să lupte pentru aceeaşi cauză împreună. Din nou, pentru a nu ştiu câta oară am constatat acest lucru în Italia, la Torino. Fusesem invitat de Centrul de Cultură şi Tradiţie Românească, pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Naţionale a României. M-a invitat o bucovineancă inimoasă (şi la figurat!), Valentina Mihaela Pascal care, cândva, a prestat şi la Satu Mare psihopedagogie şi terapie prin artă. Deşi licenţiată în patria-mumă, doamna Pascal face curăţenie şi îngrijeşte italieni bătrâni, la Torino. „E una badanta” cum ar spune italienii. Face asta acolo, departe de casă, pentru că patria-mumă i-a tras-o. Iar sâmbătă dimineaţa face voluntariat la Centru, cinci-şase ore, unde îi învaţă pe copiii românilor-italieni limba română, jocuri, poezii, poveşti. Da, patria-mumă i-a tras-o! Aşa cum patria i-o trage sistematic, de 26 de ani încoace, oricărui român care nu e politician. La fel ca şi ea, au plecat vreo trei milioane de români să îşi câştige pâinea în bejenie. Stau în chirii, muncesc enorm, mulţi sunt umiliţi şi îi doare dorul. Dorul de familii, de prieteni. Nu de ţara care i-a izgonit. Nu de ţara care i-a născut pe toţi, subliniez, pe toţi!, senatorii, deputaţii, preşedinţii, miniştrii şi toţi parveniţii care au furat România din 1989 încoace. Este deja un truism arhirăspândit şi urlat de toţi românii, cum că politicienii mioritici nu au făcut nimic pentru statul român, ci, exclusiv, pentru ei şi urmaşii urmaşilor lor. În pizdele mamelor lor! Comuniştii din P.S.D. susţin că Iliescu a evitat o vărsare de sânge şi invazia tancurilor ruseşti, în 1989. A evitat pe mă-sa! Şi-a pregătit lovitura de stat, din timp şi a profitat de scânteia timişorenilor care-l susţineau firesc și cu bună credință, pe un pastor care s-a dovedit slujbaş în solda unor servicii secrete străine. Constantinescu a fost stropit cu cerneală pe faţă. Şi cu asta a rămas. Pe el, cică, nu l-au lăsat serviciile să facă ceva util pentru români. Deşi a promis lapte şi miere înainte de alegeri... Băsiştii susţin că lupul de mare ne-a băgat în N.A.T.O. şi-n U.E. Eu cred că ne-a băgat doar în scandaluri. N.A.T.O şi U.E. ne-au băgat ele însele în dânsele. C-aveau nevoie de noi. Şi de oi... atâtea câte-om mai avea! Neamţul, speranţa tuturor, doarme. Probabil că vrea şi el să ne bage undeva. Dar încă se gândeşte. Până-n 2019 când va vorbi. Atunci va mulţumi românilor care l-au votat. Şi diasporei! Diasporă care a dat un semnal clar, ferm, puternic că se poate face ceva bun în ţara asta. Şi care acum e dezamăgită de faptul că nimeni nu vrea să-i aducă acasă, în patria-mumă, pe cei care au votat căderea lui Ponta, a comuniştilor, a superpenalilor.
La Torino, după spectacol am participat la o întâlnire cu câţiva români. Toţi, absolut toţi, erau mâhniţi de ţară şi de ei înşişi. Da, de ei înşişi pentru că deşi sunt câteva zeci de organizaţii şi asociaţii româneşti la Torino, toate luptă doar pentru ele. Nu luptă pentru unirea lor, pentru binele tuturor românilor din Torino. Luptă doar ca să facă fiecare câte ceva. Şi să dea câte trei sarmale de Ziua României. Şi-un zâmbet larg posterităţii, în fotografii. Cineva spunea, cu emoţie în voce, că marocanii ne dau lecţii de unitate, acolo la Torino. Şi că noi, românii, suntem frânţi, suntem fiecare pentru el. I-am dat dreptate... Am cunoscut, puţin, e drept şi comunitatea românească din Chicago. Şi acolo fiecare e doar pentru el. Am constatat că românilor le e ruşine de ei înşişi. Le e frică să recunoască că sunt români, în străinătate. E trist. E umilitor. Şi e strigător la cer faptul că nimeni nu întreprinde nimic, în patria-mumă pentru a aduce forţa de lucru şi creierele dacice acolo unde le e locul. În România natală. Cu un salariu de 8-900 de euro sunt sigur că ar reveni mulţi acasă. Iar creierelor din companiile de top americane sau de oriunde daţi-le, băi, politicieni şi guvernanţi de căcat, triplu şi vor veni şi ei. Poate nu toţi, dar unii vor veni. La părinţi, la fraţi, la surori... Românul e sentimental. Îşi iubeşte originile chiar dacă acum, pribeag şi trist pomeneşte, adesea, ceva de mamă, cu referire la patria-mumă. Sau de mama lor? A guvernanţilor? Se poate... eram prea obosit după spectacol şi, poate, nu am înţeles exact. Mai ales că unii dintre vorbitori combinau româna cu italiana. Capire?


Sorin Oros


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu