Motto: „Prefer să deranjez cu adevărul decât să fac pe
plac cu linguşiri” Seneca
Aflându-ne
în plină campanie electorală voi încerca azi să fac o analiză obiectivă a
tuturor candidaţilor. Desigur, omiţându-l pe doctorul Coica Dorel şi Costel,
care fiind primar (încă!) a avut parte de o „analiză de laborator” săptămâna trecută. Analiză care a relevat multe
zone nesănătoase, netratate mai precis, ceea ce poate duce pe viitor la
dezastre. Dar, sunt convins că doctorul a înţeles, într-un târziu, că patru ani
la conducerea unui oraş te seacă de puteri şi, cu certitudine, de acum încolo
se va preocupa, exclusiv, de soarta lui. De cea a oraşului nu va mai putea. –
Fără şanse!
Bun…
Aleg aleatoriu şi spun… Horea Anderco! Brrr…! Parcă şi-ăsta a fost primar…
cândva. Ah, da, exact, acum vreo 12-15 ani, parcă… Dar nu erau nişte discuţii
despre Sala Polivalentă, despre un anume domn Orha, despre ceva comisioane?
Oare nu el era supranumit „primarul 10%”?
Oi fi greşind eu? Se poate… Dar nu greşesc când spun că a fost arestat şi a
stat puţin pe la bulău. Puţin… ca orice politician român postdecembrist. Apoi a
câştigat nişte bani pe la Haga şi a declarat că a fost închis nevinovat. Oare
pe bunică-mea de ce n-o saltă nimeni, niciodată? Că şi ea e nevinovată,
sărmana… În fine, e clar că a fost o traumă pentru domnul Horică arestatul,
care a trebuit să stea în celulă cu criminalii şi violatorii periculoşi. La fel
de clar e că sunt mari şanse să „te
dileşti” un pic, pe-acolo, prin beciurile negre. Poate de acolo i se trag
vizitele la Spitalul de Psihiatrie. Mă rog, nu intru în detalii… dacă omul e
bolnav să-l lăsăm să se trateze. La spital, nu la Primărie. – Fără şanse!
Ştefan
Ressler! Forumul Democrat German! Om serios, apreciat şi bine văzut de
comunitate. Dar după dezamăgirea cu Johannis mă îndoiesc că mai merge cineva,
la braţ, cu nemţii. – Fără şanse!
Adelin
Cristian Ghiarfaş! Un nume nou. O faţă nouă. Director de bancă, situaţie
materială excelentă. Asta ar presupune că nu vrea la Primărie ca să parvină şi
să-şi cumpere patru-cinci maşini. Ştie că nu poate circula decât cu una.
Candidat din partea P.N.C.Ţ.D… un partid de prestigiu, dar rarefiat în ultimii
ani. Domnul Ghiarfaş are un proiect electoral foarte bun, care-l face să
depăşească puterea actuală a partidului. Apropos,
el nu promite construirea celui de-al treilea pod peste Someş. Dacă de 20 de
ani niciun primar nu a reuşit construirea acestuia, probabil nici domnul
Ghiarfaş nu o va face. Dar, chestie de bun simţ, nici nu-l promite! Dacă se va
realiza, cumva, în mandatul său, va fi un bonus! Dar cred că poate face
multe alte lucruri utile oraşului. Cu
transparenţă, aşa cum declară. - Are şanse!
Nicolae
Ciorbă! Partidul Naţional Democrat! Alt nume nou… şi cam atât. – Fără şanse!
Kereskenyi
Gabor! U.D.M.R.-ist. Actual deputat în Parlamentul României. Cu luări de
cuvânt. Şi cu iniţiative. Deci, nu este doar de decor în Parlament. Şi asta e
bine. Ce nu e bine e că prin urbe a şoptit o paserică, jaj Istenem!, că Bachus e amic, no, cum se spune?, baratom bun
cu deputat ur. Deşi acest aspect nu
ar trebui să conteze deoarece ţine, oarecum, de viaţa privată. Care e problema
dacă unul bea vin, iar altul ulei de frână? Cred că suntem încă departe de o
normalitate culturală care să delimiteze acţiunea publică de cea privată. No, asta
egy la mână, dar ketto, paserica
cirip-cirip, că mare iubăreţ de români
este Gaborul. Un fel de Ghiţă Funar… mai verde! Şi nu bine asta la noi, la oraş. No jo… Trecând peste păsăreasca pasericii
cred că U.D.M.R.-ul avea un candidat mai bun în persoana lui Maskulik Csaba.
Acesta are o credibilitate mai mare şi este un om echilibrat. Aminteşte de
fostul primar U.D.M.R-ist, Iuliu Ilyes, care n-a fost un primar rău şi care nu
a alimentat tensiunile dintre români şi maghiari. Domnul Kereskenyi, deşi nu
are susţinerea totală a electoratului maghiar, poate să se instaleze în scaunul
actualului doctor, tocmai datorită acestui electorat, care este unul unit şi
ordonat. Dacă această chestiune este una demnă de apreciat în orice altă
ocazie, mă tem că acum electoratul maghiar nu trebuie să voteze etnic. Ci cu
mintea. – Are şanse!
Adrian
Cozma! P.N.L.! Tânăr cu bani. Şi cu faimă de gagicar. Ceea ce e bine. Bărbaţii
trebuie să iubească femeile. Experienţă politică minimă. Circulă vorba că ar fi
făcut trafic cu ţigări. Dar, hoţul neprins e negustor cinstit, aşadar rămânem
la stadiul de zvon. Programul electoral e bazat, mai mult pe atacuri ceea ce,
deşi politica-i curva curvelor, nu cadrează cu un om care vrea schimbare,
ordine şi linişte. E fragil, fără experienţă foarte multă de viaţă. Deşi s-a
învârtit printre femei mă tem că n-a cunoscut toate tainele „curvei” cu care vrea să se combine
pentru următorii patru ani. – Fără şanse!
Csaki
Csongor! P.M.P.! Un candidat fără istoric, presupus aliat cu actualul primar,
Coica, pentru a „sparge” voturile
maghiarilor. – Fără şanse!
Adrian
Ştef! Politician cu experienţă. Bărbat şarmant. A condus patru ani un judeţ,
deci nu i-ar fi greu să conducă un oraş. A realizat multe proiecte propuse, la
judeţ şi a reuşit să atragă fonduri considerabile. Nu a fost implicat în
scandaluri. Punctul nevralgic este părăsirea P.N.L.-ului şi trecerea la „tăticul Tăriceanu”, la A.L.D.E. Deşi, se
pare că adevăraţii liberali, şi aici mă refer la cei europeni, sunt cei din
această formaţiune. Dar nu e singurul şi, cum spuneam mai sus, politica-i o
târfă. Iar sfinţii sunt pictaţi prin biserici, nu stau prin birourile
Primăriilor. – Are şanse!
Ioan
Opriş! U.N.P.R! Atât! – Fără şanse!
Vasile
Deac! Partidul Puterii Umaniste Social Liberal! Partid nou născut, mort la
facere! Candidatul are în oferta politică, pentru oraş, o grădină zoologică!
Probabil hiene, şacali, rechini şi babuini! Am avut circ, slabe şanse să vrea
cineva un parc zoo. – Fără şanse!
Concluzionând,
din unsprezece candidaţi doar trei au şanse de a se instala într-un fotoliu
mult râvnit, dar încărcat cu uriaşe obligaţii. Kereskenyi Gabor, dacă
electoratul maghiar votează în masă, sub implusul sângelui şi nu a raţiunii,
Adrian Ştef, dacă electoratul multietnic apreciază munca depusă de acesta la
cârma judeţului şi Adelin Ghiarfaş, dacă electoratul vrea un om nou.
Referitor
la motto-ul de la început cred că va
câştiga cel care nu va linguşi electoratul cu promisiuni deşarte. Şi cel
care-şi va ataca cel mai puţin contracandidaţii.
Sorin Oros
P.S.
Între timp, Ştefan Ressler, neamţul, a trecut armele în tabăralui Kereskenyi,
maghiarul. Au pactizat ca orice minoritate care luptă împreună împotriva
majorităţii. Aşadar, au rămas zece… pe un loc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu