Muzica de fond

10 septembrie 2017

Piele şi oase... şi prostie?!


Motto: „Nu Dumnezeu i-a creat pe oameni, ci oamenii l-au creat pe Dumnezeu ca să-şi combată singurătatea, limitele şi frica de moarte”  Octavian Paler



         În ultimii ani, un număr tot mai mare de români, de ortodocşi, mai bine spus îşi fac un modus-vivendi din a pupa o mână de oase. Unii le spun moaşte. Eu prefer cuvântul oase, sau, în grai ardelenesc, cionte. Nu ştiu cine a inventat acest ritual, dar înclin să cred că a fost ideea „dumnezeiască” a vreunui popă genial în ignoranţa sa. Mărturisesc, ab initio, că nu sunt ateu, nihilist sau sectant. Cred în Dumnezeu! Dar nu pot să cred în oase... Şi nici în piele! Nu pot să cred în obiecte pentru că, la urma urmei, ce este un os dacă nu un obiect? Un obiect care a fost cândva viu. Un copac este viu, dar tăiat pentru lemne de foc, ce devine el, oare? Ce este lemnul acela care ne dă căldură? Un obiect! Revenind la moaşte-cionte haideţi să aruncăm o privire asupra acelora care le pupă şi le mozolesc frenetic. În jurnalele de ştiri de la televiziuni vedem o proporţie covârşitoare de  oameni trecuţi bine de prima tinereţe, undeva între 50-70 de ani, bărbaţi şi femei, deopotrivă. Puţini sunt tineri. La fel de puţini sunt şi cei cu studii superioare. Se poate trage, uşor, concluzia că cei care pupă osul sunt oameni simpli, oameni fără şcoală, oameni fără cultură. Nu am intenţia de a supăra pe nimeni, fiecare om e liber să mozolească ceea ce vrea; dar nimeni nu mă va convinge să ling un ciont, dacă mă doare ficatul, pentru ca mâine să am „pateul” intact. Dacă mă doare ficatul merg la medic. Populaţia asta, însă, care stă zile întregi la cozi, în ploi şi frig, paralitici unii, bolnavi sufleteşte alţii, doritori de câştiguri la loterie, disperaţi să se căsătorească, să îşi găsească un loc de muncă sau orice alte „pohte” fireşti ori nefireşti, nu merge la medic. Populaţia preferă să creadă că pupând un os sau mai multe, (depinde de ce captură au reuşit să facă rost popii – un craniu, un femur, trei patru coaste, ori scăriţa de lângă trompa lui Eustache!) scapă de boli şi de necazuri şi pot câştiga bani, soţi/soţii, sau case. Populaţia aste e, scuzaţi-mi exprimarea, tâmpită! Doar nişte tâmpiţi pot crede şi spera că nemuncind, dar mozolind femurul unui semen, în câteva luni vor „sparge” Loteria Română! Doar nişte tâmpiţi cu ulcer, ciroză, hepatită, sau orice altceva, pot crede că ocolind medicii, dar frecându-şi buza de sus, precum şi pe cea de jos a gurii, de scăriţa unui înaintaş se vor însănătoşi. Şi da, doar nişte tâmpiţi neadaptaţi social, speră să-şi găsească jumătatea sorbind cu buzele microbii altor tâmpiţi de pe coastele sau peroneul vreunui amărât mort de inaniţie. Că ăstuia n-are ce să-i putrezească, sărmanul, pielea i se-ntinde artistic peste oase şi gata-i ciontul, numai bun de mozolit. Pe cât e de trist, pe-atât e de grotesc! Am auzit în ultimii ani, de moaşte false, de cionte de cai, câini, porci sau alte dobitoace, pe care tâmpiţii le luau la limbă şi la buză crezând că mâine-poimâine vor fi altfel. Şi n-au fost. Ba, mai mult, pe lângă bolile pe care le-aveau înainte să atingă „oscioarele sfinte” s-au mai ales şi cu infecţii dentare. Unore le-au căzut şi dinţii. Ceea ce, după părerea mea, e foarte puţin. Trebuia să le cadă mintea, sau... fisa pentru a-şi da seama că ciontele n-au nimic de-a face cu cariera, căsnicia, sănătatea, ori succesul în viaţă. Eşti bolnav, mergi la medic. Eşti sărac, munceşti. Eşti singur, îţi cauţi jumătatea. 
    Capii bisericii au un rol însemnat în perpetuarea acestei anomalii, pe lângă multe altele şi asta cu scopul, evident, de a stăpâni prostimea. Omul simplu, omul necăjit are nevoie să creadă în ceva. Neputându-şi folosi mintea el crede în ceea ce i se spune de către „trimisul Domnului” pe pământ. Iar „trimişii” ăştia, unii dintre ei îmbuibaţi până la apoplexie, călătorind pe „măgăruşii cristici” pe care-i strigă Mercedes, Audi ori BMW se roagă zilnic să nu ne deşteptăm. Ne vor proşti pentru că altfel ar ajunge să-şi pupe, ei înşişi, propriile cionte descărnate, nemaibeneficiind de pomenile enoriaşilor tâmpiţi. Enoriaşi care nu se întreabă de ce să pupe osul, ci îl pupă, cu smerenie şi chiar cu lacrimă în iris ştiind că dacă spune popa că e bun de mozolit, aşa este. Suntem un popor de pupincurişti... Tare mă tem că ajungem să fim unul de pupinosişti! Dar, măcar aşa, am ajunge să fim pe locul întâi în Europa. Ei ar munci, iar noi am mozoli cionte. Deh, brand de ţară! Sfântă, evident...

Sorin Oros

3 comentarii:

Anonim spunea...

Populatia asta de care vorbiti , a fost educata , formata , indoctrinata sa creada ca niste oase , icoane , morminte ...le rezolva probleme de viata , de sanatate , existentiale ...

Anonim spunea...

Daca ai gasi aur ingropat de 1000 de ani te.ai folosi de el ca tot aur ramane nu????? Cu atat mai mult un om care a ajuns la sfintenie are mai mare valoare decat aurul chiar si dupa 1000 de ani. OCHI AI DAR NU VEZI! Spune.i si marelui actor Dorel Visan ca este un needucat sau un prost ca vibreaza cu ortodocsia...dar nu ai avea curaj ca tot un actoras de provincie esti. Vai celui prin care se vor sminti alti....Mi.e mila de tine si de ce te asteapta!!!!

Sorin Oros spunea...

Curajosule anonim agramat, mă tem că e nevoie să ştii ortografie, dar mai ales, gramatică pentru a fi credibil în ceea ce afirmi. Îţi accept mila şi o transfer asupra sufletului tău îndoctrinat. Un biet actoraş de provincie...

Trimiteți un comentariu