Viaţă falsă

Motto: „În această lume falsă, adu-ţi aminte să fii real măcar cu tine însuţi” Mihail Combei

      Adevărat sau fals? O întrebare la care aş vrea să răspundeţi după citirea acestui articol...

Am ajuns vremuri cumplite. În anul de graţie 2019, tot ce e fals e luat drept ca fiind adevărat. Oriunde ne uităm vedem doar oameni, lucruri sau situaţii care poartă amprenta falsităţii. Adevărul şi lucrurile originale sunt mai rare decât capra neagră sau floarea de colţ, de pe culmile Carpaţilor. Cum am ajuns aici? De ce? Cine e vinovat de faptul că albul e negru, iar negrul e alb?

O să încep cu decembrie 1989. Nu pentru că până atunci viaţa era adevărată, nici vorbă. Minciuna şi oamenii falşi existau şi atunci, dar, parcă, în ultimii 30 de ani a explodat totul. Explozia falsităţii a început atunci, cu Revoluţia. A fost Revoluţie, e adevărat, dar până în 22 decembrie, după care, nişte nemernici şi-au camuflat lovitura de stat. Au continuat cu teroriştii care nu erau decât cadre în rezervă din Armată, Miliţie şi Securitate, grupate toate în Detaşamentul R. Cei care vor să ştie acest lucru, ştiu. Pentru restul, sunt terorişti arabi pe care nu i-a găsit nimeni de 30 de ani încoace. Apoi au venit minerii, spontan, ca să apere fragila democraţie. Fals! I-a chemat iliescu ion şi nu au apărat democraţia, ci i-au bătut pe intelectuali şi studenţi, şi au devastat sediile P.N.L.-ului şi a P.N.Ţ.-ului. A început marea privatizare care a fost o petardă falsă, totul fiind un mare jaf al industriei. Pe piaţă au apărut hainele false, aduse de pe malul Bosforului de către micul întreprinzător autohton. Chiloţii turceşti erau de unică folosinţă. Însă nu puteau rămâne doar hainele false. Şi aşa a apărut păpica noastră cea de toate zilele. Pâinea elastică, legumele injectate, conservele expirate şi, în general, orice aliment... natural. Atâta doar că E-urile sunt mai naturale decât... naturalul. Şi cum toţi au vrut să fie doctori, brusc, acest popor şi-a pus fiii cu burta pe carte. Au învăţat enorm, astfel că în două-trei luni aveau diplomele de doctorat. Plagiate. False, deh! Mecanici auto, şoferi, taxatoare, infirmiere, maiştri, şefi de autobază, toţi sunt acum cu patalama de doctori. În ştiinţe politice şi drept. Că literatura e mai abstractă şi trebuie citiţi toţi ăia care se plictiseau şi scriau opere rămase în patrimoniul universal. Oricum, în politică nu trebuie să citeşti, ajunge dacă dai bine din mandibulă. Despre orice. Aşa au ajuns ingineri la Cultură, vânzătoare de pălincă, la Sport, bărbaţi fără armată, la Armată, secretare de şcoală, la Interne. Oare dacă un om, fără cursuri de pilotaj, de specialitate, se propteşte la manşa unui avion şi zboară, nu se numeşte pilot fals?

Apoi femeile au început să-şi bage în ele plasticuri, gelatine, toxine botulinice. Dintr-o ţâţă cât nuca, a doua zi, aveau una cât mingea de handbal. Naturale, nu? Ştirile, la unele televiziuni, sunt la concurenţă cu isprăvile baronului von Munchhausen. Put de adevăr! Şi pentru că acum se poate orice, au apărut şi meseriile false. Avem poliţişti falşi, preoţi falşi şi medici falşi. Medici care nu l-au studiat pe Hipocrates, dar taie ţâţe şi scot pruncii din burţile femeilor. Preoţi care n-au trecut pe la Teologie, dar slujesc şi poartă sutană, şi poliţişti fără permis de conducere care conduc... Poliţia rutieră şi autovehiculele din dotarea acesteia.

A mai rămas un singur lucru adevărat, în ultimii 30 de ani, în România noastră fascinantă. Prostia! Asta nu poate fi falsificată niciodată. Oricâte doctorate ai plagia, oricâte Ministere ai conduce, oricâte palate ai avea, şi-oricât de sus vei fi cocoţat, atunci când gura ta irumpe gândurile procesate-n creier, ele ies înfiorător de adevărate, fără nicio poleială artificială. Dacă eşti deştept, ele strălucesc şi fascinează, dacă eşti prost, produc silă şi, adesea, nenorociri. Adevărat sau fals?

Sorin Oros