Muzica de fond

8 septembrie 2017

Adio 2015!


Motto: „Nimic nu e permanent în afară de schimbare” Heraclit







Anul 2015 a ajuns la final. Nu ştiu dacă a fost un an bun sau unul rău pentru ţară. Mai degrabă, cred că a fost unul normal, unul care a urmat parcursul celorlalţi. Nu a fost nimic spectaculos, nu s-au consemnat mari realizări, nici în politică, nici în economie şi nici în mediul social-cultural. Poate înafară de tragedia de la clubul bucureşten COLECTIV, în care au murit până acum, 64 de oameni (în articolul dedicat acestui eveniment consemnam 49 de morţi până la acea dată!), nimic nu a zguduit ţărişoara asta frumoasă, populată de oameni sfătoşi la şpriţuri dar inerţi în acţiune. Nici măcar D.N.A.-ul, care  în 2015 i-a luat pe bandă rulantă pe o parte dintre corupţii ţării, nu ne-a impresionat! Nu a fost o surpriză săltarea politicienilor corupţi (mă tem că această sintagmă este un pleonasm!), ori a oamenilor de afaceri cu greutate. Aşteptam asta, toţi, de ani de zile. Dar cum la noi „totul se-ntâmplă mâine” a fost nevoie de ani pentru aşa ceva. Nici dezamăgirea lui Iohannis, ca preşedinte, nu poate fi trecută drept eveniment al anului. Toţi de dinaintea lui au dezamăgit, aşadar nu putea neamţul să iasă din tiparele mioritice. Căderea plagiatorului Viorel Victor Ponta, la fel, era un lucru aşteptat şi dorit de toţi  oamenii care-şi folosesc propria minte. Nici măcar obrăznicia, aroganţa şi tupeul lui fără margini nu au fost spectaculoase. Am mai avut de-alde ăştia, de-a lungul timpului şi au fost măturaţi de istorie. Apoi, apariţia lui Dacian Cioloş a fost, mai degrabă, ştearsă decât plină de spectaculozitate. A prins doar două luni din an, deci cu el mai aşteptăm. Aşteptăm aşa cum facem de ani de zile, aşteptăm în loc să acţionăm. Se poate spune, astfel, că suntem un popor de buni strategi. Stăăăm şi analizăm atenţi fiecare detaliu şi abia apoi trecem la acţiune. Timp în care alţii sunt deja departe şi ne privesc cu suspiciune şi cu neîncredere vădită.
Pe de-altă parte putem trece la mari realizări... ţâţele Nicoletei, fostă Luciu, care anul ăsta şi le-a micşorat. Îi atârnau greu în procesul muncii! Tot mare realizare e şi majoratul  prinţesei lui Adrian, fost Copil Minune, actualmente bărbat mai mititel, care i-a dăruit acesteia un diamant „inestimabil dar cu o valoare mai mică” decât însăşi prinţesa proprie. Nu putem omite nici realizarea Danielei, fostă crudă acum mulţi ani, care ne-a anunţat că a făcut sex... în aer! Într-un avion, care, culmea, zbura! La fel şi Oana Zăvoranu, fostă a lui Pepe, a găsit de cuviinţă să informeze naţiunea română că ţâţele de la magazin nu sunt mai bune decât alea, mici şi modeste, cu care Natura  blagosloveşte sexul frumos, adesea. Iar naţiunea a fremătat de uimire aflând din gura „divei” ce fel de ţâţe se poartă în sezonul primăvară-toamnă 2015.
Iată, deci, că aşa cum afirmam iniţial, 2015 şi-a urmat trendul. Nu a ieşit în evidenţă cu nimic serios. Peste patru zile anul trece şi devine istorie. Începe un an nou. An care, în primele lui zile va ieşi în evidenţă ca şi ultimii, cu celebra, deja, vânătoare de la Balc a lui Ţiriac, fost mare tenisman. O chestie oribilă dar tolerată de toată lumea. Apoi anul îşi va urma cursul firesc, monoton, ca al celorlalţi mulţi care au trecut peste noi, în timp ce aşteptam... ani mai buni.
Şi pentru că la final de an se fac urări am să vă fac şi eu una. Vă urez să vă treziţi din aşteptare şi să acţionaţi. Să începeţi „revoluţia” cu voi înşivă nemaiaşteptând de la alţii nimic. Să acţionaţi, să acţionaţi, să acţionaţi! Doar aşa puteţi avea bani, case, maşini, căsnicii reuşite, copii sănătoşi, un oraş curat, o ţară prosperă. Adică tot ce e normal şi ce vă doriţi. Nu mai închideţi ochii, nu mai toleraţi lucrul prost făcut. Daţi-vă pe voi înşivă „în gât” când daţi şpagă sau când furaţi. Predaţi-vă singuri permisul de conducere când şofaţi ca boii. Turnaţi-vă singuri la poliţie când băgaţi banii publici în buzunare. Doar aşa veţi putea avea, în câţiva ani, un An Nou. Dar, până atunci fiţi siguri că 2016 va fi la fel ca 2015. Şi ca 2014. Şi ca 2013... Însăşi sintagma „an nou” defineşte ceva inedit, ceva diferit de cel vechi. Dacă nu schimbăm nimic, în noi, mai corect ar fi să ne urăm „un an la felca şi cel care a trecut”!
Prieteni cititori, rămâneţi cu bine! Vă urez ca în 2016 să fiţi sănătoşi şi deştepţi! Şi... să acţionaţi!

Sorin Oros




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu