Motto: „Nici nu vă imaginaţi cât o costă pe o femeie să
fie frumoasă” Ecaterina cea Mare
Dumnezeu
a creat omul, aşa cum ne spune Biblia. Mai apoi, a venit Darwin care a
concluzionat că omul se trage din maimuţă. Pe vremea aceea şi omul lui
Dumnezeu, dar şi cel al lui Darwin umblau goi, despuiaţi. La un moment dat Adam
şi-a pus o frunză de viţă de vie în jurul organului. Apoi i-a pus-o şi Evei.
Frunza. Şi s-au înmulţit. A apărut ruşinea, pudoarea. Urmaşii lor au început să
se acopere cu piei de animale, cu blănuri. Au evoluat. Au parcurs nişte etape.
Au trecut nişte ani. Poate chiar secole. Au fost invadaţi de păduchi şi laţi şi
groşi, şi şi-au făcut peruci din podoaba capilară a decedaţilor. Apoi
crinoline. Cu sârmă. Cu multă sârmă şi cu multe rânduri de jupoane. S-au iscat
războaie şi cineva s-a gândit să îmbrace soldaţii în uniforme. Şi bine a făcut.
Pentru că astfel membrul „armăţii” a
putut fi decorat. În piept. Doar nu era să le-nfigă acul medaliilor direct în
sfârcuri. Ar fi sângerat, bieţii oşteni. Prin 1896, un francez, Pierre de
Coubertin a fondat Jocurile Olimpice. Şi echipamentul de sport: treningul şi „adidaşii”! Apoi Lewi Strauss a bătucit
bumbacul cules de urmaşii lui Kunta Kinte şi a făcut blugi. Pentru văcarii
Americii. Blugi care au cotropit lumea. Aşa cum face, onesta Americă, acum.
Între timp au apărut dictaturile, regimurile comuniste. Şi hainele cenuşii.
Oamenilor din ţările libere le-au venit idei şi au început să creeze haine.
Coco Chanel a fost o revoluţionară în ceea ce priveşte moda. Le-a dat jos
femeilor rochiile de pe ele, şi le-a îmbrăcat în pantaloni. Asta în timp ce
bărbaţii din Scoţia purtau fuste. Sau kilt-uri.
Mai apoi au apărut ceilalţi: Christian Dior, Gucci, Dolce & Gabbana,
Giorgio Armani. Iar la noi, Zina Dumitrescu, Levintza şi Botezatu. Oamenii au
început să se îmbrace după modă. Au evoluat, carevasăzică! Au apărut reguli
ferme care sunt respectate de toată lumea bună. Un german, Adolf „Adi” Dassler a monopolizat echipamentul
de sport şi a creat Adidas. Fratele său, Rudolf, nu s-a lăsat mai prejos creând
Puma. Apoi a apărut concurenţa: Nike şi Reebok. Iar oamenii, sportivii mai
corect, purtau treninguri şi adidaşi la antrenamente şi la concursuri. Dar...
au apărut urmaşii lui Decebalus per
Scorilo, inventivi, ca mai mereu în istorie. Şi au găsit soluţia... mioritică.
Aşa cum pe vremea comunismului poporul trăia sub diferite slogane precum: „Nici o masă fără peşte” sau „Azi la Cec un leu depui, mâine el va face
pui”, tot aşa, azi, românul genial în ignoranţa sa se ghidează după: „Cu adidaşii la Mall beau cafea pe maţul gol,
îmi iau treningul şi plec la un suc dar şi la Cec” sau „Şoseta albă pe picior face mersul mai uşor,
şi-n pantofi negri sau gri merg la slujbă zi de zi”. Altfel spus, românul
îşi „trage” un trening (sau treling!!!), îşi ia în picioare,
adidaşii şi porneşte la drum. Drum care îl poate duce la muncă, la cumpărături,
la bancă, ori la o simplă plimbare, de recreere, la Mall. Treningul a devenit o uniformă pentru mulţi români care
preferă să se îmbrace comod şi nu corect. Fără să-i pese că treningul şi
adidaşii se poartă, exclusiv, la sport.
Apoi mai
e o categorie de „designeri”
originali. Cei care preferă albul. Albul pur şi... maculat în timp. Dar
aceştia, auzind că e suficientă doar o pată de culoare pentru a sări mai bine
în ochi îşi pun doar şosetele albe. Apoi îşi pun pantaloni de stofă sau blugi,
se încalţă în pantofi din piele sau din imitaţie şi purced spre slujbă. Nu spre
cea săvârşită de tătucul Daniel, Întâistătătorul, ci spre cea de unde îşi
câştigă bănuţii pentru alte perechi de şosete albe. Care se poartă, exclusiv,
la echipamentul de sport, evident. Dar ce mai contează asta atâta timp cât avem
o pată de culoare? Pată care se numeşte ignoranţă şi care se răspândeşte
întocmai unei cerneli care penetrează creta.
Despre
domnișoarele și doamnele care își trag niște „iegări” lucioşi şi kitsch-oşi
peste nişte buci, blagoslovite de Dumnezeu cu tone de carne nu are rost să vorbesc. Astea ucid tot ce mai
pâlpâie într-un bărbat... dorinţă, speranţă şi poftă. Deşi ador femeia mă simt
agresat ocular când mi se propteşte irisul într-o păsărică trasă-n „iegări”, cu despicătura rânjind obraznic
populaţiei.
Sorin Oros
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu