Omul

Motto: „Ce mă surprinde cel mai mult la umanitate? Omul. Își sacrifică sănătatea pentru a face bani. Apoi își sacrifică banii pentru a-și recupera sănătatea. Apoi este atât de nerăbdător cu gândul la viitor încât nu se bucură de prezent. Rezultatul este că nu trăiește în prezent, dar nici în viitor. Trăiește de parcă n-ar muri niciodată și apoi moare fără să fi trăit” Dalai Lama

        Ce ființe ciudate suntem noi, oamenii! Facem exact așa cum afirmă Dalai Lama irosindu-ne viața, dar amăgindu-ne, de fapt, că o trăim. Și e atât de scurtă! Și e atât de frumoasă! Dar omul, slab și superficial în esență ia doar învelișul, ambalajul facil, fără să atace interiorul, miezul acestei vieți minunate. Miez care nicidecum nu înseamnă averi și bani cu nemiluita. Astea sunt doar niște vitrine care îți iau ochii, care te fac strălucitor artificial. Dar după ce pătrunzi înăuntru te sperii de ceea ce găsești. Omul poleit cu aur, dar gol pe dinăuntru e ca și un decor de film. Fațada e strălucitoare însă ea e sprijinită în spate cu bârne, nu e nicio casă, nicio încăpere. Interiorul se filmează în altă parte, într-un spațiu adevărat. Mă tem că acei oameni care-și afișează bogățiile nu sunt deloc adevărați. Sunt vii, trăiesc, respiră, dar interiorul e sprijinit cu bârne. Iar dacă treci de fațadă dai de buruieni și moloz. Majoritatea trăiesc doar pentru fațadă. Să vadă alții ce au ei, ce bogați sunt. Dar bogăția fizică are conturile sufletești închise. Sufletești și cerebrale. Pentru că, știți și voi, la nicio bancă din lume nu poți alimenta contul de euro cu lei. Sunt conturi separate, iar pentru alimentarea unuia dintre ele cu altă monedă e nevoie de transformare, de convertire a monedei. Câți oameni putrezi de bogați ați cunoscut care și-au convertit averea în înțelepciune? Omul aleargă după bani în loc să alerge să-și trăiască viața. Să o simtă. Îmi veți spune că fără bani nu poți să trăiești. Așa e, nu poți, dar vorbind la modul general orice om are o sursă de venit licită. Și ar trebui să se întindă atât cât îi e plapuma. Dar omul dacă are 10 lei vrea să aibă 100. Apoi 1000. Ignorând ideea că din 10 lei își putea cumpăra o carte care să-l îmbogățească mai mult decât cei 1000 de lei pe care i-a făcut chinuindu-se, dar netrăind.

          Se spune că omul e prost când e tânăr și doar la maturitate devine înțelept. E cam adevărat. Dar cum ar fi, oare, dacă tinerii ar fi plini de înțelepciune? Cu elanul tinereții, cu visele și ideile lor blindați cu înțelepciune cred că ar fi niște supraoameni. Ar fi ceva aproape perfect. Și-atunci ar fi inutil să mai trăiască pentru că nu ar mai descoperi nimic nou. Nici lupta, nici durerile, nici bucuriile. Până la urmă, din ciocnirea și îngemănarea acestor lucruri unii devin... alții. Oricum nu e loc pentru toată lumea la etaj. Unii au bani și, poate, o sănătate șubredă, și mari lacune culturale, alții-s mai săraci în chestii materiale, dar blindați în creier și-n suflet cu viață. Clipele vieții nu se pot cumpăra. Ele se simt și se trăiesc. Or, pentru asta e nevoie de minte. Care, din păcate, la majoritatea apare spre finalul vieții. Așa a lăsat Dumnezeu ca omul să se nască prost și să moară deștept. Între prostie și deșteptăciune e călătoria. Unii nu o fac. Se nasc proști și mor bogați. Nu deștepți. Ei nu călătoresc prin viață, ci adună. Stați, nu săriți, e vorba de călătorii spirituale, de călătoria spre înțelepciune. Că, în rest, nababul umblă peste tot: azi e-n Japonia, mâine-n Kenya și peste două zile e-n Cuba. Dar când revine acasă tot prost e. Banul, deși e esențial nu e sufficient pentru transformarea unui om în înțelept. Dacă nu mă credeți căutați să aflați cât de bogați au fost marii înțelepți și cât de înțelepți au fost marii bogătași. Nu e nevoie de niciun efort supraomenesc pentru a afla asta. În lipsa cărților, sau pentru cei ocupați peste măsură e la îndemână internetul.

Sorin Oros